Connect with us

Eveniment

Rămas bun, plutonier adjutant (r) Borhan Ionuț, un om al legii care și-a dedicat viața servirii comunității

Publicat

Publicitate

Comunitatea oamenilor legii din Botoșani este mai săracă astăzi. În această dimineață, colegii, familia și prietenii și-au luat rămas bun de la plutonierul adjutant (în rezervă) Borhan Ionuț, care s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani.

Cu o carieră de aproape 26 de ani în slujba ordinii și siguranței publice, Ionuț Borhan a activat în cadrul structurilor de ordine publică și pază și protecție instituțională, fiind recunoscut pentru profesionalismul, seriozitatea și devotamentul său.

De-a lungul anilor, a fost apreciat cu calificative de „Bun” și „Foarte bun”, iar munca sa a fost răsplătită prin mulțumiri, felicitări și recompense financiare. În anul 2020, i-a fost conferit Semnul Onorific „În Serviciul Patriei”, ca recunoaștere a celor 25 de ani de activitate în sprijinul legii și ordinii publice.

Colegii îl descriu ca pe un om modest, corect și mereu dispus să ajute, un camarad de nădejde și un prieten sincer. În urma sa rămân soția și cei trei copii, dar și numeroase amintiri frumoase în inimile celor care l-au cunoscut.

„A fost un coleg respectat și un profesionist adevărat. Ne va lipsi tuturor”, au transmis foștii săi camarazi, profund marcați de pierderea acestuia.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. Amenzi, permise reținute

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare depășirea limitei legale de viteză.

 

În cadrul activității desfășurate au fost controlate aproximativ 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 31.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 19 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere, pentru viteză peste medie, conducere agresivă și neacordare de prioritate pietoni.

Citeste mai mult

Eveniment

Femeie de 40 de ani, din Cristești, scoasă din trafic de polițiști pentru că nu avea permis

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 51, în comuna Cristești, un autoturism condus de o femeie, de 40 de ani, din comuna Cristești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta avea dreptul de a conduce autoturisme retras din luna aprilie a.c.. pe motive medicale.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat, în perioada 3-9 noiembrie a.c. o acțiune de informare a pietonilor și de prevenire a accidentelor rutiere în care aceștia sunt implicați.

 

Pe parcursul perioadei în care s-au desfășurat activitățile, polițiștii au acționat în zonele cu risc crescut de producere a evenimentelor rutiere, fiind oferite pietonilor recomandări cu privire la respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament responsabil în trafic.

 

Scopul activităților a fost unul preventiv, însă în situațiile în care au fost identificate persoane care au încălcat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

 

Publicitate

Astfel, pe raza întregului județ au fost constatate 225 de abateri ale pietonilor. În peste 200 dintre cazuri a fost aplicat avertisment, ar în 22 de cazuri a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

 

Activitățile au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța respectării regulilor privind traversarea părții carosabile, în special în condiții de lumină scăzută.

Citeste mai mult

Eveniment

„Dimineți de toamnă la muzeu”, la Muzeul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în perioada 15-16 noiembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 13.00, la ateliere de pictură pe pânză dedicate adulților pasionați de artă și de frumos. Acestea sunt concepute atât pentru începători, cât și pentru cei care au deja experiență artistică.

Lăsându-vă ghidați de sfaturile unui artist plastic talentat, veți putea experimenta utilizarea unor tehnici de lucru corecte, care să vă ofere libertatea de a crea sub semnul jocului de culori și umbre. Vă așteaptă o lume a imaginației și a emoțiilor, a transformării unei pânze albe într-o lucrare de artă!

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până pe 14 noiembrie 2025, precizând numele și ziua de participare pentru care optați.

 

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending