O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Marius Chivu, în „Dilema veche” nr. 777 din 2019, publică o scurtă convorbire pe care a avut-o, pe 6 octombrie 2018, cu Emil Brumaru. Reţinem: 1. „Aventurile lui Tom Sawyer” încă o am într-o ediţie foarte frumoasă. Îmi place şi acum dragostea dintre acei doi copii care nu ştiau ce-nseamnă dragostea”; 2. „Când l-am citit prima dată pe Eminescu mi-au dat lacrimile, acum îl citesc rece”; 3. „Eu sunt înconjurat de cărţi şi în pat, seara dau cărţile la o parte ca să pot dormi”; 4. „Ce carte aş lua pe-o insulă? Aş lua un autor. Opera completă a lui Shakespeare. Plus că aş avea şi notiţele mele de pe margine”; 5. „Când a murit, Cehov a cerut un pahar de şampanie”; 6. „Eu am fost de multe ori îndrăgostit, asta mi-a şi ţinut scrisul în viaţă”; 7. „Dovlecii îmi plac foarte mult, concentrează lumina, sunt noduli de lumină. Îmi place şi cuvântul: dovleac”;
Theodor Codreanu, în „Controverse eminesciene” (Ed. „Viitorul românesc”, 2000), despre demitizare: „Echivalez demitizarea cu năruirea sistemului imunitar al organismului biologic, cunoscută sub numele de SIDA. Şi merg chiar mai departe şi nu mă mir că România deţine recordul la îmbolnăvirea copiilor cu SIDA, în Europa. SIDA biologică are corespondenţe trainice cu SIDA spirituală, care e demitizarea. Ucide păstorul şi se va împrăştia turma. Eminescu o ştia prea bine, el care a întemeiat ontologia arheului şi doctrina naţională modernă”;
Horia Corcheş, în „Dilema veche” nr. 777 din 2019, într-un articol despre învăţământul românesc în 2019, enunţă cinci urgenţe spre rezolvare:
- „problema manualelor şcolare”;
- “problema examenelor naţionale”;
- “problema lecturii în rândul elevilor”;
- “programele şcolare pentru liceu”;
- “o dezbatere naţională despre posibilitatea modificării şi diversificării profilurilor şi filierelor şcolare”;
Paula Popoiu, în “Ziarul Lumina” din 18 ianuarie 2019, face o comparative între satul de ieri şi satul de azi. Reţinem: 1. “satul de azi s-a schimbat şi ca structură şi ca mentalitate, mai ales cele din sud”; 2. “satele de munte şi din nord sunt mai păstrătoare de tradiţii”; 3. “apar noi arhitecturi (clădiri mari, nefireşti, neîncadrate în mediu)”; 4. “se manifestă dorinţa de a imita Occidentul (în arhitectură, îmbrăcăminte, modul de trai, modul de a gândi);
Ioana Pârvulescu, în “România literară” nr. 50 din 2004, explică astfel “Divina Comedie”: 1. “ghidul călătoriei lui Dante prin Infern şi Purgatoriu este Vergiliu”; 2. “Vergiliu nu-l poate conduce mai departe, astfel că în Paradis, îi cedează locul şi rolul Beatricei”; 3. “aşadar, drumul către Empireu şi către Dumnezeu este făcut de Dante ochi în ochi cu iubirea vieţii lui, altfel spus, drumul către Dumnezeu e iubire”; 4. “ochii Beatricei sunt cei care-l conduc şi-l ţin pe Dante în Paradis”; 5. “metafora ochilor aici e aceea că îl ajută pe Dante să aibă revelaţia, să-şi deschidă privirea interioară”;
Simion Mehedinţi, în „Creştinismul românesc”, despre folclor: „Folclorul, creaţia populară anonimă, nu păstrează tot ce sună, ci numai ceea ce răsună în alţii, adică consună cu aspectul etnic. Ceea ce nu se potriveşte cu adevărat, aşa cum îl vede şi cum îl simte un întreg popor, se pierde iute din amintire. Folclorul se cerne mereu ţi păstrează numai „floarea făinii” şi nu tărâţa”;
Simion Mehedinţi, în „Creştinismul românesc”, despre Eminescu: „Cum a purtat Eminescu în sufletul său durerea românilor din toate timpurile şi din toate ţările româneşti, n-a mai purtat-o nimeni. Numai urmând învăţăturile lui mai pot afla urmaşii calea mântuirii din prăpastia în care am căzut. Cine va călca alături va rătăci…Se nenoroceşte pe sine şi va nenoroci şi pe alţii, făcând să crească ruina ţării, în loc de a o scădea!”;
Adrian Romilă, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2006, despre cititorul de ocazie: 1. „umple printr-o plăcere snoabă un timp gol”; 2. „opţiunile sale de lectură sunt facile”; 3. „pentru el lumea e iremediabil mai săracă”; 4. „reduce lumea la o dimensiune plană”; 5. „EU-l său este mereu acelaşi, el însuşi, părăsindu-se rar şi timid, înfricoşat”;
Ioan Ţicalo definind geniul în cartea Elenei Condrei, „Trei destine astrale: Eminescu, Creangă, Veronica” (Editura „Geea”, Botoşani, 2018): „Nu spun nimic nou, ci doar repet că geniul, după o mărturisire eminesciană, e posesorul unei „hale” de tip labirintic, ai cărei „muri” sunt acoperiţi cu nenumărate oglinzi, acestea având un rol bine determinat, acela de armonizare a ideilor. El e precum magul din „Egipetul” în a cărui oglinzi de aur are loc o fericită întrepătrundere spaţio-temporală”;