Preotul dorohoian Teodor Ciurariu a explicat în câteva cuvinte rânduiala cuvenită legată de Agheasma Mare, despre care spune că este un medicament foarte puternic pentru cei care cred cu adevărat în Dumnezeu.
„Până la Odovania * praznicului Botezului Domnului, credincioşii sunt îndemnaţi să consume în fiecare zi Agheasma mare. Aceasta are o rânduială diferită faţă de agheasma mică.
Această apă sfinţită o singură dată pe an are o rânduială specială în sensul că se foloseşte doar în aceste opt zile de către credincioşi dimineaţa, în special înainte de mâncare, după ce credincioşii şi-au făcut rugăciunea, iau puţină din această agheasmă. Sigur că în această perioadă se cere din partea credincioşilor să aibă o cuviinţă deosebită din punct de vedere spiritual pentru că această agheasmă este ca un medicament foarte puternic, dar trebuie ca omul să fie şi pregătit ca să-l primească pentru că altfel nu-şi are efectul dorit
Faţă de aghiasma mică, care poate fi consumată în fiecare zi a anului, Agheasma mare nu poate fi consumată în celelalte zile, după Odovania praznicului Botezului Domnului, decât cu binecuvântarea duhovnicului.
Tot referitor la agheazma mare, credincioşii trebuie să reţină că este greşită concepţia că 8 zile după Bobotează nu se spală întrucât sunt sfinţite toate apele.
O altă concepţie greşită şi care nu are legătură cu tradiţia Bisericii este cea legată de punerea, în Ajunul Bobotezei, de către fetele necăsătorite, a unui fir de busuioc sub pernă pentru a-şi visa ursitul.
Agheasma mare trebuie păstrată la loc de cinste în casă”, a scris părintele pe pagina sa de facebook.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
28 februarie: Execuția prin tragere pe roată a lui Horea, Cloșca și Crișan. Răscoala țărănească din Transilvania din 1784, condusă de Horea (Vasile Ursu Nicola), Cloșca (Ion Oargă) și Crișan (Gheorghe Marcu), reprezintă unul dintre cele mai importante momente de revoltă socială din istoria românilor din Transilvania, scrie alba24.ro.
Finalul dramatic al acestei mișcări s-a concretizat prin execuția brutală a doi dintre liderii săi, în timp ce al treilea s-a sinucis înainte de a fi supus aceluiași tratament.
Contextul istoric al răscoalei
Răscoala a izbucnit în toamna anului 1784, în regiunea Munților Apuseni, într-un context social și economic tensionat.
Țăranii români iobagi sufereau din cauza:
Obligațiilor feudale excesive
Abuzurilor nobilimii maghiare
Lipsei drepturilor politice și religioase
Refuzului autorităților imperiale habsburgice de a implementa reforme
Sub conducerea lui Horea, Cloșca și Crișan, mii de țărani s-au revoltat împotriva nobilimii și a autorităților, atacând conace, distrugând documente care consemnau obligațiile iobăgești și cerând drepturi egale.
Înăbușirea răscoalei și capturarea liderilor
După aproximativ trei săptămâni de lupte, răscoala a fost înăbușită de armata imperială habsburgică.
Publicitate
În decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost capturați prin trădare în pădurea Scorăcet, fiind predați autorităților. Crișan a fost prins ulterior, în ianuarie 1785.
Cei trei lideri au fost închiși în fortăreața din Alba Iulia, unde au fost supuși interogatoriilor și torturilor pentru a obține mărturisiri.
Sinuciderea lui Crișan
În timpul detenției, în noaptea de 13 februarie 1785, Crișan s-a sinucis în celula sa, folosind o bucată de sfoară improvizată din hainele sale pentru a se spânzura.
Prin acest gest, el a evitat supliciul public la care urmau să fie supuși ceilalți doi lideri.
Totuși, corpul său neînsuflețit a fost târât pe o targă la locul execuției pentru a fi expus alături de ceilalți doi conducători.
Execuția conducătorilor răscoalei țărănești din Transilvania: Horea, Cloșca și Crișan
Execuția lui Horea și Cloșca a avut loc pe 28 februarie 1785, pe platoul Dealului Furcilor (Câmpia Libertății) de lângă Alba Iulia.
Ceremonia macabră a fost organizată ca un spectacol public pentru a intimida populația:
Mii de țărani din satele învecinate au fost aduși cu forța să asiste la execuție
A fost aplicată metoda de execuție considerată cea mai crudă la acea vreme – tragerea pe roată
Conform protocolului de execuție, Horea, ca lider principal, a fost forțat să asiste mai întâi la execuția lui Cloșca
Metoda tragerii pe roată este una dintre cele mai teribile torturi din Evul Mediu.
Ce presupune această metodă:
Legarea condamnatului de o roată mare de lemn
Zdrobirea sistematică a membrelor cu o bară de fier, începând de la picioare spre cap
Frângerea oaselor se făcea în mod deliberat lent, pentru a prelungi suferința
Cloșca a fost executat primul, suportând 20 de lovituri înainte să moară. Apoi a urmat Horea, care, conform mărturiilor, a îndurat supliciul cu demnitate.
Trupurile lor au fost ulterior tăiate în patru bucăți, iar părțile expuse în diferite localități din Transilvania pentru a servi drept avertisment.
28 februarie: Execuția prin tragere pe roată a lui Horea, Cloșca și Crișan: Mărturii ale participanților
În dimineaţa zilei de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată. Despre acest eveniment există o serie de documente care descriu, cu amănunte dintre cele mai atroce, martiriul.
Profesorul universitar doctor Cloşca L. Băluţa redă, într-un studiu, frangmente din scrisori, trimise în acea vreme, de persoane care au asistat la execuţie.
Una este cea a profesorului Iosif Gabri, din Alba Iulia adresată prietenului său Daniel Emeric de la Roma, scrisă în pe 2 martie 1785, în limba maghiară şi păstrată la Biblioteca Documentară Batthyaneum din Alba Iulia.
Vă prezentăm o parte a scrisorii despre frângerea pe roată a lui Horea şi Cloşca şi despre suicidul lui Crişan:
„Sentinţa prevede ca aceştia să fie duşi până sub furci (locul execuţiei) şi acolo de vii să li se frângă oasele cu roata, mai întâi lui Cloşca, apoi lui Horea; iar după ce vor fi frânţi, să fie tăiaţi în bucăţi, măruntaiele să fie îngropate sub furci, câte o bucată din trupul lor să fie pusă aici pe roată, iar celelalte părţi să fie expuse în acele locuri unde au săvârşit atâtea crime, aprinderi şi prădăciuni.
După cum prevedea sentinţa, întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile 9 şi jumătate, Horia şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schismatic. Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă.
Ei au fost însoţiţi de un excadron de cavalerişti din Ioscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestri orăşeni şi de haiduci.
Batalionul pedeştrilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat pe cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în formă de careu şi între cavalerie şi, astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie în faţa mea.
În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate, au trebuit să fie de faţă mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul că din fiecare sat a celor patru comitate au trebuit să ia parte, după o grea poruncă, câte şase oameni proşti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel putin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel putin 20 de lovituri până şi-a dat sufletul.
În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea, legat, a fost ţinut în picioare de doi ucenici ca să vadă de ce moarte şi prin ce chinuri grozave a trebuit să moară ucigaşul său tovarăş.
După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi i-a dat leşul la o parte, l-au urcat pe Horea pe patul său şi l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar, după patru lovituri, din porunca domnului Eckard, au început să-i lovească pieptul şi, astfel, după opt-nouă lovituri a murit.[…]
Despre prinderea lui Gheorghe Crişan şi aducerea lui aici, ştiu că v-am scris deja. Dar faptul că s-a sugrumat într-o noapte în închisoarea de sub Gardă cu legătoarele de la izmene, poate că nu v-am comunicat şi că gâzii l-au dus sub furci şi l-au tăiat în patru; o bucată au lăsat-o aici, iar celelalte le-au dus în alte părţi.”
Un alt document al vremii este scrisoarea lui Iohan Andreas Maetz din Alba Iulia către fratele său, Michael, din Sighişoara, redactată în limba germană, la 31 martie 1785 şi păstrată în Muzeul din Sighişoara. Iată cum este descrisă execuţia lui Horea şi Cloşca, respectiv moartea lui Crişan:
„În ceea ce priveşte execuţia căpeteniilor răsculaţilor din ţara noastră, a fost complet îndeplinită tocmai într-o formă cu totul militară. Delicvenţii au fost transportaţi până la locul execuţiei, sub paza unei trupe de 300 de soldaţi infanterişti şi a unui excadron de husari din Ioscana.
Acolo domnul general auditor le-a citit, în public, în limbile germană şi română, sentinţa pentru faptele lor groaznice şi barbare. După aceea, Cloşca a fost cel dintâi zdrobit cu roate de jos în sus, până la moarte, apoi Horia, prin intervenţia contelui Iankovitsch a primit, în numele Majestăţii Sale, cele două lovituri de graţie în piept, iar după aceea a fost zdrobit cu roata de jos în sus.
După îndeplinirea execuţiei cele două trupuri au fost tăiate în patru bucăţi, capetele au fost fixate pe casele lor proprii, iar celelalte părţi ale trupului au fost expuse în locurile în care au comis fapte de adevăraţi câini turbaţi fiind fixate pe lângă drumuri, spre învăţătura celorlalţi răsculaţi români.
Al treilea căpitan de oaste, cu numele de Crişan, s-a sugrumat el însuşi în închisoare, sub (poarta) Gărzii principale, în cetate, dar cadavrul lui a fost târât la locul execuţiei şi tăiat în patru părţi: capul a fost fixat pe casa lui proprie, iar celelalte părţi ale trupului au fost trimise să fie expuse pe marginea drumurilor.
Ceilalţi (răsculaţi) care au fost prinşi au fos pedepsiţi, unii la moarte, alţii la închisoare pe viaţă, iar alţii cu până la 90 de lovituri (de baston) şi apoi lăsaţi în libertate; dar mai sunt câţiva deţinuţi despre care nu se poate afla nimic sigur, despre care va fi soarta lor”.
Execuția lui Horea, Cloșca și Crișan: Semnificația istorică
Execuția brutală a conducătorilor răscoalei a rămas în conștiința colectivă românească ca un simbol al sacrificiului pentru dreptate socială și identitate națională. În ciuda înfrângerii mișcării, revendicările lor au influențat evoluția ulterioară a mișcării de emancipare a românilor din Transilvania.
Autoritățile habsburgice, deși au reprimat violent răscoala, au fost totuși forțate să ia în considerare o parte din revendicările țăranilor. Împăratul Iosif al II-lea a emis, la scurt timp după răscoală, câteva decrete care ameliorau situația iobagilor.
Moartea martirică a celor trei conducători a contribuit semnificativ la transformarea lor în eroi naționali și figuri emblematice ale luptei pentru dreptate socială și națională în conștiința românilor din Transilvania.
Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut pe la anul 360, într-o familie de oameni cu stare materială bună, căci acesta a agonisit o aleasă educație intelectuală, pe care nu o putea obține decât la o școală tomitană de înalt nivel. Cunoștea bine literatura latină și greacă, având preferințe pentru clasicii latini: Virgiliu, Horațiu, Cicero.
Sfântul Ioan Gură de Aur l-a hirotonit diacon la Constantinopol în anul 399.
Nici aici n-a avut parte de liniștea la care râvnea, pentru că în anul 404 marele său părinte duhovnicesc a fost arestat și trimis în exil în Armenia, unde a și murit (407). Întristați de cele întâmplate, în anul 405 Casian și Gherman au plecat la Roma, prezentând papei Inocențiu I rugămintea clerului și a credincioșilor din Constantinopol de a-l ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Intervenția papei n-a avut însă nicio urmare.
În această situație, cei doi daco-romani au rămas un timp la Roma. După șederea lor aici, nu mai avem nicio știre despre Gherman; probabil că a murit aici, în fosta capitală a Imperiului Roman. Tot aici cunoaște și pe Sfântul Leon, viitorul episcop al Romei. În anul 415 Sfântul Cuvios Ioan Casian era deja la Marsilia unde, cu binecuvântarea episcopului Castor de Apt, a fondat două mânăstiri, una pentru monahi și una pentru monahii.
În aceste locuri a încercat să introducă în viața de obște sau comună a viețuitorilor mânăstirilor, aspectele esențiale ale vieții duhovnicești singuratice pe care le-a deprins în ucenicia îndelungată la părinții pustiei din Răsărit. În anul ziua de 29 februarie 435 trece la cele veșnice la Marsilia.
Obștea creștină de acolo, ca și numeroase alte comunități bisericești din Galia care l-au cunoscut, l-au cinstit ca sfânt îndată după moarte.
Publicitate
Biserica Răsăriteană a așezat ca zi de prăznuire data de 29 februarie, iar atunci când nu este an bisect, pomenirea sa se face la 28 februarie.
Privit din perspectiva veacurilor, Sfântul Ioan Casian este o personalitate culturală de mărime europeană, fiind unul din primii mesageri ai spiritualității românești de peste hotare.
Majoritatea parlamentarilor din Partidul Oamenilor Tineri (POT) au votat ”contra” unui proiect de lege care ar urma să sprijine sportivii activi în cluburile private. Proiectul a fost supus votului la Camera Deputaților, pe 26 februarie, iar scopul său principal este de a permite cluburilor sportive private să primească finanțări de la stat pentru grupele de copii și juniori, relatează alba24.ro.
Printre parlamentarii care au votat împotriva acestui proiect se numără și deputatul POT de Botoșani, Petru Gheorghe Pîclișan, alături de colega sa din Alba, Bianca Eugenia Gavrilă. Doar un singur deputat de la POT a susținut inițiativa prin votul ”pentru”. Proiectul rămâne un subiect de dezbatere, cu un impact semnificativ asupra finanțării sportului privat din România.
Mai exact, din cele 311 voturi date de deputați, 21 au fost ”contra” (POT) și 21 de voturi au fost ”abțineri” (SOS, partidul Dianei Șoșoacă). Proiectul a trecut cu 269 de voturi ”pentru”, date de PNL, PSD, USR, AUR, UDMR și minorități.
Proiectul votat în cameră decizională va oferi o pârghie legală ca sportivii cu rezultate bune și foarte bune, legitimați la cluburi sportive private, să primească burse din fonduri publice.
În condițiile în care elevii aproape că nu mai practică sporturi fie individuale fie de echipă la școală, alternativele sunt cluburile private. Însă pentru a face performanță într-un club sportiv privat, de cele mai multe ori finanțarea cade în slujba părinților și a familiei. Este nevoie de sute, poate mii de lei lunar pentru ca un sportiv să facă performanță într-o ramură sportivă.
Publicitate
Prin acest proiect care va merge către promulgare, statul va oferi un cadru legal ca sportivii de performanță de la cluburile private să primească burse din partea statului român.
Ce prevede OUG-ul care va merge spre promulgare
”a1) alocații de la bugetul de stat acordate cluburilor sportive de drept privat de către organele administraţiei publice centrale, destinate exclusiv sprijinirii și dezvoltării activității sportive la nivel de copii și juniori”.
Articolul 2 din OUG prevede: „(1) Alocațiile bugetare prevăzute la art. I se acordă pe baza clasificării grupelor de copii și juniori din cadrul secțiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat, realizate de către federațiile sportive naționale. Clasificarea se va realiza prin raportare la normele și criteriile de selecție specifice fiecărei ramuri de sport, în scopul promovării sportivilor la loturile naționale, care vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.
(2) Modul de alocare a fondurilor publice pentru grupele de copii și juniori din cadrul secțiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat, se stabilește printr-un mecanism de sprijin financiar aprobat prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1). (3) Măsurile prevăzute la alin. (1) se acordă cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat”.
Articolul 3 – „Acordarea alocațiilor de la bugetul de stat pentru cluburile sportive de drept privat se va realiza cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație, în bugetul ordonatorilor de credite implicați”.
80% dintre români nu au practicat vreun sport
Notele de fundamentare care au stat la baza proiectului sunt urmtoarele:
„Statistica europeană relevă că România este între ultimele trei țări UE în privința practicării vreunui sport (6,3%). 80% dintre români nu au practicat niciodată un sport sau au participat foarte rar la activități sportive. Spre comparație, țările nordice au cifre de până la 25% (sursa: Eurobarometer # 472/may 2022)”.
„Potrivit Obiectivului 15 „Reforma finanțării sportului” din Programul de guvernare 2023-2024, aprobat de Parlament prin Hotărârea nr.22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului, Agenția Națională pentru Sport își propune reforma modului şi a mijloacelor de finanţare a activităţii sportive atât prin bugetul public, cât şi prin fonduri private.
Alte obiective ale Agenției Naționale pentru Sport au în vedere susținerea activității sportive la nivel de copii și juniori, asigurând parcursul coerent al sportivilor către înalta performanță, precum și promovarea de programe la nivel naţional pentru creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă şi a numărului sportivilor legitimaţi prin promovarea sportului de performanţă la nivel de copii şi juniori”.