Connect with us

Actualitate

Recensământul populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2022. Zile libere pentru persoanele salariate care se autorecenzează

Publicat

Publicitate

Persoanele salariate care se autorecenzează, în perioada 14 martie – 15 mai 2022, prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode.

Recensământul populației și al locuințelor va începe în luna martie, anunță alba24.ro. Cei care se autorecenzează online vor beneficia de o zi liberă, în timp ce persoanele care nu dau date recenzorilor pot primi amenzi de până la 3.000 de lei.

Guvernul a aprobat luni, 31 ianuarie, trei acte normative care vizează organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România de anul acesta.

Este vorba de trei Hotărâri de Guvern despre forma şi conţinutul chestionarului de recensământ, specificaţiile tehnice pentru transmiterea datelor, dar şi stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării acestuia.

România ar trebui să transmită rezultatele acestui recensământ către Comisia Europeană până la data de 31 decembrie 2022, în caz contrar riscăm demararea procedurii de infringement.

Zi liberă pentru cei care se autorecenzează online și amenzi pentru persoanele care refuză să răspundă la întrebări

Publicitate

Dovada autorecenzării online se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform OUG nr.19/2020. Pe de altă parte, cei care nu se pot autorecenza vor fi contactaţi de recenzori pentru colectarea datelor în perioada 16 mai – 17 iulie 2022, dar în acest caz respectivele persoane nu mai beneficiază de ziua liberă.

Purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu, a explicat cum se desfășoară mai exact cele trei etape ale Recensământului.

„O primă etapă este cea în care se preiau date din surse administrative şi aceasta este de la 1 februarie la 13 martie 2022. O a doua etapă, este vorba de autorecenzare, este o etapă în care populaţia este invitată să acceseze un site anume destinat acestui aspect şi să se înregistreze pe baza completării unui chestionar, care, aşa cum îi spune şi numele, este online, adică nu este unul pe hârtie.
Există două categorii de populaţie, cei care au adrese şi folosesc în mod curent sistemele de corespondenţă online (…) intră pe adresa respectivă, completează chestionarul, iar la finalul înregistrării primeşte o confirmare a încheierii cu succes a operaţiunii şi, pe baza acestei confirmări, va putea să beneficieze de acea zi liberă pe care, conform legii, statul o acordă celor care apelează la această metodă, pentru a încuraja recenzarea online.

Pentru cei care nu au nici tehnologia necesară, nici adrese de mail şi de regulă nu folosesc instrumente de comunicare online, în fiecare localitate există puncte de autorecenzare asistată (…).

A treia etapă a recensământului, între 16 mai şi 17 iulie 2022, este o etapă în care colectarea se face în sistem clasic: un recenzor vine la fiecare persoană care trebuie să fie recenzată şi face înregistrarea ca atare pe baza declaraţiilor pe care le face persoana.

Deosebirea faţă de recensămintele trecute este că, de această dată, nu va veni cu un formular de hârtie, ci va veni cu o tabletă şi înregistrarea datelor se va face pe tabletă”, a detaliat purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu, pentru Agerpres.

Persoanele care nu vor să participe sau nu lasă recenzorii să-şi facă treaba sunt pasibile de amenzi serioase.

Astfel, constituie contravenţie „împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sau a desfăşurării, în orice mod, a lucrărilor recensământului”, dar şi „refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete”.

Cei care se fac vinovaţi de astfel de contravenţii pot fi sancţionaţi cu amenzi de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

Recensământul populaţiei României a fost iniţial programat pentru 2021, dar a fost amânat cu un an, din cauza pandemiei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

14 februarie, Moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți

Publicat

Publicitate

După datina străbună, în fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de Carne, se pomenesc morții, după ritualul Moșilor de Iarnă. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără a fi spovediți sau împărtășiți, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Așadar, acest moment important din calendarul bisericesc nu are o dată fixă, depinde an de an de sărbătoarea Sfintelor Paști.

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii cu trupul. Moșii de iarnă se prăznuiesc anul acesta în ziua de sâmbătă, 9 martie. Duminică, pe 10 martie, are loc Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui. Așadar, Moșii de Iarnă marchează începutul celor 7 sâmbete ale morților, care se încheie în ultima sâmbătă înainte de Săptămâna Patimilor, Sâmbăta lui Lazăr. Această sărbătoare a Moșilor de iarnă este o rânduială a Bisericii Ortodoxe cu scopul de a pomeni persoanele care nu mai sunt printre noi, prin organizarea Sfintei Liturghii și a Slujbei Parastasului. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Moșii desemnează neamul nostru, persoanele mutate în lumea veșniciei, pentru care se fac rugăciuni de mijlocire spre iertarea păcatelor lor. Cu privire la rugăciunile pentru cei adormiți, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Să ne rugăm pentru cei adormiți, iar dacă cel adormit este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”. Într-o rugăciune din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, preotul Îi cere lui Dumnezeu să-i pomenească în ceruri pe cei pomeniți de el, nominal, la proscomidie, și adaugă: „Iar pe cei pe care nu i-am pomenit, din neștiință sau uitare, sau pentru mulțimea numelor, Tu Însuți îi pomenește, Dumnezeule, Cel ce știi vârsta și numirea fiecăruia, Cel ce pe fiecare îl știi din pântecele maicii lui”. Veșnică pomenire celor adormiți, moșilor și strămoșilor noștri!

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul şi pe alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, s-a lepădat de slava lumească şi a intrat în monahism. Deci, din ostaş al împăratului pământesc, Auxentie s-a făcut ostaş al cerescului Împărat, Mântuitorul Iisus Hristos. A fost hirotonit diacon, apoi preot, şi a primit slujirea să izgonească pe diavoli din oameni.

Dorind o viaţă liniştită, a lăsat cetatea, şi s-a dus într-un munte, ce se numea Oxia. Fiind oarecând descoperit de nişte păstori, mulţi oameni au început să vină la el pentru a fi tămăduiţi sufleteşte şi trupeşte.

Credincioşii i-au zidit lui o chilie, iar Cuviosul Auxentie învăţa şi tămăduia poporul printr-o fereastră. A luat parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl stima. Într-o noapte, stând cuviosul la rugăciune, a văzut sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul călătorind spre cer. Şi aşa, cu evalvie vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.

Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil

În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.

Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.

Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.

Publicitate

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending