Connect with us

Eveniment

Recomandări de la ISU Botoșani pentru a avea sărbători în siguranță

Publicat

Publicitate

Zilele acestea, în fiecare casă, gospodinele se ocupă de curățenie. Este o perioadă încărcată, în care și instalația electrică este folosită mai mult ca de obicei.

Mașina de spălat, cuptorul electric, aspiratorul, mașina de tocat carne, fierul de călcat, dar și celelalte electrocasnice, folosite în același timp, pot suprasolicita prizele sau prelungitoarele electrice.

Instalațiile de lumini care împodobesc bradul și casa sunt consumatori în plus.

Pentru a înlătura pericolul de incendiu din locuințe, ISU Botoșani vă recomandă:

– nu alimentați de la același prelungitor sau priză, mai multe aparate electrocasnice de putere mare (frigider, maşină de spălat etc.). Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

Publicitate

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu;

– înainte de a pleca de acasă, asigurați-vă că aparatele sunt scoase din priză, inclusiv instalațiile de sărbători;

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

Material de informare preventivă: https://www.youtube.com/watch?v=Q14728rKBAM

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Orașele Ștefănești, Săveni și 23 de comune au rămas pentru două zile fără apă. De vină ar fi o avarie

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că, începând de astăzi, 27 ianuarie 2026, pentru o perioadă estimată de 48 de ore, furnizarea apei potabile este sistată ca urmare a unei avarii apărute la conducta cu diametrul de 400 mm, în zona Barajului Stânca-Costești, conductă prin care se asigură transportul apei brute către Stația de pompare.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, precum și din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubeni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții operatorului de apă botoșănean.

Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață valabil în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Local, vizibilitatea va fi redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza.

Meteorologii au emis un cod galben de ceață care este valabil în județul Botoșani astăzi, până la ora 08:00.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol

Publicat

Publicitate

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari predicatori ai ortodoxiei Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari predicatori ai ortodoxiei.

La 27 ianuarie , calendarul creștin ortodox pomenește Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului din surghiunul unde a murit și așezarea lor în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadiu (395-408) și a împărătesei Eudoxia, fiind considerat una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, în anul 354, s-a călugărit la numai 14 ani, în anul 368 și a fost preoțit de episcopul Flavian în 386, prilej cu care a primit și misiunea de predicator. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influența lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie. Sfântul Ioan Gură de Aur devine repede cunoscut prin geniul și arta sa oratorică, predicile sale din toate bisericile din Antiohia și din împrejurimi, aducând pe calea cea dreptă mulți credincioși.

Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios și neiertător al predicilor sale i-au adus mulți dușmani printre care și curtea imperială. Astfel, după două demiteri din funcția de patriarh, Eutropiu și Eudoxia, reușesc să-l deporteze la Pityus, un mic oraș pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaștele sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.

Când racla cu sfintele moaște a ajuns în portul capitalei imperiale, toți locuitorii, în frunte cu împăratul și patriarhul, au ieșit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur. În momentul când preoții au ridicat racla pentru a o aduce în cetatea Constantinopolului, împăratul Teodosie al II-lea s-a așezat în genunchi sub racla Sfântului și a cerut iertare în numele părinților săi, împăratul Arcadius și împărăteasa Eudoxia: „Iartă, părinte,greșeala ce ți s-a pricinuit ție din invidie!”.

Racla cu Sfintele Moaște a fost îngropată în Sfântul Altar, lângă Moaștele Sfântului Grigorie Teologul

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, la Suceava

Publicat

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs luni seară, 26 ianuarie, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în eveniment au fost implicate un autotren fără încărcătură și un microbuz.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD B2. Intervenția a fost sprijinită de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Conducătorul autotrenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În microbuz se aflau patru persoane – doi bărbați și două femei. Șoferul microbuzului a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia. Din nefericire, după extragere, medicul de pe una dintre ambulanțele SAJ a declarat decesul conducătorului auto.

Celelalte trei persoane din microbuz, policontuzionate, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Traficul rutier pe DN17 este blocat în totalitate, iar poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

Publicitate

sursa: newsbucovina.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending