Connect with us

Actualitate

S-au răzgândit: Doar ANUMITE antibiotice vor putea fi eliberate fără rețetă în farmacii

Publicat

Publicitate

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Adriana Pistol, a adus joi clarificări cu privire la noul ordin emis de minister referitor la eliberarea antibioticelor fără rețetă în farmacii. Mai exact, conform informațiilor furnizate, din cele 82 de antibiotice enumerate în anexa ordinului, doar 20 vor fi disponibile în farmacii în regim de urgență, pentru o perioadă de 48 de ore.

Acestea sunt antibioticele care, conform evaluărilor, nu prezintă riscul de a cauza rezistență la antimicrobiene, relatează alba24.ro.

Pistol precizează că se impune o limitare a consumului antibiotice, în condiţiile în care, în ultimii 10 ani, ţara noastră s-a aflat pe primele locuri la acest capitol între statele Uniunii Europene. În 2022, România s-a situat pe locul al doilea în Europa, după Grecia, a precizat Pistol.

„La nivelul indicatorilor care sunt calculaţi la nivel global, (…) România are un indicator de 26/1.000 de locuitori pe zi, ceea ce înseamnă că dintr-o mie de locuitori 26 iau zilnic un antibiotic. În Uniunea Europeană se întâmplă numai în 16 cazuri din 1.000 de locuitori. Deci, consumul de antibiotice este foarte mare.

Antibioticele de prima linie, cele care ar produce, cel mai puţin posibil, rezistenţă, ar trebui utilizate cel mai des în detrimentul celor din clasele care sunt susceptibile să producă foarte uşor rezistenţă.


Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru anul 2023 ar trebui ca fiecare stat să atingă un minimum de 60% din tot consumul total de antibiotice pentru cele de primă linie. (…) În România, utilizarea antibioticelor de primă linie (…) a scăzut şi a crescut consumul antibioticelor din alte clase care pot să producă rezistenţa la antimicrobiene”, a explicat secretarul de stat, potrivit Agerpres.

Publicitate

Rezistența la antibiotice, o problemă de sănătate publică

Pistol a subliniat că rezistenţa la antibiotice reprezintă „o mare” problemă de sănătate publică, mulţi dintre specialişti considerând că, dacă nu se va interveni, „aceasta va produce viitoarea pandemie”.

„Conform estimărilor OMS, există foarte mari ‘şanse’ ca rezistenţa antimicrobiană să devină prima cauză de mortalitate, estimându-se undeva la peste 10 milioane. (…) A venit timpul ca, pentru prima dată şi în România, să reglementăm şi modalitatea în care sunt utilizate aceste antibiotice în ambulatoriu. (…)

Prin urmare, acest Ordin al ministrului Sănătăţii nu face decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator, pentru că în sistemul spitalicesc acest lucru este posibil, având date de la Casa Naţională de Sănătate.

Ordinul impune o raportare a antibioticelor eliberate pe coduri de boală”, a menţionat Adriana Pistol.

Ea a amintit că, în regim de urgenţă, se pot elibera în farmacii, pentru 48 de ore, antibiotice de primă linie în baza unei declaraţii pe proprie răspundere a pacientului, potrivit căreia nu a mai solicitat, din altă parte, doza de urgenţă.

Monitorizarea vânzării de medicamente

Directorul Direcţiei Farmaceutice şi Dispozitive Medicale din Ministerul Sănătăţii, Monica Negovan, a indicat că, în prezent, funcţionează un sistem electronic de raportare, uzitat de toate farmaciile din România încă din 2016, care „va fi actualizat prin introducerea unor date noi, în dreptul fiecărui medicament, care face parte integrantă din acest ordin”.

Potrivit Adrianei Pistol, actualizarea sistemului se va realiza de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

„O să avem nişte date şi vom analiza consumul. (…) Pe de altă parte, încercăm să dezvoltăm, în perioada următoare, un sistem de eliberare electronică a medicamentelor. Când se va dezvolta sistemul de prescripţie electronică şi în afara sistemului de compensare, atunci, vom vedea în timp real CNP care a ridicat din altă farmacie acel medicament.

Nu există încă un termen pentru acest sistem. De aceea, există declaraţia pe propria răspundere. Ne bazăm pe responsabilitatea pacientului că, în cazul unui episod acut, (…) se prezintă la farmacie şi nu a ridicat din altă farmacie”, a spus Negovan.

Obligații pentru farmacii

La finalul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii a emis, printr-un ordin, o nouă metodologie de monitorizare a prescrierii şi de raportare a eliberării medicamentelor antibiotice şi antifungice de uz sistemic, în contextul riscurilor generate de utilizarea excesivă a acestora.

Potrivit ordinului, farmaciile vor avea obligaţia să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic eliberate.

Prescripţiile medicale se vor reţine în farmacie şi, la nevoie, se vor putea elibera fracţionat doar în cadrul aceleiaşi unităţi, fără a depăşi cantitatea totală prescrisă, prevede un ordin emis de Ministerul Sănătăţii.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patriarhia anunță programul proclamării generale a canonizării a 16 femei românce cu viață sfântă

Publicat

Publicitate

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, se vor desfășura conform următorului program:

În ziua de joi, 5 februarie 2026, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

În ziua de vineri, 6 februarie 2026, programul va începe la ora 7.45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina –, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.

Între orele 8.30 și 12.30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Spre final, înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Publicitate

FOTO: Basilica.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ce spune ministrul Mediului

Publicat

Publicitate

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că autoritățile române au obținut acordul Comisiei Europene pentru reducerea termenelor de emitere a acordurilor de mediu, considerate de mediul de afaceri unele dintre cele mai lente proceduri administrative, scrie alba24.ro.

Măsura va fi inclusă în pachetul de redresare economică pregătit de Guvern și vizează eficientizarea avizelor fără a modifica standardele de protecție a mediului.

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse

„Pe zona de mediu putem să simplificăm lucrurile și să aducem un avantaj operatorilor economici. Suntem de câteva zile bune în discuții cu Comisia Europeană să vedem care sunt termenele pe care le putem reduce, pe metoda de avizare, de emitere a acordurilor de mediu. Știți, acele acorduri de mediu, care mulți operatori economici, mulți oameni din privat, multe afaceri vin și spun <dar durează prea mult>, acelea erau termenele care erau stabilite prin directivă.

YouTube video

 

Avem practic acordul de la Comisie – o parte din pachetul de redresare economică va fi inclusiv partea de simplificare de proceduri de mediu, nu ca fond ci măcar să ne asumăm un termen mai eficient de a da răspunsuri”, a precizat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Euronews.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferi din Botoșani, depistați în trafic cu autorizația de circulație provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna noiembrie a anului 2025.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Publicitate

*


La 27 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie figurează ca fiind expirată din data de 26 ianuarie 2026.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Încrederea i-a adus o pagubă de peste 30.000 de lei. „Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto”

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care avea o serie diferită faţă de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare.

 

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 01.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, la volanul unei autoutilitare înmatriculată în R. Moldova, care tracta, pe o platformă, un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, al cărui proprietar era un pasager din autoutilitară, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani.

Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare cu însemnele specifice autorităților din Marea Britanie, prezentat pentru control, are înscrisă o serie diferită față de cea de pe autoturism, iar seria din certificat aparține în mod real unui autoturism înmatriculat în România.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că autoturismul a fost cumpărat de la un cetățean din România, iar el a verificat doar concordanța dintre seria înscrisă pe parbrizul autoturismului și cea din certificat, care erau identice, fără a mai face alte verificări suplimentare.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, iar autoturismul, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

 

Recomandare: Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto și nu ezitați să solicitați o verificare într-un service autorizat înainte de a semna actele.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending