Connect with us

Eveniment

S-a lansat campania națională de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Publicat

Publicitate

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei este de a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului corupției și de a descuraja practicile de dare și luare de mită, subliniind consecințele legale și sociale grave ale acestor fapte.

Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a fost conceput pentru a contracara o mentalitate eronată potrivit căreia succesul sau rezolvarea unor situații se pot obține și prin mijloace nelegale. În centrul campaniei se află o serie de inițiative de comunicare care explică într-un limbaj simplu, accesibil și direct riscurile la care se expun cei care aleg să ofere sau să accepte mită.

Această inițiativă face parte din seria de evenimente organizate de DGA pentru a marca Ziua Internațională Anticorupție – 9 Decembrie.

Contextul campaniei

Conform Eurobarometrului special nr. 548 din 2024 referitor la atitudinea cetățenilor privind corupția în Uniunea Europeană, 75% dintre români consideră corupția o problemă larg răspândită în țară. Totuși, datele arată că mulți cetățeni aleg să nu raporteze cazuri de corupție din diverse motive, cum ar fi dificultatea de a dovedi faptele (29%), teama că persoanele implicate nu vor fi pedepsite (23%) sau lipsa protecției pentru denunțători (23%).

Un studiu criminologic realizat de Ministerul Justiției împreună cu DGA indică faptul că valorile morale și educația sunt principalii factori care pot preveni implicarea în fapte de corupție. Aproape 68% dintre respondenți consideră că educația joacă un rol esențial în descurajarea acestor practici. În acest context, campania își propune să contribuie la schimbarea percepției publice și să întărească ideea că un comportament integru este nu doar posibil, ci și necesar.

Publicitate

Mesaje și activități principale

Prin mesajul „Pune stop corupției și contrabandei înainte să devină parte din viața ta!”, campania atrage atenția asupra pericolului direct la care se expun cei implicați în acte de corupție, pedeapsa cu închisoarea fiind una dintre consecințele legale imediate. Totodată, subliniază impactul negativ la nivel social: corupția afectează familia, locul de muncă și comunitatea, iar efectele sale se resimt pe termen lung.

Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a rezultat în etapa de dezvoltare a campaniei, inițiatorii identificând o serie de sintagme des utilizate, la scară largă socială, în cazurile de dare și luare de mită. Campania își propune astfel să descurajeze fenomenul și să explice, într-un limbaj accesibil și direct, ușor identificabil de către public, efectele grave ale corupției și pericolul principal la care se expun toți cei aflați în situația de a oferi și de a accepta mită, respectiv pedeapsa cu închisoarea.

În cadrul campaniei, a fost realizat un spot TV cu actori cunoscuți, precum Șerban Pavlu, Alexandru Ion, Augustin Viziru și Andrei Dumitrescu. Spotul prezintă o situație uzuală, în care un cetățean încearcă să grăbească procesul de eliberare a unui document oficial prin oferirea de mită. Reacția promptă a reprezentantului autorității, care refuză acest gest și explică riscurile, este un exemplu pozitiv de comportament corect și integru.

Campania promovează numărul de telefon 0800.806.806, pus la dispoziție de DGA pentru raportarea anonimă și confidențială a faptelor de corupție. Acest număr este vizibil în toate materialele de comunicare, fie ele postere, bannere, clipuri video sau alte instrumente distribuite la nivel național prin rețele media, social media și instituții publice.

Declarații oficiale

„Lansăm azi o nouă campanie de prevenire a corupției, cu un potențial ridicat de vizibilitate, impact și schimbare în bine a percepțiilor și atitudinilor datorită tuturor elementelor ce compun această platformă. Le mulțumim în mod special actorilor Șerban Pavlu, Augustin Viziru, Alexandru Ion și Andrei Dumitrescu, care, la invitația Direcției Generale Anticorupție, au acceptat să se implice în realizarea spotului video de campanie. Prevenirea are un rol determinant în diminuarea cazurilor de corupție, iar instrumentul principal al prevenirii este informarea și conștientizarea consecințelor,” a declarat comisar-șef de poliție Ovidiu-Ciprian Antohe, director general al DGA.

„Suntem mândri să punem bazele parteneriatului nostru strategic cu Direcția Generală Anticorupție, autoritatea direct implicată în prevenirea și combaterea fenomenului corupției, ca parte a strategiei noastre privind susținerea unui comportament corect și integru, esențial pentru bunul mers al comunităților. Prin sprijinirea acestei campanii, BAT continuă eforturile de conștientizare privind amploarea unor fenomene care afectează în mod negativ veniturile la bugetul de stat, siguranța cetățenilor prin finanțarea rețelelor infracționale, dezvoltarea economică a celor mai vulnerabile regiuni și, nu în ultimul rând, consumatorii. Ne reafirmăm astfel angajamentul pentru dezvoltarea economică și socială a țării și pentru un mediu de afaceri etic și responsabil”, declară Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.

Importanța campaniei și rezultatele așteptate

Campania își propune să crească numărul de cetățeni și angajați instituționali care înțeleg consecințele faptelor de corupție și să încurajeze adoptarea unui comportament integru. Printr-o informare constantă și clară, aceasta urmărește să reducă incidența cazurilor de mituire și să încurajeze raportarea lor.

În plus, printr-o strategie de comunicare amplă, care include mass-media, platforme digitale și distribuirea de materiale informative la nivel instituțional, campania vizează schimbarea percepției generale asupra corupției și a rolului fiecărui cetățean în prevenirea acestui fenomen.

Campania se desfășoară până la finalul anului 2025, iar materialele campaniei (spoturi, vizualuri etc.) pot fi accesate și descărcate de la butonul ,,Resurse”, din secțiunea dedicată campaniei, link: https://www.mai-dga.ro/resurse.

 

Chemare la acțiune

În spiritul obiectivului campaniei de creștere a numărului de persoane informate și conștientizate privind consecințele faptelor de corupție la nivel personal, familial, la locul de muncă și în comunitate, precum și de încurajare a atitudinilor necesare menținerii unui comportament integru în situații cu risc de corupție, vă adresăm rugămintea de a vă alătura demersului nostru prin distribuirea spotului și a materialelor în format digital pe conturile dumneavoastră de social-media ori în alte medii.

Despre Direcția Generală Anticorupție

Direcția Generală Anticorupție (https://www.mai-dga.ro/) este instituția specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului. DGA este singura instituție din România care are o direcție de prevenire a corupției, care se ocupă cu identificarea timpurie și înlăturarea în timp util a premiselor apariției faptelor de corupție.

Despre platforma Stop Contrabanda

Platforma https://www.stopcontrabanda.ro este o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților în combaterea traficului ilicit, prin centralizarea capturilor de produse ilicite din tutun din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei asupra societății și a siguranței comunităților. Acesta este singurul centralizator în timp real al datelor despre evoluția capturilor de țigarete ilegale de pe teritoriul României. Platforma este susținută de Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Vamală Română, fiind lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigarete.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Județul Botoșani a fost plasat sub COD GALBEN de ploaie și burniță, cu depuneri locale de polei

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un cod galben de ploaie și burniță, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani până la ora 00:00.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

 

• evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare;

• reducă mult viteza;

Publicitate

• păstreze o distanță mare față de alte vehicule;

• nu frâneze și să nu vireze brusc;

• evite depășirile.

 

Pietonilor le recomandăm:

 

• să meargă cu grijă

• să folosească încălțăminte antiderapantă

 

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

 

Pentru siguranța dumneavoastră, respectați aceste recomandări și evitați orice comportament care vă poate pune în pericol.

 

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Economie

Ministerul Finanțelor propune modificări la Codul de Procedură Fiscală pentru alinierea legislației la standardele europene și internaționale

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), în vederea alinierii legislației fiscale din România la standardele europene și internaționale.

‘Proiectul are ca scop principal preluarea în legislația națională a unei noi directive europene – Directiva (UE) 2025/872, cunoscută ca DAC9 – adoptată la nivelul Uniunii Europene în aprilie 2025. Directiva stabilește reguli actualizate privind cooperarea dintre autoritățile fiscale din statele membre, în special în contextul economiei digitale și al aplicării impozitului minim global pentru marile grupuri de companii’, se arată într-un comunicat al MF, transmis vineri AGERPRES.

Prin modificările propuse, România aliniază legislația fiscală la standardele europene și internaționale, urmărind un cadru fiscal ‘mai clar, mai predictibil și mai echitabil’.

Potrivit sursei citate, un obiectiv important al proiectului este îmbunătățirea schimbului automat de informații între administrațiile fiscale din Uniunea Europeană. Acest mecanism permite autorităților să își transmită date relevante despre impozitarea companiilor mari.

De asemenea, prin propunerile de modificare a Codului de procedură fiscală, Ministerul Finanțelor urmărește creșterea transparenței fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea analizei de risc, oferind în același timp soluții digitale moderne pentru contribuabilii de bună-credință.

‘Una dintre principalele noutăți aduse de DAC9 este reducerea semnificativă a obligațiilor de raportare pentru marile grupuri de companii. Grupurile multinaționale și grupurile naționale mari, cu venituri consolidate de cel puțin 750 de milioane de euro, vor putea depune o singură declarație fiscală la nivel de grup, în locul mai multor declarații separate pentru fiecare entitate din cadrul grupului. Această raportare centralizată va reduce birocrația și costurile administrative, atât pentru companii, cât și pentru autoritățile fiscale’, transmit reprezentanții ministerului în comunicat.

Publicitate

Proiectul de ordonanță introduce utilizarea unui formular standard pentru declarația informativă privind impozitul suplimentar (impozitul minim global). Modelul acestui formular va fi aprobat prin ordin al președintelui ANAF, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Totodată, sunt stabilite termene clare de raportare, reguli pentru schimbul automat de informații între statele membre și mecanisme de cooperare pentru corectarea eventualelor erori evidente din declarații.

‘Pe lângă transpunerea DAC9, proiectul aduce clarificări și completări regulilor existente privind schimbul de informații referitoare la conturile financiare. Astfel, sunt eliminate unele lacune legislative care, până acum, se refereau doar la obligația de raportare, fără a reglementa explicit schimbul efectiv de date pentru anumite tipuri noi de conturi’, precizează instituția.

Pentru a asigura aplicarea corectă a noilor prevederi, proiectul prevede sancțiuni contravenționale cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.

Potrivit sursei citate, acestea se aplică, de exemplu, în cazul utilizării altor formulare decât cele standardizate sau al nerespectării obligației de păstrare a documentelor și evidențelor fiscale pentru o perioadă de minimum 5 ani. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Încă un lot de lapte praf retras de la vânzare din magazine. Conține un ingredient neconform. Atenționări pentru cumpărători

Publicat

Publicitate

Încă un lot de lapte praf este retras de la vânzare din magazine, după situații similare înregistrate în decembrie 2025 și la începutul lunii ianuarie 2026. Este vorba despre lapte praf NAN 1 Comfortis, distribuitor Nestle Romania. ANSVSA anunță că produsul poate conține un ingredient neconform, informează alba24.ro.

Ca măsură de precauție și în strânsă colaborare cu autoritățile locale, Nestlé România adaugă încă un lot pe lista de loturi de formulă de lapte NAN 1 Comfortis 800g vizate de rechemarea de la consumatori inițiată în data de 6 ianuarie 2026, potrivit anunțului.

”Siguranța și bunăstarea sugarilor reprezintă prioritatea noastră absolută.

Această situație este cauzată de o problemă de neconformitate a unui ingredient provenit de la un furnizor extern, ingredient folosit în rețeta acestui lot.

Menționăm faptul că nu au fost semnalate cazuri confirmate de probleme de sănătate asociate consumului produselor din loturile menționate”, se arată în informarea publicată de ANSVSA.

Produsul vizat – NAN 1 Comfortis 800 g, Lot nr. 53260346AA, data limită de consum 30.11.2027 – este retras de la vânzare din magazine Lidl și Kaufland din Alba și din țară.

Publicitate

Persoanele care au achiziționat produse din lotul vizat sunt rugate să nu le ofere spre consum.

Cumpărătorii pot returna produsele din lotul vizat direct la magazinele de unde le-au achiziționat pentru a primi contravaloarea acestora sau pot suna gratuit la telefonul consumatorului 0800 863 785 de luni pana vineri între orele 09:00 – 18:00 / e-mail contact@ro.nestle.com

Citeste mai mult

Economie

Botoșani, printre județele cu cele mai puține insolvențe în 2025: Doar 36 de firme și PFA afectate

Publicat

Publicitate

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență anul trecut a fost de 7.553, în creștere cu 3,84% față de 2024, când au fost înregistrate 7.274 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 1.359, număr în scădere cu 1,16% față de perioada ianuarie-decembrie 2024.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 661 insolvențe (plus 13,77%), Cluj – 511 (minus 3,40%), Timiș – 427 (plus 0,71%), Ilfov – 411 (plus 45,74%) și Iași – 256 (minus 16,07%).

Cele mai puține insolvențe s-au consemnat anul trecut în județele Covasna – 26 (minus 7,14%), Harghita – 34 (minus 10,53%), Botoșani – 36 (minus 30,77%), Vaslui – 50 (plus 21,95%), Giurgiu – 51 (minus 1,92%) și Gorj – 54 (minus 6,90%).

Numai în luna decembrie 2025 au fost înregistrate 1.046 de insolvențe, cele mai multe în București, respectiv 208, și în județele Cluj (78), Timiș (63) și Bihor (60).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.587 (minus 16,56% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2024), construcții – 1.374 (minus 8,34%), transport și depozitare – 797 (plus 5,98%) și în industria prelucrătoare – 746 (minus 12,44%).

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending