Connect with us

Eveniment

Risc de inundații pe râul Jijia. Cod galben prelungit până pe 27 mai. ISU Botoșani anunță măsuri de prevenție

Publicat

Publicitate

Pericolul de inundații nu a trecut în județul Botoșani. Hidrologii au anunțat prelungirea Codului galben de inundații până luni, 27 mai, ora 24:00, pe râul Jijia și afluenții acestuia.

Potrivit specialiștilor, se pot produce scurgeri importante pe versanți, viituri rapide pe râurile mici, dar și creșteri de debite și depășiri ale cotelor de apărare, cu posibile efecte locale.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a anunțat că a activat toate măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea eficientă a eventualelor situații de urgență generate de fenomenele hidrologice.

Evoluția cursurilor de apă este monitorizată în permanență atât de Centrul Operațional al ISU, cât și în teren, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Totodată, toate subunitățile de pompieri din județ se află în stare de pregătire pentru a interveni în cel mai scurt timp, în sprijinul populației afectate.

Autoritățile recomandă cetățenilor din zonele vizate să fie vigilenți, să evite traversarea cursurilor de apă și să urmeze instrucțiunile transmise de autorități în cazul unor intervenții sau evacuări de urgență.

Publicitate

În aceste condiții ISU Botoșani a transmis și mai multe reguli de comportare și acțiune la inundații:

1. Când inundațiile vă surprind acasă, dacă aveți timp, luați următoarele măsuri pentru protejarea bunurilor:

– aduceți în casă unele lucruri sau puneți-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de curte, unelte de grădina sau alte obiecte care se pot muta și care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);

– blocați ferestrele, astfel încât acestea să nu fie sparte de vânt, de apă, de obiecte care plutesc, sau de aluviuni;

– evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;

– încuiați ușile casei și ferestrele dupa ce inchideți apa, gazul și instalațiile electrice.

2. Dacă inundatia este iminentă, procedați astfel:

– mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei, deconectati aparatele electrice și, împreună cu întreaga familie, părăsiți locuința și deplasați-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălțimi sau alte locuri dominante) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;

– în cazul în care sunteti surprins în afara locuinței (pe străzi, în școli, în parcuri, gări, autogări, magazine, alte locuri) este necesar să respectați cu strictețe comunicările primite și să vă îndreptați spre locurile de refugiu cele mai apropiate.

3. Dacă se ordonă evacuarea, respectați următoarele reguli:

– respectati ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi din zonele cele mai periclitate;

– înainte de părăsirea locuinței întrerupeți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică și închideti ferestrele;

– scoateți animalele din gospodărie (grajduri, adăposturi) și dirijați-le către locurile care oferă protecție;

– la părăsirea locuinței luați documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio, iar pe timp friguros și îmbrăcăminte mai groasă;

– după sosirea la locul de refugiu, comportați-vă calm, ocupaț locurile stabilite, protejați și supravegheați copiii, respectați măsurile stabilite.

4. La reîntoarcerea acasă respectați următoarele:

– nu intrați în locuință în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;

– nu atingeți firele electrice;

– nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;

– consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și, după caz, controlate de organele sanitare;

– nu folosiți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, fără aprobarea organelor de specialitate;

– acordați ajutor victimelor surprinse de inundații;

– executați lucrări de înlăturare a urmărilor inundației, degajarea malului, curățirea locuinței și mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.

Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de inundatii:

* curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;

* drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;

* regularizarea unor pârâie, curățirea lor, a canalelor și tuburilor colectoare, a vâlcelelor pentru a asigura preluarea eventualilor torenți formați;

* crearea de bazine de rezervă pentru captarea viiturilor;

* deținatorilor de construcții situate pe direcția viiturilor de pe versanți li se recomandă realizarea unor canale de captare și dirijare a apei;

* curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;

* achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;

* executarea unor lucrari de drenare a apei rezultate din precipitatii în zonele afectate de alunecări de teren pentru a împiedica pătrunderea acesteia prin crăpăturile formate în scopul prevenirii reactivării acestora;

* întreținerea unor lucrări de îmbunătățiri funciare, protejari de maluri și diguri;

* achizitionarea, la nivelul fiecarei localitati, a unor motopompe, acestea fiind necesare evacuarii apei din clădirile instituțiilor și populatiei din zone respective, pentru că în situații majore forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu sunt suficiente.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Muzica poate contribui la reducerea riscului de demență cu până la 40%. Studiu al cercetătorilor australieni

Publicat

Publicitate

Ascultarea sau interpretarea muzicii la vârste înaintate poate reduce substanțial riscul de demență, potrivit unui studiu realizat în Australia pe un eșantion de peste 10.800 de persoane vârstnice, informează joi agenția de presă Xinhua.

Noua cercetare a descoperit că persoanele cu vârste peste 70 de ani care ascultau mereu muzică au prezentat un risc cu 39% mai mic de a dezvolta demență în comparație cu cele care nu ascultau niciodată, rar sau doar uneori muzică, potrivit unui comunicat publicat de Universitatea Monash din Melbourne, care a coordonat studiul, scrie Agerpres.

Cei care ascultau mereu muzică au avut, de asemenea, o incidență cu 17% mai mică a tulburărilor cognitive, precum și scoruri mai mari la testele de cogniție generală și de memorie episodică, abilități utilizate de oameni pentru a-și aminti evenimente cotidiene, se arată în studiu.

Cântatul la un instrument muzical a fost asociat cu o reducere de 35% a riscului de demență, potrivit studiului publicat în revista International Journal of Geriatric Psychiatry.

Participanții care ascultau și interpretau regulat muzică au avut un risc cu 33% mai mic de demență și o rată cu 22% mai mică de deteriorare cognitivă, se arată în studiu.

Acest studiu a utilizat date din studiul ASPirin in Reducing Events in the Elderly (ASPREE), un proiect de cercetare de referință, care investighează efectele aspirinei în doze mici asupra stării de sănătate a persoanelor în vârstă, precum și din sub-studiul ASPREE Longitudinal Study of Older Persons.

Publicitate

Cercetătoarea Emma Jaffa de la Universitatea Monash a declarat că rezultatele sugerează faptul că „activitățile muzicale pot fi o strategie accesibilă pentru menținerea sănătății cognitive la persoanele în vârstă, deși nu se poate stabili o legătură de cauzalitate”.

Îmbătrânirea populației este o problemă de sănătate la nivel mondial, deoarece durata de viață mai lungă a dus la creșterea numărului de boli legate de vârstă, cum ar fi demența și declinul cognitiv, au afirmat cercetătorii.

„Dovezile sugerează că îmbătrânirea creierului nu se bazează doar pe vârstă și genetică, ci poate fi influențată de propriile alegeri legate de mediu și stilul de viață”, a declarat autorul principal al studiului, profesoara Joanne Ryan de la Universitatea Monash.

În lipsa unui tratament disponibil în prezent pentru demență, intervențiile bazate pe stilul de viață, cum ar fi ascultarea și/sau interpretarea muzicii, pot promova sănătatea cognitivă și ar putea contribui la prevenirea sau întârzierea declanșării acestei boli, a afirmat Joanne Ryan.

sursa: Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la un garaj din municipiul Botoșani, în puterea nopții! Cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile

Publicat

Publicitate

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit, noaptea trecută, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unui garaj situat pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu hidroperforare. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau mai multe saltele depozitate în zona unei ghene de gunoi din spatele garajului, dar și o parte din acoperișul construcției.

Pompierii au acționat prompt, reușind să localizeze și să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la alte garaje din apropiere.

În urma evenimentului, au ars aproximativ 25 de metri pătrați din acoperișul garajului și mai multe saltele aflate la ghena de gunoi. Au fost salvate șase autoturisme și șase garaje aflate în pericol.

Cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile. Cazul a fost preluat de Poliție.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Publicitate

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

O casă a luat foc la Santa Mare. Proprietara a suferit un atac de panică

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o casă din localitatea Ringhilești, comuna Santa Mare. Bunurile din bucătărie au fost cuprinse de flăcări.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din bucătărie. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.

Proprietara casei a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind de natură electrică.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şil numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah

Publicat

Publicitate

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Romani 16, 8-11).

Din Tradiţia Bisericii aflăm că au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care aminteşte Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieţii Domnului Iisus Hristos pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă după mutarea la cele veşnice a Sfinţilor Apostoli.

Aceşti sfinţi au dus mai departe lucrarea mântuirii şi Biserica lui Hristos, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile şi cu sângele lor. Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de Sfântul Apostol Andrei. Împreună cu acesta a ridicat o biserică la Arghiropol, sfânt lăcaş de rugăciune în care se adunau creştinii, primind hrana cea duhovnicească. După 16 ani de arhipăstorire, a plecat în pace la Domnul. Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia.

Amândoi au fost martirizaţi pentru curajul lor de a mărturisi credinţa în Hristos  Domnul, primind astfel cununa mucenicilor. Sfântul Narcis a fost pus episcop la Atena, Sfântul Apelie la Heracleea, iar Sfântul Aristobul în Britania şi, mărturisind pe Hristos, şi-au luat fericitul sfârşit al nevoinţelor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending