Connect with us

Eveniment

S-au sucit! Vechimea la pensie nu va mai putea fi cumpărată. Se modifică legea pentru români

Publicat

Publicitate

Românii care vor o pensie mai mare şi care îşi pot cumpăra vechime în muncă trebuie să se grăbească. Se apropie termenul-limită până la care legea mai permite să faceţi acest lucru.

Astfel, cei care nu au vechimea în muncă necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în vara acestui an, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent.

 

În prezent, legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă. Acest lucru ar însemna că poate fi schimbată şi perioada minimă de cotizare de la 15 ani la 10 ani.

Românii care vor să-şi cumpere vechime în muncă mai pot face asta doar până în luna august 2023, potrivit OUG 163/2020.

Aşadar, pensia minimă ar însemna să fie cam 40% din salariul minim brut şi ar creşte cu 1% pentru fiecare an de cotizare până la 15 ani, astfel încât să ajungă pentru 11 ani la 41% din salariul minim brut, pentru 12 ani la 42% din salariul minim brut.

Publicitate

„Principiul trebuie să fie ca cel cu pensia mai mică să ajungă pe cel care are pensia mai mare, dar la contribuţii similare. Procesul de recalculare este în derulare.

Principiul trebuie să fie rezolvarea inechităţilor din sistem. 2023 poate fi un an în care putem începe să rezolvăm inechităţile din sistem”, spunea, recent, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.

Potrivit legislației, cei interesați pot plăti contribuții la pensie pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase ani.

 

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se menționează în actul normativ amintit mai sus.

Cum se cumpără vechimea în muncă

La București încă se cere dosar de carton cu șină, pentru a putea cumpăra ani de vechime.

Potrivit Casei de Pensii a Municipiului București, pentru înregistrarea unui contract de asigurare socială, trebuie să vă prezentați personal sau prin mandatar, desemnat prin procura specială, la sediul Casei de Pensii a Municipiului București, cu cartea de identitate în original și copie, dar şi alte documente.

Documente necesare pentru a cumpăra vechime la pensie:

  1. Carte de identitate original + copie
  2. Dosar carton cu șină
  3. Formular deschidere contract în două exemplare
  4. Declarație protecție date
  5. Declarație pe propria răspundere.

În cazul cetățenilor străini cu domiciliul în alt stat – pașaportul sau orice alt document emis de statul al cărui cetățean este, prin care se face dovada identității persoanei și a cetățeniei.

Perioada până la care românii îşi pot cumpăra vechime în muncă ar putea fi prelungită, înspă acest lucru nu este sigur. Suntem la stadiul de proiect.

Oana Ţoiu, USR, a depus un proiect de lege pentru prelungirea până în 2026 a termenului în care viitorii pensionari îşi pot cumpăra vechime în muncă.

Dacă iniţiativa va fi aprobată, „zeci de mii de români îşi vor putea completa anii de vechime” şi nu vor rămâne în afara sistemului de pensii contributiv.

„Sunt mulţi vârstnici care, sub şocurile facturilor la energie şi ale inflaţiei, nu au avut de unde să plătească contribuţiile pentru anii lipsă şi prelungirea termenului le va permite să obţină statutul de pensionar şi, implicit, pe cel de asigurat medical, esenţiale la bătrâneţe.

De asemenea, propunem introducerea posibilităţii unor tranşe inegale pentru cei care poate mai au jumătate de an sau un an până la vârsta de pensionare şi au nevoie în scurt timp să cumpere vechimea lipsă”, a precizat Oana Ţoiu.

Proiectul propune prelungirea până la 1 septembrie 2026 a termenului până la care persoanele interesate pot încheia contract de asigurare socială. Termenul actual este 1 septembrie 2023.

Creşte pensia, dar creşte şi preţul pe care românii îl vor plăti dacă vor să-şi cumpere ani de vechime pentru pensia la stat. Scumpirea vine odată cu creşterea salariului minim la 3.000 de lei.

Contribuția se raportează la salariul minim pe economie și este în proporție de 25%.

„Calcul este foarte simplu. Contribuția de asigurări sociale datorate este de 25%”, a explicat Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii, la Antena 3 CNN.

Deci este vorba de 750 de lei pe lună, înmulțit cu 12 luni, ceea ce înseamnă 9.000 de lei. Cei care vor să cumpere, de exemplu, un an de vechime trebuie să scoată din buzunar 9.000 de lei.

Pot alege să plătească toți banii odată sau să facă plata eșalonat, după ce vor încheia un contract cu Casa de Pensii.

Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.

Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil

În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.

Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.

Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.

Publicitate

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;

Publicitate

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.itroma.mae.rocgroma.mae.rowww.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending