Connect with us

Eveniment

Punerea în posesie a terenurilor moștenite, fără a apela la instanță. Mai sunt câteva zile în care vă puteți adresa primăriilor

Publicat

Publicitate

Proprietarii de terenuri moștenite din generație în generație, din zonele necolectivizate nu mai trebuie să meargă în instanță pentru punerea în posesie, scrie alba24.ro

Mai au doar câteva zile să facă demersurile la primării, respectiv până în data de 18 noiembrie.

Explicații aici – VIDEO: Punerea în posesie a terenurilor moștenite, fără instanță. Când expiră termenul și cum poți obține titlul de proprietate
La data de 19 mai 2023 a intrat în vigoare Legea 123/2023 care a adus modificări Legii nr. 18/1991, republicată, în temeiul căreia se pot emite titluri de proprietate pentru terenurile din zonele necooperativizate, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale;
pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane şi nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta;
ATENȚIE: beneficiarii trebuie să se adreseze primarilor până cel târziu la 18 noiembrie!

Punerea în posesie a terenurilor moștenite: procedura
Procedura este destul de simplă: cetățenii trebuie să apeleze la primărie.

Acolo trebuie depusă o cerere (se poate și prin poștă, cu confirmare de primire), pentru emiterea titlului de proprietate.

Publicitate

”Singurul lucru care mai trebuie făcut este documentația tehnică, pe care cetățenii trebuie să o aibă, dar și aceasta, dacă este făcută pentru legea 231 și nu s-a putut acorda titlul, este folosită de OCPI în baza unei noi cereri” a declarat prefectul de Alba, Nicolae Albu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Sfânta Liturghie baptismală în biserica ctitorită de PF Teoctist, din Victoria, Stăuceni. ÎPS Teofan îl va boteza pe Nectarie-Stelian, cel de-al treilea copil al preotului paroh

Publicat

Publicitate

Comunitatea creștină din Victoria, Stăuceni se pregătește pentru un eveniment deosebit: Slujba de Sfințire a Casei Parohiale, care va fi oficiată duminică, 31 august, de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan, însoțit de preacucernicul părinte protopop Petru Fercal și un sobor de preoți și diaconi.

Evenimentul va începe la ora 8:30 cu primirea ierarhului, urmată de Sfânta Liturghie Baptismală la 9:00 și culminând cu sfințirea casei parohiale la ora 11:00.

Un moment deosebit îl va reprezenta botezul celui de-al treilea copil al părintelui paroh, Nectarie-Stelian, săvârșit de Înaltpreasfințitul Teofan.

Pregătirile sunt în toi, iar oamenii de bine din comunitate au răspuns apelului parohiei, contribuind la finalizarea lucrărilor. „Chiar dacă aveau alte treburi, au înțeles nevoia noastră și au lăsat totul deoparte pentru a sprijini parohia. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!”, a evidențiat părintele paroh, Azamfirei Bogdan, efortul localnicilor care de fiecare dată au făcut front comun în jurul păstorului lor.

Parohia Victoria, Stăuceni invită pe toți credincioșii să fie parte din această zi de binecuvântare și să primească împreună binecuvântarea arhierească.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Taxa pe viciu pentru păcănele, atacată la Curtea de Justiție a UE. Statul poate fi obligat să restituie banii colectați și dobânda

Publicat

Publicitate

O echipă de avocați români specializați în dreptul Uniunii Europene și drept fiscal a obținut deschiderea unui proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) împotriva „taxei pe viciu” aplicate aparatelor de tip slot-machine. În cazul în care instanța de la Luxemburg dă câștig de cauză operatorilor care au atacat actul normativ care a instituit această taxă, statul ar urma să fie nevoit să restituie sume consistente celor care le revendică în justiție, scrie Mediafax. 

Judecătorii CJUE au fost chemați să se pronunțe dacă taxa instituită prin OUG nr. 77/2009 pentru jocurile de noroc de tip slot-machine exploatate în săli  încalcă regulile europene privind libertatea de prestare a serviciilor și principiile fiscale. În cazul în care avocații câștigă procesul deschis la instanța UE, operatorii de jocuri de noroc din România ar putea fi scutiți de plata ei și cei care deja au achitat-o ar putea solicita restituirea sumelor achitate în ultimii ani.

O astfel de decizie ar produce un impact major, estimat la zeci sau chiar sute de milioane de euro, asupra bugetului de stat, mai ales în contextul actualei perioade de austeritate, când guvernul caută soluții pentru a acoperi deficitul bugetar, arată reprezentanții echipei coordonată de avocații Tudor Vidrean-Căpușan, doctor în drept și cadru universitar în drept fiscal, și Adrian Șandru, specializat în drept european și infracțiuni în mediul de afaceri (white collar crimes).

Concret, sesizarea la CJUE privește taxa pe viciu instituită prin OUG nr. 77/2009 pentru jocurile de noroc de tip slot-machine exploatate în săli. CJUE va analiza compatibilitatea acesteia cu Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, în special cu libertatea de prestare a serviciilor și cu principiile fiscale europene privind echivalența și scopul specific al taxelor.

Astfel, dacă CJUE va stabili că taxa nu respectă dreptul Uniunii, foarte mulți operatori care au plătit această taxă în ultimii ani ar putea solicita restituirea sumelor achitate, împreună cu dobânzile aferente, generând un impact financiar considerabil pentru stat.

Conform noilor măsuri fiscale adoptate prin Legea nr. 141/2025, taxa anuală de viciu, de 500 euro / aparat (post de pariere), care se calculează pe an, la cursul valabil pentru întreg anul, a crescut la 1.000 euro/post autorizat/an, din 1 august.

Publicitate

sursa: mediafax.ro

Citeste mai mult

Eveniment

APIA Botoșani: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025

Publicat

Publicitate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani reamintește că termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă aferentă anului 2024, este data de 1 septembrie 2025 (31 august fiind zi nelucrătoare se prorogă până în prima zi lucrătoare).

Pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă rentierii vor solicita viza anuală, fie prin prezența fizică la sediile Centrelor Județene APIA, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier.

Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului APIA unde se află dosarul rentierului și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei.

Lista nominală a codurilor de rentier și județul de vizare” este postată pe site-ul APIA și poate fi accesată la adresa: https://apia.org.ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/renta-viagera-agricola/.

Documentele pe care trebuie să le prezinte rentierul la depunerea declaraţiilor de vizare, personal sau prin împuternicit/mandatar/curator, sunt următoarele:

– carnetul de rentier agricol;

Publicitate

– actul de identitate al solicitantului;

– decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II/decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;

– procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal;

– contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil;

– extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opţional);

– declarația pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.

Informații pentru moștenitorii rentierilor

În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia până la data decesului poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, până la data limită 15 octombrie 2025, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:

carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);

copie a certificatului de deces;

copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula ”definitivă”);

copie după B.I/C.I./paşaport al moştenitorului;

împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);

extras de cont pe numele moștenitorului.

Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediile Centrelor județene ale APIA, respectiv Centrul Municipiul București sau poate fi transmisă prin poștă/curier.

         Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 şi alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2025, prin mandat poştal sau virament bancar.

Datele de contact ale Centrelor APIA le puteți vizualiza pe site-ul instituției www.apia.org.ro, accesând link-ul: https://apia.org.ro/centre-judetene/.

 

Citeste mai mult

Economie

Formularul 300 intră în „ediția TVA majorat”. Cum arată noua declarație ANAF și ce trebuie să știe contribuabilii

Publicat

Publicitate

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat modificarea Formularului 300 – Decont de taxă pe valoarea adăugată, pentru a reflecta schimbările recente privind cotele de TVA, scrie alba24.ro.

Schimbarea regimului de taxare în plin exercițiu fiscal (trimestrul III sau semestrul II al anului 2025) obligă autoritățile să modifice urgent formularul 300, astfel încât contribuabilii să poată declara corect atât operațiunile dinaintea, cât și cele de după 1 august.

Noul model va include atât vechile cote, cât și cele noi, pentru ca firmele să poată declara corect operațiunile dinainte și după 1 august 2025, potrivit Termene.ro.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o modificare importantă a formularului 300 – Decont de taxă pe valoarea adăugată, ca urmare a schimbărilor aduse de Legea nr. 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare.

Proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru modificarea formularului 300 – Decont de taxă pe valoarea adăugată intră în consultare publică.

Ulterior, documentul va fi aprobat și publicat în Monitorul Oficial, astfel încât noul model al formularului 300 să poată fi utilizat la prima raportare de TVA după 1 august 2025.

Documente noul Formular 300 

Publicitate

Începând cu 1 august 2025, România are un nou regim de TVA:

  • cota standard a crescut de la 19% la 21%;
  • a fost introdusă o cotă redusă de 11%;
  • pentru livrarea de locuințe către persoane fizice se menține temporar cota de 9%, valabilă până la 31 iulie 2026, dacă sunt respectate anumite condiții.

Potrivit referatului de aprobare, formularul 300 va include:

  • rânduri distincte pentru vechile cote (19%, 9% și 5%) aplicate până în iulie 2025;
  • rânduri separate pentru noile cote de TVA (21%, 11% și 9% pentru locuințe, conform legii).

Această dublă structură, mai scrie Termene.ro, este esențială pentru firmele care aplică sistemul TVA la încasare, reglementat de art. 282 din Codul Fiscal.

În acest regim, TVA devine exigibil la momentul plății, nu al emiterii facturii. Astfel, o factură emisă în iulie, dar încasată în august, trebuie raportată la cota veche de 19%.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending