Connect with us
Publicitate

Eveniment

S-a urcat la volan și dus a fost. Botoșănean din Răchiți, prins după ce a dus acasă mașina indisponibilizată în curtea Poliției

Publicat

Publicitate

Un botoșănean care avea sechestrată mașina de către polițiști, după ce a fost implicată într-o faptă penală, nu a mai avut răbdare să se termine cercetările și să primească autovehiculul înapoi, așa că și-a luat și adus singur mașina acasă.

Conform polițiștilor de la Botoșani, acesta a luat mașina chiar din curtea secției de Poliție unde acesta era indisponibilizată, și dus a fost.

Polițiștii botoșăneni au anunțat astăzi că la data de 14 februarie 2023 s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe, ca urmare a faptului că un autoturism a fost sustras din zona în care se afla indisponibilizat.

Publicitate

Astăzi, 15 februarie a.c., a fost pus în executare și un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Răchiți, fiind identificat autoturismul respectiv.

“Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Totodată, la secția de Poliție au fost dispuse verificări, prin intermediul Biroului Control Intern, pentru clarificarea situației de fapt, au mai adăugat oficialii din cadrul IJP Botoșani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CARIERA MILITARĂ în Jandarmeria Română, PROMOVATĂ pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Miercuri, 1 mai, între orele 10.00 – 12.00, jandarmii botoșăneni vor promova cariera militară în Jandarmeria Română pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.

Tinerii interesați au ocazia să obțină informații referitoare la oferta de școlarizare pentru Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani, care în sesiunea de admitere aprilie – iulie 2024 au pus la dispoziția candidaților nu mai puțin de 700 de locuri.

“Dacă ai vârsta de maxim 27 de ani, diplomă de bacalaureat și ești într-o formă fizică bună, atunci ai ocazia să te înscrii pentru examenul de admitere până pe data de 14 mai inclusiv.

Publicitate

Unul din cele 700 de locuri poate fi al tău, dacă dorești să lucrezi într-o echipă profesionistă.

TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA NOASTRĂ!”,a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, plutonier adjutant șef Dan Izotov.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”

Publicat

Publicitate

Deputatul Alexandra Huțu, după participarea la ceremonia oficială dedicată Zilei Veteranilor de Război, a reamintit că și în acest an are loc Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”. Concursul este destinat elevilor botoșăneni și urmărește valorificarea și transmiterea experiențelor veteranilor de război botoșăneni și ale familiilor acestora în conștiința elevilor din județul Botoșani. Festivitatea de premiere va avea loc pe 12 iunie 2024, cu o zi înainte de sărbătorirea Zilei Eroilor.

Putem să contribuim fiecare dintre noi la perpetuarea în conștiința generațiilor tinere a sentimentelor de recunoștință față de eroii și martirii neamului nostru. Eu sunt recunoscătoare pentru că, de anul trecut, am pornit într-un demers frumos, aici, în județul nostru binecuvântat: împreună cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani și Asociația Națională a Veteranilor de Război – Filiala Botoșani, am organizat prima ediție a Concursului de eseuri «Eroul de lângă mine», destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, care are în prim-plan veteranii de război botoșăneni”, a declarat Alexandra Huțu.

Publicitate

Nu toată lumea înțelege cu adevărat ce înseamnă titlul de veteran de război, chiar dacă o explicație se găsește cu ușurință în Dicționarul explicativ al limbii române. Potrivit acestuia, „veteranul” este definit ca „ostaș român eliberat după terminarea serviciului militar și care obținea la eliberare o serie de privilegii; soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie”.

Însă, deputatul Alexandra Huțu este de părere că „definiția din Dicționar nu ne explică emoțiile, felul în care se mobilizau mental veteranii sau atrocitățile prin care aceștia au trecut pe câmpurile de bătălie și nici nu ne învață cum să îi respectăm. De aceea, atât cât ne mai permite timpul, să învățăm ce înseamnă sacrificiul, demnitatea, patriotismul și eroismul, nu din dicționar, ci de la cei care poartă pe chip istoria patriei noastre: veteranii de război. Concursul urmărește ca aceste fapte și sentimente să fie transmise și păstrate, așa cum le-au trăit veteranii și familiile acestora”.

De aceea, parlamentarul botoșănean încurajează elevii din județ să se înscrie la Concurs, pentru că astfel, aceștia vor putea afla istoria direct de la cei care au înfăptuit-o, mai ales că organizator este și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani, care oferă organizării Concursului expertiza unora dintre cei mai buni istorici ai județului nostru, membri ai Asociației.

Publicitate

„Mă bucur de colaborarea cu domnul col. (r) Gheorghe Timofte, președintele Asociației «Cultul Eroilor» Botoșani și iată că împreună facem front comun și susținem educarea copiilor și tinerilor în spirit patriotic, militând și încurajând cât mai mult participarea acestora la evenimentele și manifestările dedicate veteranilor de război. Mă înclin în fața veteranii de război și le doresc sănătate și zile binecuvântate!”, a încheiat parlamentarul social-democrat.

Regulamentul Concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”, precum și Anexele acestuia pot fi descărcate accesând link-ul https://drive.google.com/drive/folders/149yhdCLQE8ZPKSAyjhZSUOFDijr2g7e8?usp=sharing

De asemenea, acestea pot fi solicitate la adresa de email erouldelangaminebt@gmail.com ori pot fi consultate online accesând paginile de Facebook ale deputatului Alexandra Huțu și Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Oficial: Elevii cu comportament și limbaj necivilizat în microbuzele și autobuzele școlare, SANCȚIONAȚI

Publicat

Publicitate

Elevii care nu adoptă un comportament și un limbaj civilizat în microbuzele și autobuzele școlare vor fi supuși sancțiunilor. De asemenea, li se va interzice să utilizeze aceste mijloace de transport pentru o anumită perioadă de timp, relatează alba24.ro. Proiectul de lege a fost adoptat marți de către Camera Deputaților, care are rolul de for decizional.

Actul normativ prevede stabilirea unor măsuri privind utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului obligatoriu. Acestea sunt folosite atât pentru deplasarea la cursuri, cât şi la alte activităţi cultural/educative. De asemenea, sunt prevăzute măsuri suplimentare adresate participanţilor la trafic.

„Transportul elevilor cu autovehiculele şcolare este gratuit, în condiţiile hotărârii autorităţii deliberative la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Este asigurat de unităţile administrativ-teritoriale sau unităţile de învăţământ, cu autovehiculele aflate în proprietatea acestora sau deţinute cu orice alt titlu.

Publicitate

Utilizarea autovehiculelor şcolare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi transporturile rutiere. Autovehiculele şcolare sunt inscripţionate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, în partea frontală, cât şi pe lateral cu textul ”transport școlar”, textul având culoarea neagră pe fond galben.

În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele şcolare, unitatea de învăţământ transmite primarului: graficul de circulaţie, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportaţi într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfăşurării cursurilor anului şcolar curent. Numărul elevilor transportaţi într-o cursă nu poate depăşi numărul locurilor”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.

Transport cu autovehicule școlare. Reguli pentru elevi

Actul normativ mai menţionează că aceste autovehicule pot fi folosite şi în scopul deplasării elevilor şi cadrelor didactice la activităţi cultural/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenţei de învăţare şi a abilităţilor socio-emoţionale.

Publicitate

Traseele se pot organiza pentru orice destinaţie de pe teritoriul naţional, atât în timpul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.

„Elevii sunt obligaţi să ocupe locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament şi un limbaj civilizat şi să nu distrugă bunurile din respectivul autovehicul. Elevii care nu respectă aceste obligaţii pot primi sancţiuni disciplinare, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv, interzicerea deplasării cu autovehiculele anterior menţionate, pentru o perioadă determinată de timp”, mai arată proiectul.

Autovehiculele şcolare nu pot efectua transportul unor terţe persoane, în afară de elevi şi profesori. Răspunderea disciplinară pentru încălcarea acestei prevederi aparţine conducătorului autovehiculului şi poate conduce, în funcţie de repetabilitate şi gravitate, până la desfacerea contractului de muncă.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni.
Relu Tîrzioru a intrat în lupta pentru un nou mandat la cârma unui oraș care a fost refăcut în ultimii ani practic din temelii și a vorbit despre ceea ce a reușit să realizeze în ultimi ani, despre investițiile care au schimbat total fața acestui mic oraș din nordul României, despre drumuri, rețeaua de apă, rețeaua de gaz, sala de sport, noul bazin de înot, dar și despre multe alte proiecte aflate în derulare cu bani europeni. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending