Connect with us

Economie

Românii să se abțină de la credite, o perioadă. Recomandare controversată de la BNR

Publicat

Publicitate

O recomandare făcută de un reprezentant BNR a generat reacții în mediul bancar. Acesta susține că, având în vedere perioada cu dobânzi foarte mari, consumatorii ar fi bine să evite creditele.

Alexandru Păunescu, director în BNR şi reprezentant al BNR în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), recomandă românilor să îşi amâne planurile de a lua credite pentru cumpărarea unui imobil sau a unor bunuri de folosinţă îndelungată cel puţin pentru anul 2023.

„Având în vedere că suntem într-o perioadă de dobânzi extrem de ridicate, recomandarea noastră pentru consumatori este să îşi amâne investiţia într-un imobil cu credit sau achiziţionarea unor bunuri de folosinţă îndelungată, măcar pe parcursul acestui an. Există situaţii în care oameni care se calificau la a lua un credit acum câteva luni, ca urmare a creşterii destul de însemnate a dobânzilor nu se mai califică. Mai bine să mai aştepte o perioadă. Dacă aş fi în locul consumatorilor nu aş face un credit în această perioadă, cel puţin pe parcursul anului 2023“, spunea Alexandru Păunescu.

În timp ce unii bancherii au spus pentru ZF că în vreme de incertitudine nu ar trebui luate decizii importante care pot fi amânate, alţii susţin că o amânare înseamnă un pas către necunoscut pentru că nu se ştie dacă în viitor situaţia va fi mai bună sau nu decât acum.

Reacția băncilor

În ceea ce priveşte BCR, a doua cea mai mare bancă din sistemul bancar după active, dobânda fixă pe 5-10 ani este una dintre direcţiile pe care banca le recomandă clienţilor care vor să facă investiţii sau au planuri care implică contractarea unui credit pe termen lung, precum creditele ipotecare.

„Noi le-am recomandat întotdeauna clienţilor să cântărească bine decizia de achiziţie a unei case prin credit imobiliar. Acest lucru înseamnă evaluarea atentă a condiţiilor de piaţă, a ofertelor şi inclusiv un exerciţiu personal de punere deoparte a potenţialei rate, timp de cel puţin 3-6 luni pentru a vedea cum se acomodează în bugetul personal.

Publicitate

Totodată, le-am indicat mereu clienţilor să se orienteze către credite cu dobândă fixă pe 5-10 ani pentru a avea o predictibilitate cât mai mare a ratei de credit, la pachet cu contractarea de asigurări de viaţă suplimentare, cum sunt cele pentru venit sau şomaj“, au explicat reprezentanţii BCR pentru ZF.

Decizie individuală

Din perspectiva lui Aurelian Dochia, analist economic şi fost bancher, el consideră că recomandarea de amânare a planurilor de creditare nu are un impact mare în comportamentul băncilor sau al clienţilor pentru că decizia de a lua sau nu un credit depinde de mai mulţi factori, este individuală şi fiecare are situaţia lui.

„Nu cred că astfel de declaraţii au mare impact în comportamentul băncilor şi al clienţilor pentru că decizia de a lua un credit sau nu depinde de mulţi factori, este individuală, fiecare are situaţia lui şi nu cred că o anumită conjunctură, care de altfel nu este nouă, va schimba deciziile celor care vor să pornească într-o anumită direcţie, precum cumpărarea locuinţei.

Cei care au ajuns la decizia de a cumpăra o locuinţă şi sunt foarte aproape de a o îndeplini nu cred că vor fi schimbaţi în decizia lor de lucrul acesta. O amânare până la urmă înseamnă un pas către necunoscut. De fapt nu ştii dacă mai târziu va fi mai rău sau va fi mai bine. Faci o amânare în ideea că va fi mai rău mai târziu, dar de fapt nu se ştie“, a explicat Aurelian Dochia pentru ZF.

Cele mai multe credite acordate populației, la Noua Casă

El a mai adăugat că în nici un caz această recomandare a reprezentantului BNR nu va avea un impact de amploare mare nici pentru bănci, ţinând cont de faptul că cele mai multe credite acordate ca volum populaţiei sunt legate de programul guvernamental Noua casă.

„Este vorba de garanţii oferite de stat, condiţii reglementate mai favorabil. Acest lucru nu se schimbă, rămâne în funcţiune. Nu cred că va fi un impact mare. Cel mai mare impact, dar aici volumul de credite este mic, este legat de creditele de consum, pe termen mai scurt, iar aici variaţiile sunt mai mari. Cine ajunge să îşi ia un credit de consum înseamnă că acceptă condiţiile mai deza­van­tajoase unui asemenea credit.

În primul rând dobânzi mult mai ridicate. Nu cred că va fi un impact important sau va influenţa comporta­mentul băncilor. Chiar dacă va încetini creditarea în 2023 va fi influenţată de mersul general al economiei nu de comportamentul populaţiei“, susţine Aurelian Dochia.

Decizii majore în vreme de incertitudini mari

În acelaşi timp, Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank, a spus pentru ZF că în vreme de incertitudini mari, deciziile majore de investiţii trebuie cântărite foarte bine şi este evident că nu ar trebui luate decizii importante care pot fi amânate.

„În vreme de incertitudini mari deciziile majore de investiţii trebuie cântărite foarte bine. Când ai incertitudini mari la orizont legate de situaţia economică, cu impact asupra situaţiei financiare la nivel personal evident că nu iei decizii importante care pot fi amânate. Acesta este comportamentul ciclic. Sunt industrii puternic ciclice precum real-estate, vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată. Astfel de bunuri nu sunt esenţiale, poate fi amânată cumpărarea lor. Nu te apuci să-ţi schimbi maşina dacă ai o incertitudine mare la orizont de exemplu.

Pe partea de persoane fizice, dacă vorbim de creditele ipotecare, este clar că va fi o oarecare reticenţă de a cumpăra, de a face o achiziţie pentru că există incertitudini mari legate de ce se poate întâmpla. Dacă este o decizie ce mai poate aştepta este bine să o cântăreşti mai bine. Pe de altă parte, unii au venituri care le aduce un grad de siguranţă mai mare, iar alţii au un grad de siguranţă mai mic şi venituri mai mici“, susţine Ionuţ Dumitru.

El a mai explicat că, în ceea ce priveşte segmentul corporate, discuţia este diferită pentru că probabil vor fi în continuare programe guvernamentale, scheme de suport care vor ajuta creditarea.

„De asemenea, chiar şi în criză multe companii investesc. De exemplu multe companii investesc în eficienţă energetică pentru că au fost loviţi puternic de preţurile la energie. Sunt anumite oportunităţi pe care nu poţi să le ratezi ca şi companie. Este recomandabil să lucrezi cu scenarii mai puţin favorabile. Adică să se ia în calcul scenariile pesimiste.

Dacă calculul pe care îl faci cu scenarii pesimiste iese pe plus nu au cum să ratezi investiţia de exemplu. Dacă sentimentul consumatorului este prost pentru că sunt incertitudini mari la orizont, evident că nu face achiziţii majore sau face dar cu prudenţă mai mare. Vedem o încetinire a dinamicii creditului. Anul trecut am avut o dinamică de 12% la creşterea stocului de credite, probabil că vom avea anul acesta o creştere între 5%-10% pe care o estimăm noi“, a mai adăugat Ionuţ Dumitru.

sursă: Mediafax

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Monitorizarea stării drumurilor publice din județul Botoșani. IPJ: Recomandări și obligații pentru conducătorii auto

Publicat

Publicitate
Monitorizarea stării drumurilor publice din județul Botoșani
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de monitorizare a stării drumurilor publice, în contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece.
În această perioadă, circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum, motiv pentru care polițiștii rutieri urmăresc evoluția situației și dispun măsuri de verificare și anunțare a administratorilor drumurilor publice, în vederea intervenției operative.
Recomandări și obligații pentru conducătorii auto:
•echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei;
•informarea prealabilă cu privire la starea drumurilor și condițiile meteo;
•efectuarea verificării tehnice a autovehiculului;
•asigurarea rezervelor necesare de energie pentru parcurgerea traseului, prin combustibil lichid sau, în cazul autovehiculelor electrice, prin încărcarea acumulatorului de energie electrică;
•adoptarea unei maniere prudente de conducere și evitarea deplasărilor în zonele montane fără autovehicule dotate corespunzător și fără o informare prealabilă.
Până în acest moment a fost înregistrat un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu o victimă. Acesta s-a produs pe DN 29 F, în afara localității Cristinești.
Unul dintre autoturismele implicate era dotat cu anvelope de vară, în condițiile în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare, fără a avea drept de circulație.

Citeste mai mult

Eveniment

Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare. Loturi contaminate și posibile simptome rapide de toxiinfecție alimentară

Publicat

Publicitate

Părinții care au cumpărat lapte praf Nestlé pentru sugari sunt avertizați de ANSVSA că anumite loturi au fost retrase voluntar de la vânzare, inclusiv din supermarketuri din Botoșani.

Motivul este o neconformitate la un ingredient, mai exact o posibilă prezență a cereulidei.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii despre o rechemare de produse. Nestlé România retrage voluntar de pe piață loturi de formule de lapte pentru sugari, scrie Mediafax.

Potrivit Nestlé, este vorba despre o alertă globală, iar loturile afectate au fost comercializate în mai multe țări din Europa, inclusiv Franța, Germania, Austria, Danemarca, Italia și Suedia. În Franța, produsele vizate sunt comercializate sub mărcile Guigoz și Nidal, iar în Germania sub denumirile Beba și Alfamino.

Rechemarea a fost inițiată din prudență de către companie. O neconformitate a fost identificată la un ingredient provenit de la un furnizor extern.

Publicitate

Ce este cereulida și de ce este periculoasă

Cereulida este o toxină produsă de anumite tulpini ale bacteriei Bacillus cereus. Aceasta poate provoca simptome rapide de toxiinfecție alimentară, precum greață, vărsături și crampe abdominale.

Agenția pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie (FSA) a avertizat că toxina nu este distrusă prin fierbere sau preparare termică, ceea ce înseamnă că riscul persistă chiar și după prepararea corectă a formulei de lapte.

Până în prezent nu au fost raportate cazuri confirmate de îmbolnăvire. Consumul acestor produse nu a asociat niciun incident de sănătate raportat oficial.

Ce trebuie să facă părinții care au cumpărat produsul

Persoanele care au cumpărat produse din loturile vizate trebuie să NU le utilizeze. Siguranța sugarilor este prioritatea absolută în acest caz.

Produsele trebuie returnate la magazinul de unde au fost cumpărate. Contravaloarea va fi rambursată integral consumatorilor afectați de rechemare.

     

Citeste mai mult

Cultura

Memorialul Ipotești: Întâlniri cu scriitorii de Zilele Eminescu

Publicat

Publicitate

În cadrul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale, eveniment organizat de Memorialul Ipotești în perioada 13-16 ianuarie 2026, vor avea loc o serie de întâlniri cu scriitorii în școli din Botoșani și Dorohoi.

 

Pe 13 ianuarie, începând cu ora 12.30, poeții Ion Pop și Adrian Popescu vor avea un dialog cu elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani. Întâlnirea va fi moderată de Mihaela Timingeriu, Violeta Zamfirescu.

Ion Pop este poet, critic literar și traducător, laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2023). A fost director al Centrului Cultural Român de la Paris (1990-1993) și decan al Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1996-2000). A condus revista „Echinox” timp de 17 ani (1969-1986), contribuind la formarea câtorva generații de scriitori. A debutat în 1966 cu volumul de poezie Propunere pentru o fântână (1966), urmat de: Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990), Elegii în ofensivă (2003), Litere și albine (2010), În fața mării (2011), Casa scărilor (2015), Lista de așteptare (2019), Ferestre. 1966-2021 (antologie; 2021). Este autorul mai multor volume de critică și istorie literară, printre care: Avangardismul poetic românesc (1969); Poezia unei generații (1973); Jocul poeziei (1985); Poezia românească neomodernistă (2018) ș.a.

Adrian Popescu este poet, prozator, eseist și traducător, laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2006). A fost redactor, apoi redactor-șef la revista „Steaua”. A debutat cu volumul de poezie Umbria, în 1971, urmat de: Focul și sărbătoarea (1975), Câmpiile magnetice (1976), Curtea medicilor (1979), Suburbiile cerului (1982), O milă sălbatică (1983), Proba cu polen (1984), Vocea interioară (1987), Călătoria continuă (1989) Pisicile din Torcello (1997), Fără vârstă (1998), Drumul strâmt (2001), Ucenicul ascultător (2002), Dimineața în forul roman (2007), Poezii religioase (2010), Ieșirea în larg (2010), Costumul negru (2013), Corso (2018), Poezii. 1971-2018 (antologie; 2018). Este autorul romanelor Tânărul Francisc (1992) și Cortegiul magilor (1996).

 

Publicitate

Pe 15 ianuarie, între orele 11.00 și 12.30, sub genericul Poeți în dialog, vor avea loc întâlniri cu poetele și poeții: Oana Cătălina Ninu și Andrei Gamarț, la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, moderatoare: Lucia Țurcanu; Daniela Varvara și Matei Vișniec, la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani, moderatoare: Mihaela Anițului; Angelica Stan și Lucian Vasilescu, la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, moderatoare: Ala Sainenco.

Oana Cătălina Ninu a debutat editorial în 2005, cu volumul Mandala, pentru care a obținut Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2006), Premiul Iustin Panța pentru debut (2005), Premiul de debut în poezie al filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (2005) și Premiul de debut al Colocviilor Revistei „Tomis” (2005). Volumul a fost reeditat, cu audiobook, în 2021. În 2009, a publicat, în colecția „Biblioteca de poezie”, coordonată de un cristian, carnetul de poezie stările intense (distribuit gratuit), iar în 2018, la Editura Casa de Pariuri Literare, a apărut volumul cu același titlu.

Andrei Gamarț este artist vizual și poet. A debutat în 2001 cu volumul de versuri Roșu comun. A mai publicat volumele de poezie: Măsura aproapelui (2004), Eu spun dragoste (2007), Tot ce ai văzut se va împlini (2025). În 2022, a apărut albumul Eclipsa, cu o selecție din tablourile sale.

Daniela Varvara și-a publicat primul volum de poezie, Înaripata, în 2011, după care au urmat: A- (2012) și Lodebar (Jurnal din casa uitării) (2017, carte premiată de către filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România). În 2016, și-a publicat teza de doctorat, Mituri și simboluri biblice în poezia românească neomodernistă. În 2020-2021, a organizat festivalul Poezie la nisip, în satul Corbu, județul Constanța.

Matei Vișniec este dramaturg, poet, prozator, eseist. În 1987, s-a stabilit în Franța, unde a solicitat azil politic după ce reprezentarea scenică a piesei sale Caii la fereastră, la Teatrul Nottara din București, a fost interzisă cu numai o zi înainte de premieră. De atunci, numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990, lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale. A debutat 1980 cu volumul de poezie La noapte va ninge, urmat de: Orașul cu un singur locuitor (1982), Înțeleptul la ora de ceai (1984), Poeme ulterioare (1987-1999) (2000), La masă cu Marx (2011), Securi decapitate (2012), Vi se pare cumva nedreapta dispariția dumneavoastră? (2019). Este autorul romanelor: Cafeneaua Pas-Parol (1992), Sindromul de panică în Orașul Luminilor (2009), Domnul K. eliberat (2010) Dezordinea preventivă (2011), Negustorul de începuturi de roman: roman caleidoscop (2014) Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… (2016), Un secol de ceață (2021), Consulatul lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină (2025). A publicat mai multe volume de dramaturgie, printre care: Țara lui Gufy, (1992), Angajare de clown 1993), Negustorul de timp și Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (1998), Teatru descompus. Despre sexul femeii-câmp de luptă în războiul din Bosnia (1998) Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (2001), Mașinăria Cehov și Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați (2008), Ioana și focul. Șobolanul rege. Reverii pe eșafod. Cuvintele lui Iov (2017), Caragiale e de vina. Despre tandrețe. Teatru vag (2019) ș.a.

Angelica Stan este poetă și arhitectă cu specializare în urbanism. A debutat în 1999 cu volumul de poeme Bumerang, obținând premiul pentru debut. A mai publicat volumele: Testul umbrei (2005), Clona (2009), spații intermediare (2016), produse miraculoase (2018), o femeie urmărește ploaia de la etajul opt (2020), Exponate de artă brută (2022).

Lucian Vasilescu este unul dintre autorii formați în Cenaclul Universitas de la Universitatea din București, condus de Mircea Martin. Timp de trei decenii, până în 2018, a activat în presă, scriind atât pentru publicații culturale, cât și pentru cotidiene. Primul volum de versuri, Evenimentul zilei – un poem văzut de Lucian Vasilescu, i-a apărut în  1995 și a fost distins cu Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor din București, 1996. A mai publicat volumele de poezie: Ingineria poemului de dragoste (1996), Sanatoriul de boli discrete (1997), Spirt. Muzeul întâmplărilor de ceară (2000), Fără de care ar fi în zadar (2006), aproape. atât de departe. close. so far away (ediţie bilingvă; 2009), Institutul de Poezie Legală (2014)Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală (2014), Viaţa dăunează grav sănătăţii (antologie de autor; 2016), Sunt cel mai bun poet din acest spital (2016).

 

În aceeași zi, pe 15 ianuarie, la ora 11.00, membrii Cercului de lectură „Unde fugim de acasă?” vor avea o întâlnire cu scriitoare Adina Rosetti; evenimentul va avea loc la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani și va fi moderat de Loredana Carcea.

Adina Rosetti este jurnalistă, eseistă și prozatoare. A debutat în 2010 cu romanul Deadline, urmat de volumul de povestiri De zece ori pe buze (2015). În 2014 a început să scrie proză pentru copii, publicând până în prezent mai multe volume din seria despre Domnișoara Poimâine, precum și: De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură? (și alte 10 întrebări fantastice) (2016), Cartea curajului: 10 povești despre ființe mici care fac gesturi mari (2016), Povestea kendamei pierdute (2018), Aiurea-n tramvai: aventurile lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda (2018), De ce și-a pierdut balaurul tableta…și alte întâmplări fantastice (2022), O istorie cu gust de kiwi (2023) ș.a.

 

Pe parcursul acestor întâlniri, vor avea loc lecturi din creația autorilor invitați, dar și din poezia lui Mihai Eminescu, discuții despre literatură și rolul lecturii.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Viteza excesivă, în vizorul polițiștilor. Acțiuni preventive în Tudora și Vorona

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei de la ordine publică au acționat, atât în municipiul Botoșani, cât și în localitățile Tudora și Vorona, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere rutiere, cu accent pe zonele în care au fost înregistrate accidente rutiere, fiind organizate 3 filtre rutiere.

 

Astfel, au fost controlate peste 60 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei. Dintre acestea, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și două certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending