Connect with us

Actualitate

Românii care au făcut economie la energie primesc banii înapoi. Cum se va proceda

Publicat

Publicitate

În următoarea perioadă anumiți consumatori vor primi facturi de regularizare iar vestea bună este că unii dintre ei vor primi banii de energie electrică înapoi, relatează romania24.ro.

Este vorba de românii care au făcut economie la curent electric, iar acum vor primi bani înapoi de la furnizorii de energie electrică.

Din septembrie, prețul pentru energie electrică s-a plafonat la 80 de bani/kWh pentru consumul lunar mediu al anului precedent cuprins între 100 și 300 kWh pentru primii 255 kWh și maximum 1,3 lei/kWh pentru diferența de consum de până la 300 kWh. În plus, s-a pus plafon de 1,3 lei pentru cei care consumă mai mult de 300 kWh lunar, potrivit noilor reglementări pentru prețurile la energie electrică.

Clienții care au făcut economie la energie anul trecut pot primi bani înapoi de la furnizorii de electricitate. Cei care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel din 2021 și se încadrează în alt plafon de preț, mai mic, vor fi reîncadrați în tranșa cu consum mai mic și cu preț plafonat mai mic. Astfel, vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior. Mai bine spus, vor primi înapoi diferența dintre 80 și 68 de bani/kWh, pentru consumul din lunile aprilie-decembrie.

Acești români vor primi înapoi banii pe factura de energie.

Iată cum se va proceda. Furnizorul va storna toate facturile emise anul trecut și va emite altele, cu prețul mai mic. Așa va rezulta o diferență, o sumă cu minus, bani pe care clientul îi va primi înapoi. Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor.

Publicitate

Începând cu 1 ianuarie, prețul plafonat la curent se aplică în funcție de consumul real al fiecărei luni, nu de media lunară a anului precedent. În 2022, prețurile plafonate au fost aplicate la pragurile de consum mediu anual din 2021.

Anul trecut, în factură a fost trecut unul dintre două plafoane de preț: 68 de bani/kWh dacă media consumului lunar a fost de până la 100 kWh în anul precedent, 80 de bani/kWh dacă a consumat între 100 și 300 kWh.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Jocurile de noroc ilegale pot fi raportate, din 1 iulie, pe WhatsApp. Ce trebuie să conțină sesizarea

Publicat

Publicitate

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc lansează, de marți, 1 iulie 2025, o linie de contact prin intermediul aplicației WhatsApp, pentru sesizări privind piața neagră a jocurilor de noroc din România, a anunțat instituția.

Persoanele care au informații legate de existența unor activități de jocuri de noroc nelicențiate pot sesiza în mod direct ONJN, la numărul de WhatsApp: 0761 890 899, potrivit sursei citate.

”În cadrul sesizării, cetățenii sunt rugați să ofere cât mai multe detalii, inclusiv fotografii și adresa exactă, pentru ca echipele de control să poată acționa rapid și eficient.

Totodată, dacă se dețin informații despre website-uri nelicențiate pe care se desfășoară jocuri de noroc, publicul este rugat să transmită, la numărul de contact oferit, linkul către site și o captură de ecran.

Această măsură a fost inițiată în urma mai multor sesizări primite din partea publicului privind activități desfășurate la negru, în locații nelicențiate, din domeniul jocurilor de noroc”, a anunțat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Jocurile de noroc ilegale pot fi raportate, din 1 iulie, pe WhatsApp. Verificări în teren

ONJN precizează că luni, în urma unei sesizări pe un număr de WhatsApp al instituției, referitoare la existența unor mijloace de joc neautorizate, s-a dispus trimiterea unei echipe de control la fața locului. Informația a fost confirmată și au fost dispuse indisponibilizarea mijloacelor de joc și sesizarea organelor de urmărire penală.

Publicitate

De la schimbarea conducerii ONJN (25 aprilie 2025) și până în prezent, s-au efectuat 2181 de acte de control, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale însumând 1.785.000 lei, au fost depuse 10 plângeri penale și au fost confiscate aprox. 50 de mijloace de joc.

Veniturile obținute din jocurile de noroc ilegale

”Veniturile obținute din jocurile de noroc ilegale sunt una dintre principalele surse de finanțare a altor activități criminale, inclusiv terorism, spălarea banilor, și reprezintă totodată un spațiu necontrolat, lipsit de orice formă de protecție pentru jucători.

Deși în spațiul public din România se vorbește prea puțin sau deloc despre piața neagră, aceasta are, la nivel mondial, o dimensiune nebănuită. Se estimează că, la nivelul UE, din totalul veniturilor din jocurile de noroc, peste 70 % merg în piața neagră, iar sub 30 % în piața reglementată (taxată)”, mai precizează ONJN.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc va continua acțiunile de combatere a pieței negre pentru a descuraja astfel de practici și încurajează cetățenii să sesizeze orice neregularitate privind desfășurarea jocurilor de noroc la negru.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Medicii atrag atenția asupra scăderii vârstei persoanelor care suferă de accidente vasculare cerebrale

Publicat

Publicitate

Vârsta persoanelor care suferă accidente vasculare cerebrale (AVC) a scăzut până la 35 de ani, a declarat, miercuri, medicul neurolog Cristina Luchian de la Spitalul Județean de Urgență ‘Mavromati’ Botoșani.

Potrivit sursei citate, în 2024 au fost înregistrate la unitatea medicală din Botoșani aproximativ 700 de cazuri de AVC, fie ischemic, fie hemoragic. Înmulțirea numărului de astfel de cazuri este pusă pe seama modului de viață.

‘Cea mai tânără pacientă, pe care am înregistrat-o zilele trecute, are 35 de ani. A avut un accident vascular cerebral hemoragic. Într-adevăr, vârsta a scăzut. Stilul de viață predominant… Mult stres’, a afirmat Luchian într-o conferință de presă.

Medicul neurolog atrage atenția populației să accidentul vascular diagnosticat în primele ore de la producerea sa poate fi eligibil pentru tromboliza intravenoasă, care dă șanse pacientului să fie recuperat.

‘Majoritatea ajung târziu la medic. Ori nu realizează, ori spun că mai stau puțin, că le trece, dar orice minut pierdut înseamnă pierdere’, a adăugat medicul. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Când pot angajații declanșa un conflict colectiv de muncă? Tot ce trebuie să știi

Publicat

Publicitate

Conflictul colectiv de muncă apare atunci când între angajați și angajatori intervin neînțelegeri legate de negocierea, desfășurarea sau încheierea contractelor ori acordurilor colective de muncă.

Legea garantează lucrătorilor dreptul de a iniția astfel de conflicte în contextul negocierilor contractuale. Totuși, revendicările care necesită modificarea legislației sau adoptarea unor acte normative nu pot face obiectul unui conflict colectiv.

Situații în care poate fi declanșat un conflict colectiv:

  • Angajatorul sau organizația patronală refuză să demareze negocierile pentru un contract colectiv, deși nu există unul în vigoare sau cel anterior a expirat.
  • Angajatorul nu acceptă revendicările angajaților.
  • Negocierile nu duc la un acord până la termenul stabilit de comun acord de ambele părți

 

Când există premisele declanșării unui conflict, sindicatul reprezentativ sau, în lipsa acestuia, reprezentanții aleși ai angajaților, trebuie să informeze în scris angajatorul sau organizația patronală. În notificare trebuie incluse revendicările, justificarea acestora și propunerile de soluționare.

Angajatorul are obligația să primească și să înregistreze această sesizare și să răspundă în scris în maximum două zile lucrătoare, punctând clar poziția față de fiecare revendicare.

Publicitate

Dacă aceste aspecte sunt discutate direct între reprezentanții angajaților și ai angajatorului și sunt consemnate într-un proces-verbal, obligația de notificare este considerată îndeplinită.

Ce se întâmplă în timpul unui contract colectiv în vigoare?

Pe durata valabilității unui contract colectiv, nu pot fi declanșate conflicte colective de muncă. Orice neînțelegeri sau încălcări ale prevederilor contractuale se soluționează fie amiabil, fie în instanță. Totuși, acest lucru nu exclude apariția unor proteste spontane, neorganizate oficial de sindicate sau de reprezentanții salariaților.

Dacă în urma negocierilor părțile ajung la un acord, conflictul colectiv se consideră încheiat.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 45 de ani, din Dorohoi, dus cu escortă la locul de detenție. Motivul pentru care a fost trimis după gratii

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat, luni, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Bărbatul a fost depistat în municipiul Dorohoi, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending