Connect with us

Economie

Razie a polițiștilor în oboarele din județ. Zeci de amenzi la Hlipiceni, Todireni, Sulița, Răuseni, Santa Mare și Călărași

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au organizat la data de 7 septembrie 2022 o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul economico-financiar, în zona oborului Hlipiceni și a comunelor Todireni, Sulița, Răuseni, Santa Mare și Călărași.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 48 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 170.000 de lei, totodată, fiind dispusă confiscarea a 5.735 lei, reprezentând numerar nefiscalizat precum și cantitatea de 160 țigarete marcate necorespunzător.

Polițiștii au anunțat că sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, Legii nr.145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, Legii nr. 8/ 1996 privimd drepturile de autor, O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor,  Legii nr. 227 din 2015 privind Codul Fiscal și Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Mai exact, un tânăr, din orașul Flămânzi a fost depistat, în piața din comuna Hlipiceni, în timp ce oferea spre vânzare 106 articole de îmbrăcăminte care purtau inscripțiile unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Întreaga cantitate de articole vestimentare a fost estimată la peste 10.000 de lei, fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar prejudiciul cauzat urmează a fi cuantificat de către titularii de drepturi, au mai adăugat polițiștii.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Foto ilustrativ.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Crăciun fericit, dragii noștri cititori! Să aveți sărbători cu liniște și lumină în suflete!

Publicat

Publicitate

Crăciunul este, mai mult ca oricând, un prilej de liniște, de regăsire și de apropiere. Este momentul în care ne oprim din ritmul alert al fiecărei zile și ne întoarcem spre familie, spre oameni dragi și spre valorile care ne țin uniți ca și comunitate.

Redacția Botoșani24.ro vă urează să aveți parte de sărbători senine, cu sănătate, pace în suflet și bucurii simple, dar adevărate. Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă speranță, echilibru și puterea de a privi cu încredere spre anul care vine.

Vă mulțumim că ne sunteți alături zi de zi, că ne citiți, ne urmăriți și aveți încredere în munca noastră. Pentru noi, fiecare cititor contează. Sprijinul vostru ne motivează să rămânem aproape de realitatea comunității botoșănene, să informăm corect, responsabil și cu respect față de oameni.

În aceste zile de sărbătoare, gândurile noastre se îndreaptă către toți cei care, din diverse motive, nu pot fi alături de cei dragi. Le dorim putere, liniște și speranța că lucrurile bune își vor găsi drumul spre ei.

🎁 Crăciun fericit, cu lumină în case și în suflete!
La mulți ani alături de cei dragi!

Cu respect,
Redacția Botoșani24.ro

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Petru Harabagiu, primarul comunei Ungureni: Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă liniște, căldură în suflete, pace și împliniri

Publicat

Publicitate

În apropierea Sfintelor Sărbători de Crăciun, când Nașterea Domnului aduce lumină, speranță și liniște în sufletele oamenilor, primarul comunei Ungureni, Petru Harabagiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor locuitorilor comunității.

„Crăciunul este o sărbătoare a credinței, a familiei și a bucuriei de a fi împreună. În aceste zile binecuvântate, doresc să adresez tuturor locuitorilor comunei Ungureni cele mai sincere urări de sănătate, pace și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă liniște în case, căldură în suflete și puterea de a privi cu încredere spre viitor”, a transmis primarul comunei Ungureni, Petru Harabagiu.

Edilul a subliniat importanța solidarității și a gândurilor bune în această perioadă specială a anului.

„Să fim mai buni, mai înțelegători și mai apropiați unii de alții, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Vă doresc să petreceți Crăciunul în pace, alături de familie și prieteni, iar Anul Nou să vină cu sănătate, realizări și speranță pentru întreaga comunitate”, a mai adăugat primarul comunei Ungureni.

Citeste mai mult

Eveniment

Viorel Nichiteanu, primarul comunei Rădăuți-Prut: Sfintele Sărbători de Crăciun să vă aducă lumină, liniște și speranță

Publicat

Publicitate

În pragul Sfintelor Sărbători de Crăciun, când spiritul Nașterii Domnului aduce lumină, liniște și speranță în sufletele oamenilor, primarul comunei Rădăuți-Prut, Viorel Nichiteanu, a transmis un mesaj de suflet tuturor locuitorilor comunității.

„Crăciunul este o sărbătoare a credinței, a familiei și a bunătății. În aceste zile binecuvântate, doresc să transmit tuturor locuitorilor comunei Rădăuți-Prut cele mai sincere urări de sănătate, pace și bucurii alături de cei dragi. Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă liniște în case, speranță în inimă și puterea de a merge mai departe cu încredere și optimism”, a transmis primarul Viorel Nichiteanu.

Edilul a subliniat că sărbătorile de iarnă sunt un moment potrivit pentru reflecție și apropiere între oameni.

„Să fim mai buni, mai înțelegători și mai solidari unii cu alții, nu doar în această perioadă, ci pe tot parcursul anului. Vă doresc să petreceți Crăciunul în liniște, alături de familie și prieteni, iar Anul Nou să vină cu sănătate, împliniri și realizări pentru întreaga comunitate”, a mai adăugat primarul comunei Rădăuți-Prut.

Citeste mai mult

Eveniment

Aroșculesei Cristinel Leonard, primarul comunei Manoleasa: Crăciun plin de lumină, liniște în suflete și căldură în case

Publicat

Publicitate

În apropierea Sfintelor Sărbători de Crăciun, când liniștea și bucuria Nașterii Domnului ajung în fiecare casă, primarul comunei Manoleasa, Aroșculesei Cristinel Leonard, a transmis un mesaj de suflet tuturor locuitorilor comunității.

„Crăciunul este o sărbătoare a credinței, a speranței și a apropierii dintre oameni. În aceste zile binecuvântate, doresc să adresez tuturor locuitorilor comunei Manoleasa cele mai sincere urări de sănătate, pace și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Nașterii Domnului să vă aducă liniște în suflete, căldură în case și puterea de a privi cu încredere spre viitor”, a transmis primarul Aroșculesei Cristinel Leonard.

Edilul a subliniat importanța solidarității și a gândurilor bune, mai ales în această perioadă specială a anului.

„Să fim mai buni, mai înțelegători și mai uniți unii cu alții, nu doar de Crăciun, ci în fiecare zi. Vă doresc să petreceți sărbătorile în pace, alături de familie și prieteni, iar Anul Nou să vină cu sănătate, realizări și speranță pentru întreaga comunitate”, a mai adăugat primarul comunei Manoleasa.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending