Connect with us

Actualitate

Rădaşca, croitorul cenuşiu şi broasca de baltă blochează o investiţie de aproape opt milioane de euro la podul de la Talpa

Publicat

Publicitate

Construcţia unui pod peste râul Siret, care ar fi urmat să lege judeţele Botoşani şi Suceava, a fost sistată după ce Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate a transmis că în perimetrul respectiv au fost descoperite o specie de broască şi două specii de gândaci protejate de lege, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Ea susţine că, din cauza protejării acestor broaşte şi gândaci, autorităţile judeţene din Botoşani şi Suceava ar putea pierde o finanţare de opt milioane de euro.

„CJ Botoşani şi CJ Suceava au identificat soluţiile pentru reluarea unei investiţii majore la nivelul celor două judeţe şi mă refer aici la acel proiect blocat de ani de zile: podul de peste Siret, de la Talpa. Cele două consilii judeţene au semnat un acord, au realizat expertizele tehnice, mai mult decât atât, am realizat şi studiul de fezabilitate pentru acest pod extrem de important pentru noi. Este o investiţie de aproape opt milioane de euro, o investiţie blocată de altfel de ariile protejate pentru că, în zonă, ce să vedeţi, trăiesc doi gândaci: rădaşca şi croitorul cenuşiu şi, mai mult decât atât, broasca europeană de baltă”, a afirmat Federovici.

Ministrul Mediului a atras atenţia că, în ciuda faptului că prin anumite zone sunt descoperite specii protejate, investiţiile în infrastructura strategică nu trebuie să fie oprite.

„România este una dintre cele mai bogate ţări din Europa la capitolul acesta, în timp ce alţii au terminat-o şi cu pădurile seculare şi cu carnivorele mari şi cu alte specii care la noi încă se mai găsesc. E o chestiune pe care, pe de o parte, trebuie să o protejăm, dar nu o facem în detrimentul cetăţenilor, pentru care sunt convins că, fie că discutăm despre acest pod despre care spunea doamna preşedinte sau de alte tipuri de investiţii, aşa cum în alte ţări s-au construit autostrăzi, mii de kilometri prin mijlocul ariilor naturale protejate, aşa cum în România se construiesc autostrăzi prin ariile naturale protejate, şi la Bacău avem şi pod, şi viaduct, prin mijlocul ariei. Au deranjat o săptămână acolo câteva păsări şi în următoarea săptămână păsările s-au întors acolo unde stăteau dintotdeauna şi nu s-a întâmplat nicio tragedie”, a afirmat ministrul Mircea Fechet.

La Talpa a existat un pod de beton armat peste Siret care a fost dinamitat în timpul celui de al Doilea Război Mondial, iar construcţia lui a fost reluată în anul 1995, însă a fost abandonată dedin lipsă de fonduri. Proiectul acestui pod a fost reluat de către administraţiile judeţene din Botoşani şi Suceava în cursul anului trecut, deoarece prin terminarea lui s-ar asigura o mai bună legătură între localităţile din zonă. AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Județul Botoșani a fost plasat sub COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare cod galben pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 11:00 – 23:00.

Instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (<2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

Publicitate

– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

– nu atingeți firele căzute la pământ;

– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

https://fiipregatit.ro/ghiduri/inundatii-despre-8-9#despre-33

https://fiipregatit.ro/ghiduri/furtuna-despre-8-6#siguranta-in-caz-de-furtuna-23

Citeste mai mult

Eveniment

Avertisment DIICOT: Țepe în numele Poliției, ANAF și BNR. Atacatorii acționează prin SMS și apeluri telefonice

Publicat

Publicitate

Atenționare DIICOT: Tentative de fraudă în numele Poliției, ANAF și BNR. Infractorii încearcă să fure date personale și bancare

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) avertizează cetățenii asupra unor noi metode de fraudă informatică, prin care infractorii se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții publice precum Poliția, ANAF sau Banca Națională a României (BNR). Scopul acestora este de a obține date personale, informații bancare sensibile sau chiar acces la conturile victimelor.

Potrivit unui comunicat, escrocii își contactează victimele fie prin SMS, fie prin apeluri telefonice directe, folosind un limbaj oficial și, uneori, numere reale sau adrese de email falsificate, care imită identitatea unor instituții publice.

„Sunt invocate dosare penale, datorii fiscale sau verificări urgente, cerându-se date bancare, coduri de autentificare sau efectuarea de plăți sub pretextul unei presupuse ‘verificări’”, explică DIICOT.

Scopul acestor atacuri este clar: obținerea de informații sensibile, accesul ilegal la conturi bancare sau transferuri frauduloase de bani.

DIICOT subliniază că instituțiile publice nu solicită niciodată informații confidențiale prin telefon și recomandă cetățenilor să manifeste prudență. Oamenii sunt sfătuiți:

  • să nu furnizeze date personale sau bancare prin telefon;
  • să nu acceseze linkuri din mesaje suspecte;
  • să verifice autenticitatea apelurilor sau mesajelor prin contact direct cu instituțiile implicate.

Tentativele de fraudă pot fi raportate la Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC).

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF va testa cu Microsoft instrumente de eficientizare a activității agenției. Guvernul a acordat undă verde proiectului

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat în ședința de joi un memorandum care acordă undă verde ANAF să semneze un acord de principiu cu Microsoft pentru testarea tehnologiilor cu potențial de a eficientiza procesele derulate în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în scopul îmbunătățirii serviciilor din domeniul finanțelor oferite de administrația publică din România.

Potrivit Guvernului, aprobarea și semnarea acestor documente va asigura astfel cadrul unei colaborări la nivel de parteneriat cu Microsoft pentru transferul de cunoștințe din domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor către entitățile publice, similar celor implementate începând din 2022 și cu alți furnizori de hardware și software.

Se urmărește astfel valorificarea oportunităților de transformare digitală, prin intermediul conceptului practic de Centru de Excelență în Tehnologie (CET), pentru ca în urma acestei colaborări pro-bono Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să obțină cât mai curând rezultate concrete care să eficientizeze semnificativ activitatea acestei instituții în combaterea fenomenele de fraudă și/sau evaziune fiscală.

Citeste mai mult

Cultura

Atelierele de interpretare a textului CreativLit, ediția a VII-a, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Pe 27 iulie încep la Ipotești Atelierele de interpretare a textului CreativLit.

Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani și sunt organizate în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Botoșani.

Programul include atât ateliere în care se comentează poezie și proză eminesciană, cât și ateliere în care se propun pentru discuții texte ale scriitorilor contemporani invitați la această ediție: Nicolae Coande și Simona Goșu.

Poetul Nicolae Coande va fi prezent la Ipotești în zilele de 27 și 28 iulie, iar prozatoarea Simona Goșu pe 29 și 30 iulie. Atelierele de poezie vor fi moderate de prof. Mircea A. Diaconu, iar cele de proză – de prof. Daniela Petroșel.

Deschiderea atelierelor va avea loc pe 27 iulie, ora 9:30, în amfitetarul „Laurențiu Ulici”. Vor urma în aceeași zi două ateliere de poezie, selecție din Nicolae Coande (10:00 – 12:00; 14:00 – 17:00). Pe 28 iulie se va discuta pe textul Melancolie de Mihai Eminescu (10:00 – 12:00), iar atelierul de la ora 14:00 va avea ca temă „Mihai Eminescu, revizor școlar”, discuțiile desfășurându-se în baza corespondenței din acea perioadă a lui Mihai Eminescu.

Pe 29 iulie, vor avea loc două ateliere de proză: Simona Goșu, Negresa – despre inocență și vină (10:00 – 12:00) și Simona Goșu, Lumină – între joacă și moarte (14:00 – 17:00)

Publicitate

Pe 30 iulie, se va discuta pe proza lui Eminescu: Frumos din lacrimă – modele de rescriere a basmului (10:00 – 12:00) și Sărmanul Dionis dilemele cititorului (14:00 – 17:00).

Atelierele sunt destinate, în principal, profesorilor de limba și literatura română, dar sunt deschise tuturor celor interesați de tematica propusă.

 

Nicolae COANDE (n. 23 septembrie 1962, Osica de Sus, Olt) este poet și eseist.

A absolvit Facultatea de Filozofie-Sociologie a Universității din Craiova, master în filozofie, cu o lucrare despre gândirea târzie a lui Martin Heidegger. Din 2006, lucrează în cadrul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, fiind din 2008 șef serviciu Dramaturgie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1996) și membru al PEN Club România (2016), editor fondator al revistei Teatrului Național din Craiova „SpectActor” (2006). Realizator și moderator al „Întâlnirilor SpectActor”, un eveniment cultural găzduit din 2009 de Naționalul craiovean, al „Duminicilor de Poezie în teatru”, precum și al manifestării „Scriitori la Tradem” (2010-2015). Este organizator al „Colocviilor Ion D. Sîrbu” (șase ediții), inițiator și coordonator al proiectelor culturale „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” (din 2016), respectiv „Clubul Dramaturgilor Craioveni” (2017).

A debutat editorial în 1995, cu volumul de poeme În margine (Editura Ramuri; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin). A mai publicat volumele de poezie: Fincler (Editura Ramuri, 1997; Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România); fundătura homer (Editura Dacia, 2002; Premiul Uniunii Scriitorilor); Folfa (Editura Vinea, 2003); Vînt, tutun şi alcool (Editura Brumar, 2008); Femeia despre care scriu (Editura Măiastra, 2010); VorbaIago (antologie; Editura Măiastra, 2012); Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015); Plagiator.1962 (Editura Măiastra, 2017; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române); Memoria unui mort este memoria mea (Casa de Editură Max Blecher, 2019); Nu sînt eu bestia (Max Blecher, 2022); Noul interzis (Casa de Editură Max Blecher, 2024).

Este autorul volumelor de publicistică și eseuri: Fereastra din acoperiş. Un anotimp în Westfalia (Editura Fundaţia „Scrisul Românesc”, 2005); Celălalt capăt (interviuri; Editura Curtea Veche, 2006); Revanşa chipurilor (Editura Măiastra, 2009); Intelectualii români și Curtea Regelui (Editura Tracus Arte, 2011); Dumnezeu poet și protector al lumii (Editura Tracus Arte, 2016); Mansarda Europa (Editura Paralela 45, 2019); Oglinda timpului – o istorie contemporană a Teatrului Național Craiova în interviuri (Editura MJM Autograf, 2020). Antologie: Manualul vânătorului de poeți (Hoffman, 2021).

 

Simona GOŞU (n. 1976, Bucureşti) este traducătoare şi prozatoare.

A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia engleză-română, şi Masteratul de Lingvistică Aplicată şi Predarea Limbii Engleze la Universitatea din Bucureşti. Până în 2016, a fost traducător specializat. În 2016, a participat la un curs de scriere creativă organizat de „Revista de Povestiri” și a început să publice în revistele „Familia”, „Steaua”, FIIND selectată în programul de mentorat „Prima Carte”, organizat de Fundația Friends for Friends. În 2020, a debutat cu volumul de povestiri Fragil (Polirom), care a câştigat Premiul revistei Observator cultural pentru Debut, ediţia 2021, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT, ediţia 2021, şi Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, la secţiunea Debut-Proză, ediţia 2021.

 În 2023, a publicat romanul Stela (Polirom), nominalizat la Premiul revistei Observator cultural pentru Proză, ediţia 2024, Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2024, şi Premiul Radio România Cultural, categoria Proză, ediţia 2024. Roimanul a fost dramatizat şi pus în scenă de Gianina Cărbunariu la Teatrul Nottara din Bucureşti.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending