Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede interdicţia de închiriere sau cedare în comodat sau folosinţă a apartamentelor în blocurile de locuinţă clasificate cu risc seismic I, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Contractele de închiriere sau comodat aflate în vigoare vor putea continua doar până la momentul intrării în vigoare a noii legi, potrivit Agerpres.
Cseke Attila a menţionat că, în cazul clădirilor sau locuinţelor închiriate deja, contractul de închiriere va înceta de drept într-un termen de 30 de zile de la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică, potrivit Agerpres.
„Deci, evaluarea vizuală rapidă nu produce efecte decât în sensul în care este obligatoriu să treci la expertizare. Interdicţia închirierii este din momentul întocmirii raportului de expertiză.
Etapele sunt obligatorii, adică dacă tu, în urma evaluării vizuale rapide, ai constatat că este necesară o expertizare, nu poţi să spui că nu mai expertizezi, trebuie să mergi mai departe.
Legea prevede sancţiuni inclusiv pentru autoritatea locală şi inclusiv pentru proprietari, dacă nu expertizezi o clădire care a fost evaluată vizual rapid şi în urma evaluării se cere o expertizare”, a transmis el.
Publicitate
Un comunicat al Ministerului Dezvoltării arată că, în vederea prioritizării investițiilor de consolidare seismică, noile reglementări vizează și accelerarea activităților de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, pentru a obține o imagine de ansamblu cu privire la vulnerabilitatea seismică a clădirilor.
Astfel, se instituie termene pentru evaluarea vizuală rapidă a clădirilor, care vor fi urmate, dacă este cazul, de expertize.
Spitalele, școlile, grădinițele, liceele, creșele și toate clădirile care sunt instituții de învățământ vor fi evaluate vizual urgent, procedura trebuie începută până cel târziu la 1 ianuarie 2024 și finalizată până cel târziu pe 1 iunie 2024.
Celelalte clădiri publice au aceleași termene. În cazul blocurilor de locuințe, termenul de începere a evaluării rapide este de 1 ianuarie 2025, iar până la 1 iunie 2026 trebuie finalizat.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere.
O altă modificare propusă în proiectul de lege este de a introduce pentru clădiri clasificate cu risc seismic I o interdicţie pentru organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente sau temporare în cazul în care există aglomerări de persoane – încăperi în care pentru o persoană sunt mai puţin de 4 metri pătraţi şi mai mult de 50 de persoane.
„De asemenea, se propune interdicţia de închiriere sau cedare în comodat sau folosinţă a apartamentelor în blocurile de locuinţă, pentru apartamente care sunt situate în clădiri blocuri de locuinţă clasificate cu risc seismic I. Este o măsură temporară. (…) Nu vorbim despre o interdicţie permanentă, vorbim despre o interdicţie temporară, pe perioada până la care se soluţionează această consolidare”, a explicat ministrul.
Ministrul a precizat că proiectul de lege aprobat de Guvern prevede un acord al majorităţii proprietarilor dintr-o clădire încadrată cu risc seismic în vederea executării lucrărilor de consolidare, faţă de acordul unanim cum este prevăzut în prezent în legislaţie.
„O altă propunere de modificare în acest proiect legislativ priveşte cvorumul necesar pentru asociaţiile de proprietari, respectiv pentru proprietari acolo unde nu sunt asociaţii de proprietari, propunerea Guvernului în textul aprobat este aceea ca acest acord să poată fi luat cu jumătate plus unu din numărul proprietarilor aferenţi asociaţiei de proprietari”, a indicat ministrul.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Într-o atmosferă de profundă rugăciune și bucurie duhovnicească, comunitatea din satul Icușeni Vale și-a serbat, în data de 20 iulie, ocrotitorul spiritual, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Ca în fiecare an, hramul bisericii a devenit un prilej de comuniune, recunoștință și întărire în credință pentru credincioșii locului, dar și pentru oaspeții veniți din împrejurimi.
Biserica din Icușeni Vale, cu hramul „Sfântul Ilie”, frumos împodobită ca o mireasă a lui Hristos, se înalță ca o candelă vie în inima satului, păstrând vie flacăra credinței moștenită din străbuni. În această zi sfântă, biserica și curtea s-au umplut de glasuri smerite, de chipuri luminate și de rugăciuni rostite cu lacrimi în ochi. Sfântul Ilie, cunoscut ca „focul ceresc” al dreptei credințe, a fost invocat cu nădejde pentru ploaie binecuvântată, sănătate și pace în lume.
Sărbătoarea a început sâmbătă seară, cu slujba Vecerniei Mari cu Litie în cinstea ocrotitorului bisericii, popasul duhovnicesc extrem de emoționant aducând împreună zeci de credincioși și slujitori ai Altarului. Din soborul care a slujit au făcut parte pr. Mădălin Gîlcă, din Parohia Şendreni, secretar la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Ionuț Simionică, pr. Andrei Anușca, pr. Teodor Cenușă și părintele paroh Dumitru Anușca. La lumina lumânărilor, atmosfera de rugăciune și înaltă trăire duhovnicească a fost țesută de cântăreții de la strană, printre aceștia regăsindu-se arhidiaconul Adrian Matei, de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava și Simon Petru Mihai, de la Biserica Izvorul Tămăduirii Botoșani. Pe parcursul slujbei s-au alăturat la strană frații preoți Dumitru și Andrei Anușca, redând un adevărat „program” duhovnicesc în cel mai pur stil bizantin, reușind să facă inimile să vibreze.
La finalul slujbei, părintele Ionuț Simionică a binecuvântat, prin rugăciunea Litiei, pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, elemente folosite în cultul divin public, după care a ținut un frumos cuvânt de învățătură în care a îndemnat credincioșii să fie fie curajoși și neclintiți în credință, așa cum a fost Sfântul Ilie.
Duminică, în ziua prăznuirii sfântului, după slujba liturgică, tradiția a fost cinstită printr-o agapă frățească, pregătită cu grijă de femeile satului, dar și prin obiceiuri locale păstrate cu sfințenie. Copiii au primit iconițe și dulciuri, iar bătrânii au fost înconjurați cu cinste și grijă, semn că în Icușeni sărbătoarea nu este doar un prilej de evlavie, ci și de înnoire a legăturilor dintre oameni. Pașii credincioșilor, care au plecat acasă cu sufletele pline, mărturisesc că hramul nu e doar o zi în calendar, ci o întâlnire cu sfințenia.
Un sfânt cu glas de tunet și inimă de foc
Publicitate
Pentru comunitatea din Icușeni, Sfântul Ilie este mai mult decât un nume din calendar: este ocrotitorul grădinilor, al ogoarelor, dar mai ales al sufletelor încercate. Cu tunetul dreptății, dar și cu blândețea care s-a arătat în pustie, el rămâne un exemplu de curaj, rugăciune și ascultare de Dumnezeu.
„Ce învățăm de la Sf. Ilie? De ce e atât de mare acest bărbat?
Fierbinteala, efervescența, tăria credinței lui, zelul misionar, supraomenesc, neostoit și nedrămuit.
Faptul că Dumnezeu și adevărata credință au însemnat totul pentru el, faptul că a trăit ca să dea mărturie dreaptă, ca să transmită cuvântul Domnului nealterat și necosmetizat oamenilor din vremea lui, indiferent de statutul lor social, fără a-și prețui egoist securitatea, timpul individual, confortul etc. Este fascinantă afierosirea și loialitatea deplină față de Dumnezeu. E rarisimă. De asta și strălucește atât de tare Sf. Ilie într-o lume a inconsecvenței, a dublei măsuri, a duplicităților de tot felul. El, ascetul, profetul, sfântul, alesul Domnului, şi-a dăruit Domnului toată viața, cu un patos şi o fervoare rarisime. De fapt, omenește este imposibil să facem asta. Doar cu putere de la Dumnezeu putem să ardem și noi de credință şi iubire jertfelnică. Inima aprinsă de focul harului, îndulcindu-se continuu din Adevăr, are o repulsie şi o intransigență radicală față de tot ce înseamnă minciună, ipocrizie, neorânduială”, a rostit în predica sa părintele profesor Dumitru Anușca, parohul Bisericii din Icușeni Vale.
Un sătuc cu rădăcini adânci în cer
Icușeni Vale nu e doar un punct pe hartă, ci o comunitate care și-a păstrat vie legătura cu cerul. Într-o lume grăbită și uneori lipsită de sens, zilele de hram ca aceasta devin oaze de liniște duhovnicească și un prilej perfect pentru ca enoriașii să se întoarcă la ceea ce e cu adevărat important. „O comunitate cu 65 de familii devenite o singură suflare şi mare familie parohială, adunați în jurul Potirului Euharistic, întru slava Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”, a descris părintele paroh Dumitru Anușca.
Dezvoltarea aplicației informatice destinate acordării voucherelor de energie se află într-un stadiu avansat, aceasta urmând să fie operaționalizată înainte de termenul de 60 de zile stabilit prin legislație, conform informațiilor furnizate de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale, relatează agerpres.ro.
‘Procesul de dezvoltare a aplicației informatice destinate acordării voucherelor de plată a facturilor la energie (EPIDS) se află într-un stadiu avansat, urmând să fie operaționalizată înainte de termenul de 60 de zile stabilit prin legislație. În cursul acestei săptămâni, echipa de dezvoltare a STS a primit acces pentru a integra o parte dintre serviciile electronice ale instituțiilor responsabile de verificarea identității și a contractelor la locurile de consum de energie. Pe măsură ce va exista acces pentru toate interconectările stabilite prin legislație și necesare verificării condițiilor de eligibilitate, va fi posibilă testarea de performanță și de securitate, iar apoi lansarea aplicației’, se menționează în răspunsul transmis de STS la solicitarea AGERPRES.
Potrivit sursei citate, EPIDS este dezvoltată sub forma unei aplicații web, care presupune accesarea unui link, fără a fi necesară descărcarea sau instalarea. Aplicația poate fi utilizată de pe orice dispozitiv cu browser – calculator, laptop, smartphone sau tabletă.
Actul normativ ce reglementează condițiile acordării mecanismului de sprijin financiar a fost aprobat în data de 30 iunie 2025, fiind stabilit termenul de 60 de zile pentru dezvoltarea sistemului informatic.
‘Astfel, Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă aplicația într-un timp extrem de scurt, nefiind înregistrate întârzieri. Precizăm că aplicația dezvoltată de către instituția noastră va permite înscrierea tuturor persoanelor eligibile. Verificarea, validarea și stabilirea beneficiarilor de vouchere se realizează automat prin interogarea bazelor de date puse la dispoziție de autoritățile stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică’, precizează sursa citată.
Cererile de obținere a voucherului vor putea fi depuse online de către titular sau un membru al familiei în aplicația EPIDS. De asemenea, solicitările vor putea fi depuse și prin intermediul reprezentanților oficiului poștal ori al reprezentanților primăriilor unde solicitantul declară locul de consum.
Publicitate
Potrivit legislației, acordarea sprijinului financiar nu este condiționată de emiterea tichetului în format tipărit întrucât, prin automatizările realizate de aplicație, datele aferente beneficiarilor sunt preluate automat din aplicația EPIDS în sistemul electronic de plată a facturilor, subliniază reprezentanții STS.
OUG 35/2025 stabilește măsuri de protecție socială acordate consumatorilor casnici de energie electrică afectați de sărăcie energetică, ulterior expirării mecanismelor de sprijin prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul de energie electrică.
Măsurile de protecție socială se aplică în perioada 1 iulie 2025-31 martie 2026 și constau în acordarea unui sprijin financiar consumatorilor casnici care îndeplinesc condițiile legale, sub forma unui tichet electronic de energie ce poate fi utilizat de beneficiar numai pentru a efectua plăți pentru consumul de energie electrică înregistrat la locul de consum pentru care se acordă acest sprijin.
Beneficiază de sprijin sub forma tichetului electronic de energie următoarele categorii de persoane și familii: persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei; familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.
Sprijinul este în valoare de 50 lei/lună și se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru al familiei care este major. Solicitarea se depune online, în aplicația EPIDS. Tichetul electronic de energie se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar datele de identificare ale membrilor familiei declarați de solicitant nu se regăsesc înregistrate la alt loc de consum.
Solicitările de acordare a sprijinului se înregistrează începând cu data operaționalizării aplicației. Pentru a beneficia de sprijin începând cu luna iulie 2025, solicitanții au obligația de a se înscrie în aplicație în termen de 30 de zile de la data operaționalizării aplicației. După expirarea acestui termen, sprijinul se va acorda din luna depunerii solicitării în aplicația EPIDS, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare.
O femeie în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava, a fost sancționată drastic după ce a fost surprinsă de radar circulând cu o viteză amețitoare pe DN 29C, în localitatea Vârful Câmpului, județul Botoșani.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au înregistrat autoturismul condus de aceasta rulând cu aproximativ 200 km/h, într-o zonă unde limita de viteză era mult mai redusă. Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătoarea auto nu a oprit și și-a continuat deplasarea, forțând autoritățile să pornească în urmărirea sa.
Cursa s-a încheiat în localitatea Cucorăni, unde femeia a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului. Din fericire, impactul nu a fost grav – femeia era singură în mașină și a suferit leziuni minore, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Verificările efectuate de polițiști au stabilit că nu consumase alcool sau alte substanțe interzise, iar actele autoturismului erau în regulă.
Cu toate acestea, comportamentul extrem de periculos din trafic i-a adus o sancțiune severă: amendă contravențională în valoare de 8.100 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 300 de zile.
Poliția Rutieră atrage din nou atenția asupra riscurilor majore generate de viteza excesivă și de refuzul de a respecta semnalele polițiștilor, subliniind că astfel de comportamente pun în pericol nu doar viața conducătorului auto, ci și a celorlalți participanți la trafic.