Connect with us
Publicitate

Eveniment

S-a întors iarna: La munte ninge ca în povești. Temperatura a scăzut de la 22 de grade la zero grade, în mai puțin de 24 de ore

Publicat

Publicitate

Zăpadă a căzut în regiunea Munților Apuseni deși este mijlocul lunii aprilie. În noaptea de marți spre miercuri, un strat de zăpadă s-a depus în zonele montane din județele Alba și Cluj, relatează alba24.ro. De asemenea, au fost raportate ninsori și în zona Munților Șureanu.

Ninsoare a fost semnalată miercuri și în satul Loman din comuna Săsciori, în Munții Șureanu.

Publicitate

„A venit iarna. A nins și ninge acuma în Apuseni. Nu trebuie să ne mire episodul acesta de ninsoare. Este încă dreptul ei calendaristic. Vara, vara draguța s-a grăbit să-și facă apariția”, a scris Ghiță P., pe pagina de Facebook.

Acesta a publicat și câteva fotografii surprinse în zona satului Dealu Negru din comuna Călățele, județul Cluj.

Publicitate

Zăpadă în zona Munților Apuseni, la jumătatea lunii aprilie

Și cei de la Cabana Moților din comuna Mărișel au surprins zăpada într-o fotografie din dimineața zilei de miercuri, 17 aprilie.

„Una caldă, una rece… De la 22 de grade la zero grade. În mai puțin de 24 de ore”, au scris aceștia, pe rețeaua de socializare.

Publicitate

Potrivit meteorologilor, vremea este în răcire în această perioadă, cu temperaturi de câteva grade.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

(P) VIDEO Valeriu Iftime: „Dacă asta este părerea tinerilor despre județul lor, înseamnă că managementul local a eșuat complet”

Publicat

Publicitate

Iată, unde ne-a adus “experiența” în administrație la Botoșani! Dacă asta este părerea tinerilor despre județul lor, dacă ei răspund atât de vehement că nu văd nicio oportunitate, înseamnă că managementul local a eșuat complet! Eu unul NU VREAU să mai privesc cum tinerii pleacă nemulțumiți în alte județe sau chiar în străinătate din cauza eșecului administrației și a modului cum unii înțeleg să trateze județul. Tăiatul de panglici nu oprește “exodul”! Ipocrizia cu care unii vorbesc despre accelerarea dezvoltării stârnește hohote de râs și apoi de plâns. Care dezvoltare? Cu cine? Mi-e teamă că o să ajungem un județ atât de îmbătrânit, încât în câțiva ani dezvoltarea va fi un ideal imposibil de atins. Schimbarea sunteți voi! Doar împreună putem opri acest “exod” trimițându-i acasă pe toți cei care au eșuat și au confundat județul cu proprietatea lor personală!

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Meseria de salvator, prezentată elevilor Liceului „Regina Maria” din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Peste 200 de tineri de la Liceul „Regina Maria” din municipiul Dorohoi au aflat, astăzi, cum pot să devină pompieri. Pașii ce trebuie urmați pentru a putea îmbrăca haina de salvator le-au fost explicați chiar de un fost elev al acestei unități de învățământ, locotenent colonel Petrică Ciobănașu, împuternicit la comanda Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Acesta le-a împărtășit experiențele trăite de-a lungul celor peste 27 de ani de activitate și le-a explicat avantajele și riscurile meseriei de pompier. Totodată, le-a prezentat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și le-a arătat cu funcționează fiecare accesoriu, în parte.

Prezenți la activitate, specialiștii Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au prezentat tinerilor mai multe informații despre admiterea la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” – sesiunea ce avea loc în această vară, dar și la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, pentru sesiunea din toamna acestui an.

A fost pus accent pe facilitățile asigurate elevilor, printre care se numără: școlarizare gratuită; condiții de cazare și hrănire, fără costuri; locul de muncă asigurat după absolvire, prin repartiţie și multe altele.

Publicitate

Mai multe detalii referitoare la admitere și procesul de formare în cadrul

Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești și Facultății de Pompieri sunt disponibile pe site-urile instituțiilor: www.scoaladepompieri.ro și https://academiadepolitie.ro/facultatea-de-pompieri/ .

Informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU Botoșani, de luni până vineri, între orele 09:00-15:00, telefonic, la numărul 0231/508 128.

Publicitate

Activitatea s-a desfășurat la solicitarea instituției de învățământ, în cadrul proiectului educativ de orientare școlară și profesională „Poveste de succes!”.

Publicitate

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

(P) Primarul Cosmin Andrei anunță încă două creșe noi, în zona fostului Obor și în ANL Șoseaua Iașului, după creșa deschisă anul trecut în ANL Cișmea

Publicat

Publicitate

Administrația Cosmin Andrei a reușit să construiască și să deschidă prima creșă nouă în municipiul Botoșani din ultimii 34 de ani. Este vorba de creșa din cartierul ANL Cișmea, care a fost deschisă începând cu anul școlar 2023-2024.

În prezent se lucrează la construcția unei noi creșe pe strada Pod de Piatră, zona fostului Obor.

De asemenea este în proiectare o nouă creșă în cartierul ANL Șoseaua Iașului.

Publicitate

Am promis în 2020 că voi avea ca prioritate domeniul educației și m-am ținut de cuvânt. Am alocat fonduri de la bugetul local și fonduri europene pentru a construi o nouă creșă pentru copii din cartierul ANL Cișmea. Creșa, care și-a deschis porțile încă de anul trecut are o capacitate de 42 de locuri împărțite în 3 grupe de copii și beneficiază de asistență medicală și supraveghere permanentă. În calitate de părinte știu cât de important este ca în primii ani de viață copiii să fie îndrumați și îngrijiți în cele mai bune condiții, iar părinții să poată să îi lase pe cei mici în grija unor persoane calificate într-un loc sigur”, a declarat Cosmin Andrei.

În prezent se lucrează la proiectarea unei noi creșe cu un consum redus de energie în cartierul ANL Șoseaua Iașului, care va avea o capacitate de 70 de copii.

De asemenea este în lucru o nouă creșă, cu un consum redus de energie pe strada Pod de Piatră pentru 40 de copii. Aici se va construi și un ansamblu de locuințe eficiente energetic pentru tinerii vulnerabili.

Publicitate

Noua creșă din zona fostului Obor va fi dotată cu dormitoare pentru copii, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, o zonă de primire și un cabinet medical cu izolator.Creșa este dotată cu rampe de acces, grupuri sanitare și coridoare care vor putea fi utilizate de persoanele cu dizabilități. În exterior sunt amenajate spații verzi și locuri de joacă, iar în proximitatea creșei sunt amenajate 11 locuri de parcare pentru părinți, două dintre acestea fiind rezervate persoanelor cu dizabilități. Clădirea este prevăzută cu panouri fotovoltaice și cu panouri solare.

Știu că nu sunt încă suficiente locuri în creșe pentru copiii din orașul nostru și de aceea am căutat permanent soluții și programe de finanțare pentru construcția de noi unități pentru preșcolari. Împreună cu echipa din primărie am identificat noi axe de finanțare și am depus proiecte pentru obținerea de fonduri europene pentru cele două noi creșe din ANL Șoseaua Iașului și zona fostului Obor, ultima fiind deja la stadiul de fundație. Așa cum am finalizat creșa din ANL Cișmea, la fel mă voi ține de cuvânt și în mandatul următor voi finaliza cele două noi creșe pentru ca părinții din orașul nostru să aibă locuri suficiente pentru a-i înscrie pe cei mici. Anul viitor vom deschide creșa nouă din zona fostului Obor și apoi pe cea de la ANL Șoseaua Iașului”, a precizat primarul municipiului Botoșani.

 

Publicitate

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Aproape o sută de polițiști de peste Prut și din nouă județe ale țării se antrenează la IPJ Botoșani în aceste zile

Publicat

Publicitate

Începând de astăzi, aproximativ 100 de polițiști din cadrul structurilor de intervenție din județele Botoșani, Suceava, Maramureș, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bacău, București și din Republica Moldova participă la exercițiul de antrenament integrat organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

Timp de o săptămână aceștia vor desfășura activități de pregătire tactică și tragere cu toate categoriile de armament, iar la final, vineri, 24 mai, va avea loc un exercițiu tactic realizat în baza unui scenariu stabilit.

Publicitate

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending