Connect with us

Eveniment

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, după moartea Alexandrei: Destrămarea MORALĂ a societății naște MONȘTRI

Publicat

Publicitate

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, acuză faptul că la baza morții Alexandrei Ivanov la Maternitatea din Botoșani stă impostura profesională și corupția tentaculară.

„Destrămarea morală a societății naște monștri”, a scris purtătorul de cuvânt al BOR sâmbătă, pe Facebook.

„Victimele concrete ale acestui proces de extincție morală, tolerat până dincolo de scandalos la toate nivelurile societății, crește într-un ritm înfricoșător. Cazurile sunt de o atrocitate care indică strigând la cer cel mai grav lucru posibil în această lume a noastră: dezumanizarea precedată de alarmanta descreștinare”, a mai scris Vasile Bănescu pe rețeaua de socializare.

Iată postarea integrală a lui Vasile Bănescu:

Moartea înlăcrimatei Alexandra ne privește (în ochi) pe toți

Destrămarea morală a societății, ca și cea a rațiunii dăruite de Dumnezeu, naște monștri precum:

Publicitate

– Impostura profesională care calcă senin, adică barbar în picioare orice principiu, lege sau jurământ, inclusiv pe cel al lui Hypocrate, care, printre altele, spune: „Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.”

– Corupția tentaculară care suprimă orice scrupul și anulează scopul real al oricărei instituții infestate, otrăvind cu doze uriașe de nedreptate corpul social, schilodit deja în fel și chip: de la absența unui plan de salvare națională prin Educație, la cea a drumurilor naționale civilizate care provoacă victime în serie, până la ignorarea sadică a unor femei care nasc murind și abundența variilor acte de complicitate cu răul multiform ce bântuie spațiul public nestingherit de nimic.

În absența unor necesare sancțiuni draconice (parte a educației cetățenești) pentru acte antisociale masiv destabilizatoare ale vitalei încrederi în Autoritate, sancțiuni echivalente ale unui real tratament pentru pacientul național, în golul acestei absențe prosperă și va prospera haosul nimicitor de vieți.

E important să ne amintim că în spatele oricărui act de corupție concretă, vizibilă, stă mereu unul de hâdă corupție spirituală, sfidător batjocoritoare la adresa principiilor de care se râde în hohot.

– Vulgaritatea agresivă care ucide bunul-simț, inclusiv simțul esențial al datoriei, dar și pe acela pentru curat, decent și frumos, murdărind tot ce atinge;

– Vicierea mentalului colectiv prin surparea inclusiv mediatică a nivelului atenției morale și culturale în mlaștina relativismului unde nimic nu mai contează și unde totul e permis.

Victimele concrete ale acestui proces de extincție morală, tolerat până dincolo de scandalos la toate nivelurile societății, crește într-un ritm înfricoșător.

Cazurile sunt de o atrocitate care indică strigând la cer cel mai grav lucru posibil în această lume a noastră: dezumanizarea precedată de alarmanta descreștinare.

Unul dintre aceste cazuri pentru care nu mai găsim cuvinte poartă un nume care a pătruns acum o săptămână în inimile celor ce încă le mai pasă, nume care nu trebuie uitat și care ar putea patrona, cu ajutorul lui Dumnezeu, începutul unei încă posibile și de neabandonat însănătoșiri a societății românești: ALEXANDRA (Ivanov)

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Președintele Nicușor Dan anunță posibila implicare a serviciilor secrete în marile dosare de evaziune

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a anunțat că serviciile secrete ar putea fi implicate în investigarea marilor dosare de evaziune fiscală. Subiectul urmează să fie discutat în următoarea ședință a CSAT, scrie alba24.ro.

„Avem o mare problemă legată de deficit. cu marea evaziune fiscală, și e nevoie ca instituțiile, inclusiv serviciile, să se preocupe de problema asta și e o discuție dacă e sau nu e nevoie să modificăm în sensul ăsta Strategia Națională de Apărare”, a spus marți președintele, citat de G4Media.

„În privinţa marii evaziuni fiscale am avut chiar aseară o discuţie cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, şi a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Naţională de Apărare să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forţe ale statului pe combaterea acestui fenomen”, a mai spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă de luni.

Serviciile au mai fost implicate în dosarele de corupție și în perioada mandatului lui Traian Băsescu, dar Curtea Constituțională a decis că interceptările făcute cu tehnica SRI în baza unui mandat de siguranță națională emis de Instanța Supremă erau neconstituționale.

Astfel, probele obținute de servicii au fost eliminate inclusiv din dosarele aflate în curs de judecare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer cu alcoolemie ridicată și bani nefiscalizați confiscați din localuri, la Darabani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit, luni, pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Drăgușeni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 46 de ani, din orașul Săveni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.*

 

Publicitate

Totodată, au fost controlate șapte localuri publice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor de a utiliza casa de marcat electronică. De asemenea, au fost confiscați 5.293 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de amploare la Săveni. Patru filtre rutiere pe principalele artere

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiști din Dorohoi, Darabani și  Ștefănești au acționat în cadrul unei razii de amploare, organizată în orașul Săveni și localitățile adiacente.

 

Scopul activităților a fost creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive de către conducătorii auto, și  prevenirea comercializării țigaretelor provenite din contrabandă.

Astfel, au fost instituite patru filtre rutiere pe principalele artere, prilej cu care au fost verificate 212 autovehicule, iar 120 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, unul dintre aceștia fiind depistați sub influența alcoolului.

 

În același context, au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 73.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.  De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și șase certificate de înmatriculare.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 20 de ani, implicat într-un accident în Botoșani, 0,82 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați, luni, cu privire la faptul că pe strada Dragoș Vodă, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

 

Din verificări, a reieșit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Dragoș Vodă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care ar fi intrat în alte două autoturisme staționate, provocând avarierea acestora.

 

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Publicitate

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending