Eveniment
PSD Botoșani prezintă prima componentă a programului premierului Marcel Ciolacu: „Reindustrializarea României”
PSD Botoșani consideră că obiectivul principal unei campanii electorale este ca partidele și candidații să prezinte soluțiile și propunerile lor pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor sau pentru dezvoltarea României și nu de a-și ataca adversarii din competiția electorală. În perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale și parlamentare, PSD Botoșani va desfășura o campanie pozitivă, centrată pe prezentarea propunerilor și programelor electorale ale Partidului Social Democrat și ale premierului Marcel Ciolacu, în calitatea sa de candidat la cea mai înaltă demnitate a statului român.
Prima component majoră din programul electoral al premierului Marcel Ciolacu este „Reindustrializarea României” bazată pe investiții în susținerea și dezvoltarea activităților productive din țara noastră. „Există două destinații ale investițiilor pe care domnul Marcel Ciolacu le propune în programul său. Ambele vizează și județul nostru. Prima este finanțarea unor noi de unități de producție în zonele mai puțin dezvoltate ale României. Scopul e de a genera noi locuri de muncă și activități economice care să dezvolte economic aceste zone. A doua destinație a investițiilor vizează susținerea unităților de procesare a alimentelor pentru valorificarea produselor agricole de pe plan local, unde se califică și județul Botoșani. Este o formă de patriotism economic pentru dezvoltarea României”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
În domeniul agriculturii, programul candidatului Marcel Ciolacu prevede ca România să aloce în următorii 5 ani 20 miliarde de euro din fonduri europene și ajutoare de stat pentru sprijinirea fermierilor români, astfel încât subvențiile acestora să fie comparabile cu cele ale fermierilor europeni. De asemenea, se vor aloca alte 3 miliarde de euro pentru creșterea suprafețelor irigate și încă 2,6 de miliarde de euro pentru producători români de legume și carne, dar și pentru înființarea de fabrici noi de procesare, prin programele Investalim și Romaliment.
Concomitent cu dezvoltarea unităților de producție și de procesare, programul prezidențial al premierului Marcel Ciolacu are în vedere o strategie pentru creșterea gradului de calificare a forței de muncă din România „În următorii ani, statele care au tehnicieni calificați, IT-iști, ingineri, muncitori înalt calificați vor fi avantajate în competiția economică. Premierul Marcel Ciolacu propune ca direcție strategică majoră a României dezvoltarea învățământului dual, care să permită tinerilor să aplice în practică ceea ce învață la școală. Acest tip de învățământ, dar și programele de calificare profesională vor genera forța de muncă de care avem nevoie pentru reindustrializarea României. Resursa umană înalt calificată va crește interesul investitorilor străini pentru țara noastră”, a subliniat prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.
Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.
Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.
Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.
Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.
Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.
Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.
Eveniment
„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui
O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.
Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.
Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.
Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.
Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.
Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.
Sursa foto: Cezar Aniței
Eveniment
17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani
Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.
Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.
Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.
Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.
Eveniment
Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte
Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.
În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.
De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.
Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



