Connect with us

Actualitate

Report de peste 10,85 milioane de lei la Joker

Publicat

Publicitate

Un report în valoare de peste 10,85 milioane de lei (peste 2,20 milioane de euro) este pus în joc duminică la Joker la categoria I, în timp ce la categoria a II-a a jocului reportul depăşeşte 318.700 de lei (peste 65.100 de euro), informează Loteria Română.

La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 1,35 milioane de lei (peste 277.600 de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,56 milioane de lei (peste 933.800 de euro).

La Noroc Plus este în joc la categoria I un report în valoare de peste 35.500 de lei.

La Loto 5/40 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 168.500 de lei (peste 34.400 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 43.700 de lei. La Super Noroc este în joc un report cumulat care depăşeşte 75.500 de lei.

Duminică, 13 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 10 noiembrie, Loteria Română a acordat peste 14.800 de câştiguri care au depăşit 780.400 de lei. AGERPRES

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

ANAF lansează, de la 1 iulie 2025, notificarea de conformare RO e-TVA: Contribuabilii care nu răspund riscă amenzi și încadrarea cu risc fiscal

Publicat

Publicitate

ANAF introduce Notificarea de Conformare RO e-TVA din 1 iulie 2025: Amenzi și risc fiscal pentru contribuabilii care nu răspund. Notificările vor sosi începând cu 5 iulie, informează alba24.ro.

Începând cu data de 1 iulie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va implementa sistemul de Notificare de conformare RO e-TVA, un nou instrument destinat monitorizării și corectării deconturilor de TVA.

Potrivit autorităților, notificările vor fi transmise lunar, până pe data de 5, iar scopul acestora este identificarea și corectarea eventualelor discrepanțe între datele fiscale raportate de contribuabili și cele deținute de ANAF.

Noile notificări vor fi generate automat, pe baza informațiilor colectate din sistemele informatice existente: e-Factura, e-Case de marcat, Declarațiile 390 și 394, e-Transport, dar și alte baze de date gestionate de Ministerul Finanțelor.

În perspectivă, și datele din fișierul standard SAF-T vor fi integrate pentru o analiză fiscală mai completă.

Cu toate acestea, experții avertizează că, în forma actuală, datele disponibile nu permit întocmirea unui decont de TVA complet și corect.

Publicitate

ANAF introduce Notificarea de Conformare RO e-TVA: Amenzi

„Nu e o problemă dacă primesc o notificare sau că trebuie să răspund la ea. Problema este ce se întâmplă dacă nu răspund.

Amenzile sunt de la 1.000 la 10.000 de lei, în funcție de categoria de contribuabil. Pe lângă amendă, există creșterea riscului fiscal, adică posibile acțiuni de control fiscal.

Practic, contribuabilii vor fi încadrați într-o clasă de risc superioară și nu vor mai primi o rambursare de TVA cu control ulterior”, a explicat Delia Cataramă, lector la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE București și consultant fiscal, citată de StartUp Cafe.

Specialiștii atrag atenția asupra importanței răspunsului în termen la notificările de conformare, pentru a evita sancțiunile și consecințele asupra relației fiscale cu ANAF.

Implementarea sistemului e-TVA marchează un nou pas în digitalizarea și automatizarea proceselor de control fiscal din România.

Citeste mai mult

Educație

Protest în educație: Miercuri, angajații din școli, universități și institute de cercetare vor purta banderole sau ecusoane

Publicat

Publicitate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’ au anunțat că vor organiza miercuri proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat urmând să poarte un semn distinctiv – banderolă, ecuson – în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.

Cele trei federații sindicale au atras atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu ‘indiferență’, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest.

Vinerea trecută, sindicatele din Educație și-au exprimat, într-un comunicat, dezacordul față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar.

În opinia sindicaliștilor, creșterea normei didactice de predare ar fi o decizie ‘iresponsabilă’, întrucât cadrele didactice sunt deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative.

‘Solicităm menținerea normei de predare actuale și, pe termen lung, o analiză reală a condițiilor de muncă, pentru a asigura un echilibru optim între volumul de muncă și eficiența didactică’, au transmis sindicatele.

Potrivit acestora, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană va determina eliminarea acestor drepturi pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare, care va afecta, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ.

Publicitate

‘Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare. În plus, veniturile salariaților care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă. Reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei Române va conduce la colapsul cercetării și inovării. Dimpotrivă, ar trebui asigurată finanțarea INCD-urilor prin Programul Nucleu și deblocată finanțarea programului IOSIN în vederea menținerii infrastructurii în institutele de cercetare-dezvoltare (instalații de interes național, de o importanță deosebită în dezvoltarea experimentelor de cercetare și de menținere a siguranței și a securității naționale)’, mai explică sindicatele.

Personalul didactic de predare este ‘profund neliniștit și revoltat’ de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ, mai arătau sindicaliștii. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul

Publicat

Publicitate
Acești Mucenici au pătimit pentru Hristos şi au dobândit mucenicia în anul 73 d.H., în vremea persecuţiei pornite contra creştinilor din imperiu de cezarul Adrian. Sfântul Leontie a fost comandant roman în oraşul Tripoli din Fenicia. Aflând cezarul că Leontie este creştin şi că se roagă Lui Hristos, a trimis un detaşament militar ca să-l aresteze.

Conducătorul acestui detaşament, Ipatie, s-a îmbolnăvit pe drum, iar mica oaste a fost nevoită să zăbovească. Într-una din nopţi, lui Ipatie i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a zis: “Dacă vrei să te faci bine, atunci strigă de trei ori cu glas tare, ridicându-ţi privirea spre cer: “Dumnezeul lui Leontie, ajută-mă!” Tulburat de ceea ce visase, Ipatie le-a descoperit ostaşilor vedenia şi cu toţii au strigat după cum spusese îngerul. Şi Ipatie s-a însănătoşit chiar în acea clipă. Minunea însănătoşirii lui Ipatie i-a uimit pe mulţi, dar mai ales pe un anume Teodul. Iar Ipatie şi Teodul s-au luat hotărât să se ducă înainte, ca să-l afle primii pe Leontie.

Ajungând ei la creştinul Leontie, acesta le-a spus despre credinţa în Iisus Hristos, astfel încât inimile li s-au aprins de dragostea pentru Dumnezeu. Un nor i-a umbrit şi o rouă minunată s-a pogorât asupra lui Ipatie şi Teodul. A fost Duhul Sfânt, Care le-a botezat sufletele. Iar Leontie a grăit astfel: “Întru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!”.

Aflând despre convertire, cezarul Adrian a continuat să-i prigonescă pe Leontie şi pe cei doi fii duhovniceşti ai săi. Fiind prinşi, Ipatie şi Teodul au fost torturaţi, apoi ucişi prin decapitare. La rândul său, Leontie a fost torturat până ce s-a mutat la Domnul.

Citeste mai mult

Administratie

Zeci de localități, fără apă până în seara de 18 iunie: Criza apei continuă în nordul județului Botoșani

Publicat

Publicitate

Locuitorii din zeci de localități din nordul județului Botoșani vor rămâne pe mai departe fără apă potabilă cel puțin încă 24 de ore.

Nova Apaserv a anunțat, marți, 17 iunie, că termenul estimat inițial pentru reluarea alimentării cu apă a fost prelungit până în seara zilei de 18 iunie, din cauza complexității lucrărilor de remediere a avariei majore produse în noaptea de 16 iunie la Stația de pompare apă brută de la Stânca-Costești.

Echipele de intervenție lucrează în continuare în regim de urgență, însă situația este complicată de necesitatea achiziționării unor piese speciale, fără de care instalația nu poate fi repusă în funcțiune. Potrivit operatorului, reparațiile nu au putut fi finalizate în intervalul estimat inițial.

Sunt afectate în continuare următoarele zone: orașele Ștefănești și Săveni, precum și comunele Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Drăgușeni, Durnești, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Stăuceni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

Reprezentanții Nova Apaserv atrag atenția că, din cauza configurației terenului și a necesității reechilibrării graduale a sistemului, reluarea alimentării cu apă se va face treptat, iar unii consumatori o vor resimți mai târziu decât alții.

Operatorul își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending