Connect with us

Eveniment

Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani în luna noiembrie

Publicat

Publicitate

La sfârșitul lunii noiembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 2.778 șomeri (din care 1.290 femei), rata șomajului fiind de 2,03%.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,05% , în această lună acest indicator a înregistrat o scădere 0,02 pp.

Din totalul de 2.778 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 561 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.083 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.893 șomeri provin din mediul rural și 885 sunt din mediul urban.

 

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 2778
< 25 ani 325
între 25-29 81
între 30-39 327
între 40-49 669
între 50-55 591
peste 55 ani 785

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani (35,38%). Șomerii studii primare si fara studii cu reprezintă 26,81% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 17,71%, cei cu învățământ profesional 15,59%, cei cu studii superioare sunt 3,45 %, iar cei cu învățământ postliceal  1,04% .

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 748 persoane foarte greu ocupabile,11.188 greu ocupabile,723 mediu ocupabile, iar 119 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Botoșani sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM  Botoșani la adresa www.anofm.ro.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Apel 112 inedit la Botoșani: O bufniță a intrat în bucătăria unui apartament. Jandarmii au intervenit

Publicat

Publicitate

Intervenție mai puțin obișnuită pentru jandarmii botoșăneni, sâmbătă seară, în municipiul Botoșani. În jurul orei 19.30, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat prin apel la 112 pe strada Săvenilor, după ce un localnic a semnalat prezența unei bufnițe în locuința sa.

Potrivit apelantului, pasărea, aflată cel mai probabil în căutarea unui adăpost din cauza temperaturilor scăzute, a pătruns în bucătărie printr-o țeavă de ventilație, provocând surprindere și teamă în rândul celor aflați în apartament.

Ajunși la fața locului, jandarmii au acționat cu calm și grijă, reușind să captureze bufnița fără a o răni. Din fericire, pasărea nu prezenta leziuni vizibile și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

După intervenție, bufnița a fost eliberată în siguranță în exterior, aceasta zburând spre arborii dintr-un parc din apropiere, zona din care se presupune că a venit, atrasă de căldura locuinței.

Reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani recomandă cetățenilor ca, în situația în care animale sălbatice sau păsări pătrund în locuințe, să solicite sprijinul autorităților în cel mai scurt timp. Astfel de intervenții pot preveni incidente neplăcute atât pentru oameni, cât și pentru animalele aflate în căutare de hrană sau adăpost.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 80 de ani, scos din flăcări și dus de urgență la spital după ce anexa în care locuia a luat foc, la Timuș în Avrămeni

Publicat

Publicitate

Un incendiu izbucnit în zorii zilei a pus pe jar autoritățile din județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 80 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce anexa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a produs în localitatea Timuș, comuna Avrămeni.

Alarma a fost dată în această dimineață, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani.

Potrivit primelor informații, bărbatul a reușit să iasă din anexa cuprinsă de flăcări cu ajutorul unui vecin. Acesta a fost preluat inițial de echipajul medical, iar pe traseu către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pacientul a fost transferat într-un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

Între timp, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, care a distrus întreaga anexă. Intervenția rapidă a forțelor de intervenție a făcut ca flăcările să nu se extindă la celelalte construcții din gospodărie. Totodată, a fost eliminat și riscul unei explozii, după ce o butelie aflată în interiorul clădirii a fost scoasă în siguranță.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum neizolat termic corespunzător față de materialele combustibile.

Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrag din nou atenția asupra riscurilor majore generate de instalațiile improvizate sau neîntreținute și reamintesc populației câteva măsuri esențiale de prevenire a incendiilor.

Publicitate

Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani reamintește:

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Citeste mai mult

Eveniment

Frig și ger: Doi oameni ai străzii salvați de jandarmi, în miez de noapte, la Gara Botoșani

Publicat

Publicitate

Intervenție contracronometru, în plină noapte, în municipiul Botoșani, pe fondul temperaturilor scăzute care se înregistrează în această perioadă. Pe lângă misiunile curente de menținere a ordinii și siguranței publice, echipajele de jandarmerie au acționat pentru depistarea persoanelor aflate în situații vulnerabile, expuse riscului de hipotermie.

Acțiunea a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie, în jurul orei 22.00, când jandarmii au identificat, în zona Gării Botoșani, două persoane fără adăpost: un bărbat în vârstă de 54 de ani și o femeie de 59 de ani. Având în vedere starea acestora și temperaturile negative din timpul nopții, forțele de ordine au solicitat sprijin medical de urgență.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, care au preluat cele două persoane și le-au transportat ulterior în spațiile special pregătite de autoritățile locale pentru astfel de situații.

Potrivit Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu deciziile adoptate la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, având ca obiectiv principal protejarea vieții persoanelor vulnerabile.

Reprezentanții instituției transmit că jandarmii, împreună cu celelalte structuri abilitate, vor continua verificările în teren pe toată durata perioadei cu fenomene meteorologice severe, pentru a preveni situațiile în care frigul extrem ar putea avea consecințe tragice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Intervenții contracronometru pe timp de ger: Persoane fără adăpost identificate și duse la centre de cazare în Botoșani și Dorohoi

Publicat

Publicitate

Pompierii, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat și în cursul nopții trecute acțiuni ample pentru identificarea persoanelor fără adăpost expuse temperaturilor extrem de scăzute. Misiunile au avut loc în municipiile Botoșani și Dorohoi, în contextul gerului persistent anunțat de meteorologi.

Echipajele de intervenție au verificat toate zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii străzii, inclusiv clădiri dezafectate și spații improprii adăpostirii. În urma patrulărilor au fost identificate cinci persoane aflate în situații de risc.

Două dintre acestea au refuzat sprijinul oferit de autorități, în timp ce alte trei persoane au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, fiind transportate la unități de cazare. Înainte de relocare, persoanele au fost evaluate medical în Unitatea de Primiri Urgențe, pentru a se asigura că nu prezintă probleme grave de sănătate cauzate de expunerea la frig.

Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că acțiunile de patrulare vor continua și în nopțile următoare, având în vedere prognoza meteo care indică menținerea temperaturilor foarte scăzute. Totodată, la întoarcerea din misiuni, echipajele SMURD vor continua să verifice zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost.

Autoritățile fac apel la spiritul civic al populației și solicită cetățenilor care cunosc sau întâlnesc persoane fără adăpost să anunțe de urgență instituțiile abilitate. În sezonul rece, o atenție deosebită trebuie acordată și persoanelor vârstnice care locuiesc singure, mai ales celor cu afecțiuni medicale, acestea fiind încurajate să fie vizitate sau contactate telefonic.

De asemenea, în zilele și nopțile geroase se recomandă evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, a expunerii prelungite la frig și a efortului fizic intens, întrucât aceste situații pot favoriza apariția unor probleme serioase de sănătate.

Publicitate

Pentru protejarea populației, ISU Botoșani transmite că este important să fie respectate următoarele recomandări:

– îmbrăcați-vă corespunzător temperaturilor scăzute;

– pe durata deplasărilor în aer liber, mențineți mișcarea pentru a păstra căldura corporală și evitați zonele unde se pot forma țurțuri;

– nu treceți brusc din spații încălzite în medii cu temperaturi foarte scăzute;

– consumați alimente regulat și hidratați-vă corespunzător, evitând excesul de alcool și cofeină;

– protejați persoanele vârstnice, copiii, femeile însărcinate și pe cei cu probleme de sănătate;

– purtați încălțăminte cu talpă groasă și antiderapantă pentru a preveni alunecările;

– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

ℹ️ În această perioadă, este esențială respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în locuințe și gospodării. În sezonul rece, cele mai frecvente cauze ale incendiilor sunt coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau defecte și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

„Facem un apel la responsabilitate și la respectarea regulilor de siguranță pentru a preveni situațiile care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor”, au mai adăugat responsabilii ISU Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending