Raportul ar putea avea implicaţii semnificative pentru procesul decizional în cazul unor viitoare epidemii, relatează Politico.
“A avea protocoale în avans este foarte important. Există dovezi că intervenţiile non-farmaceutice sunt eficiente, dar … acestea trebuie aplicate sub formă de pachete şi trebuie aplicate cât mai devreme posibil”, au spus realizatorii raportului.
Cea mai eficientă măsură, potrivit analizei, a fost una dintre cele mai controversate – restricţiile privind mişcarea şi interacţiunile sociale, distanţare şi reguli privind dimensiunea adunărilor.
S-a constatat în mod repetat că acestea au fost asociate cu o “reducere semnificativă” a transmiterii virusului, efectul fiind cu atât mai mare cu cât măsura era mai strictă.