Connect with us

Eveniment

REZULTATE finale ADMITERE Școala de Poliție, Jandarmi, Pompieri, a doua sesiune 2022-2023. LISTELE cu candidați admiși

Publicat

Publicitate

Rezultate finale Admitere școala de poliție, jandarmi, pompieri 2022-2023: Au fost publicate listele finale cu candidații admiși sau respinși la școlile de poliție, în a doua sesiune de admitere, desfășurată în perioada octombrie-decembrie 2022. Candidații admiși se prezintă la școală, în vederea începerii cursurilor, încă din acest weekend.

Perioada de școlarizare începe de luni, 30 ianuarie.

LISTE rezultate finale admitere 2022-2023

Candidații au susținut probe de evaluare a performanței fizice, de evaluare a cunoștințelor și de evaluare medicală. La școlile de poliție au fost circa trei candidați pe un loc.

LOCURI învățământ postliceal – agenți poliție, subofițeri maiștri militari – sesiunea octombrie-decembrie 2022

  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina (specialitatea Agent de poliţie) – 1340 locuri (20 locuri candidați romi, 10 locuri candidați minorități) din care: 1205 locuri IGPR, 31 IGI, 15 DGP, 10 DGA, 2 CFIC, 30 DEPABD, 25 DGPI, 2 CS Dinamo, 10 DRPCIV, 2 DGCTI, 2 DSG, 1 DSU, 3 DGAESRI, 2 DGL
  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca (specialitatea Agent de poliţie) – 300 locuri (3 locuri candidați romi, 3 locuri candidați minorități) din care: 258 IGPR, 30 IGI, 5 DGP, 5 DGA, 2 CFIC
  • Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea (specialitatea Agent de poliţie de frontieră) – 240 locuri (2 locuri candidați romi, 2 locuri candidați minorități) din care: 200 IGPF, 30 IGI, 10 DGP
  • Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani (specialitatea Subofiţer de jandarmi) – 350 locuri (3 locuri candidați romi, 3 locuri candidați minorități) in care: 310 IGJR, 23 DGPI, 2 DGL, 10 SPP, 5 SIE
  • Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni (specialitatea Subofiţer de jandarmi) – 350 locuri (3 locuri candidați romi, 3 locuri candidați minorități) din care: 343 IGJR, 2 AIC, 5 SIE

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti

  • specialitatea Subofiţer de pompieri şi protecţie civilă: 275 locuri (2 pentru candidați romi) din care: 270 IGSU, 2 IGPR, 1 CMPS, 2 CS Dinamo
  • specialitatea Subofițer administrative: 25 locuri (IGSU)

Total locuri învăţământ postliceal: 2880 (33 locuri candidați romi, 21 candidați minorități)

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Bucecea

Avertisment oficial la Bucecea: Apa de la patru izvoare nu mai este potabilă. Primarul Angel Gheorghiu cere populației să nu o consume

Publicat

Publicitate

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a transmis luni un anunț important prin care avertizează populația că apa provenită de la cele patru izvoare publice din oraș nu mai este potabilă și prezintă un risc real pentru sănătate.

„Dragi cetățeni, în urma analizelor de laborator realizate recent de instituții specializate, vă informăm că apa provenită de la cele patru izvoare publice (Izvorul Fântânele, Izvorul de la Gura Leului, Izvorul de la Lupu, Izvorul Elvira) NU mai este potabilă și prezintă un risc real pentru sănătate, în special pentru copii și persoanele cu imunitate scăzută”, a transmis edilul în mesajul public.

Primăria precizează că rezultatele analizelor de laborator au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise. Cauza principală o reprezintă poluarea excesivă a solului din zonă, generată de activitățile agricole intensive.

„Analizele au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise, rezultat al unei poluări excesive cauzate de activitățile agricole – în special din cauza folosirii intensive a insecticidelor, îngrășămintelor chimice și altor substanțe parțial toxice care s-au infiltrat în sol și au afectat sursele subterane de apă”, a explicat primarul Angel Gheorghiu.

Din acest motiv, autoritățile locale le cer oamenilor să nu mai folosească apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială.

„Vă rugăm să nu mai consumați apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială”, se mai arată în apelul transmis populației.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu violent la Mileanca: Un garaj cu tot cu autoturismul din interior și uneltele agricole a fost distrus de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Mileanca. Flăcările au cuprins un garaj în care se aflau un autoturism, mai multe bunuri și unelte electrice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani și Mileanca. Trei autospeciale de stingere au fost mobilizate pentru a limita extinderea incendiului.

La sosirea echipajelor, garajul ardea în totalitate. Pompierii au acționat rapid pentru a împiedica propagarea flăcărilor către casă și celelalte construcții din curte. În urma incendiului au ars garajul, autoturismul aflat în interior, două drujbe, două motoare electrice, o pompă electrică și patru roți auto.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

Publicitate

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Citeste mai mult

Eveniment

Antifrauda rămâne organizată pe structuri regionale. OUG aprobat de Guvern

Publicat

Publicitate

Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență adoptată luni, ca Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF să-și păstreze actuala structură, cu sedii doar la nivel regional. Astfel, se renunță la planurile de înființare a unor structuri antifraudă județene, care ar fi trebuit să devină operaționale începând cu 1 iulie 2025.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, măsura a fost luată pentru a păstra o viziune unitară în analiza riscurilor și pentru a evita costuri suplimentare legate de funcționarea unor noi sedii județene și angajarea de personal nou.

Tot prin această ordonanță, a fost amânată până la 1 octombrie 2025 obligativitatea folosirii sistemului RO e-Factura de către institutele culturale străine care activează în România și de agricultorii persoane fizice aflați în regim special. Autoritățile spun că aceste categorii nu pot, în prezent, respecta cerințele tehnice ale sistemului.

Decizia face parte din obiectivele guvernării 2025–2028, care include reorganizarea ANAF pentru a crește eficiența și veniturile bugetare, dar fără a genera cheltuieli administrative suplimentare.

Citeste mai mult

Eveniment

Scădere de 22% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în primele șase luni

Publicat

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 22% în primele șase luni ale acestui an, până la un volum de 64.339 de unități, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele preliminare publicate, marți, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Conform statisticii provenite de la Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), în luna iunie înmatriculările de autoturisme noi sunt în scădere cu 50,1% față de iunie 2024, ajungând la un volum de 10.522 unități.

Totodată, autoturismele pur electrice înregistrează o scădere de 54,3% față de iunie 2024, realizând o cotă de piață de 4,1%.

În iunie, în topul mărcilor auto, pe primele trei poziții se clasează Dacia – cu 2.744 de unități înmatriculate, Toyota (969) și Skoda (938). Pe locurile următoare se află: Volkswagen (721 de unități), Renault (580), Hyundai (544), Ford (472), Mercedes-Benz (467), BMW (368) și Peugeot (309).

APIA este o organizație non-profit, o entitate reprezentativă în industria auto din România, înființată în anul 1994, membră a Organizației Mondiale a Constructorilor de Automobile – OICA, din 1996.

Asociația profesională a dezvoltat CarS, unica platformă online de analiză dinamică a pieței auto din România.

Publicitate

AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending