Connect with us

Actualitate

PS Paisie: Caracterul copilului nu se formează doar prin cuvinte şi prin activităţi, ci şi prin exemplul părinţilor

Publicat

Publicitate

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului învaţă despre cât de importantă este creşterea şi educaţia copiilor în acord cu voia lui Dumnezeu, în duhul valorilor creştine, prin rugăciune şi prin exemplul nostru personal, le-a transmis, joi, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

„Sărbătoarea de astăzi ne învaţă despre cât de importantă este creşterea şi educaţia copiilor în acord cu voia lui Dumnezeu. Copiii trebuie să fie educaţi în duhul Evangheliei, iubirii lui Hristos faţă de oameni, în duhul valorilor creştine, prin rugăciune şi prin exemplul nostru personal, al părinţilor, de vieţuire frumoasă, de fapte bune. Caracterul copilului nu se formează doar prin cuvinte şi prin activităţi, ci şi prin modul de viaţă al părinţilor, prin exemplul pe care aceştia îl dau copiilor lor”, a spus ierarhul în predica la Sfânta Liturghie la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

Potrivit acestuia, „dacă îi iubim pe copiii noştri, atunci îi aducem de mici în Casa lui Dumnezeu”.

„Dacă nu îi iubim suficient, atunci îi lăsăm în faţa televizorului, în faţa telefonului, în faţa atâtor tentaţii din ziua de astăzi, care îi ţin departe de Dumnezeu, îi ţin departe de Biserică, iar mai târziu îi deformează spiritual, îi deformează sufleteşte, încât atunci când vor creşte mari nu vor iubi pe Dumnezeu, nu vor iubi Biserica, dar nu vor iubi nici pe părinţii lor”, a susţinut ierarhul.

În acest sens, a arătat PS Paisie, Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi să se îngrijească nu de modul cum vor dobândi bani copiii, ci mai mult de cum vor dobândi credinţa, evlavia, bogăţia sufletească cu care „să se îmbogăţească pentru a primi împărăţia cerurilor, pentru a primi cel mai mare dar care este mântuirea”.

„În societatea noastră contemporană, chinuită adesea de egoism, de indiferenţă, de dispreţ – vedem adeseori – faţă de valorile creştine, faţă de educaţia copiilor în duhul creştin, în duhul Bisericii, vedem că educaţia aceasta devine adeseori o încercare tot mai grea, din păcate. Dispreţul faţă de Biserică, faţă de învăţăturile Bisericii, faţă de valorile tradiţionale ale familiei conduce de multe ori la traume pe care le suferă copiii, pentru că sunt lipsiţi de apărare şi nu cunosc toate tainele”, a spus Episcopul vicar.

Publicitate

El a remarcat că, „deşi societatea de astăzi de multe ori propune şi flutură înainte tot felul de proiecte de legi care menţionează principiul superior al interesului copilului sau protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, totuşi, din păcate, există multe cazuri în care exploatarea copiilor, răpirea copiilor, asuprirea copiilor sau chiar uciderea lor sunt păcate săvârşite în continuare, la adăpostul indiferenţei şi profitului material, care sunt trăsături definitorii ale societăţii contemporane secularizate”.

„Să ne rugăm aşadar Maicii Domnului, să ne rugăm pentru ca sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului să fie pentru noi toţi ca o lumină călăuzitoare în Postul Naşterii Domnului care ne stă înainte, să fie o chemare la creşterea şi la educarea copiilor noştri în credinţă, în rugăciune, în fapte bune”, a mai transmis Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

FOTO: Premierea câștigătorilor proiectului ,,Autobuzul lui Moș Crăciun”

Publicat

Publicitate

Premierea câștigătorilor proiectului „Autobuzul lui Moș Crăciun”

Astăzi, 30 Decembrie 2025, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, au fost premiați cei trei câștigători ai proiectului „Autobuzul lui Moș Crăciun”, inițiativă derulată de Primăria Municipiului Botoșani în parteneriat cu societatea de transport public Eltrans. Proiectul s-a desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care „Autobuzul lui Moș Crăciun”, decorat festiv, a circulat pe traseele 101 și 102, oferindu-le copiilor ocazia de a depune scrisori adresate Moșului.

Câștigătorii proiectului sunt:

Nichita Giulia,

Maftei Ianis Antonio

Negruț Cristian,

Publicitate

care au fost recompensați cu cadouri speciale, într-un cadru plin de emoție.

Cu acest prilej, primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a transmis următorul mesaj:

„Moș Crăciun a ajuns la câștigători un pic mai greu, pentru că a fost un Crăciun cu foarte mulți copii cuminți. Bucuria lor ne reamintește cât de importante sunt astfel de inițiative pentru comunitatea noastră.”

Primarul a reamintit faptul că elevii din municipiu beneficiază de abonamente gratuite pentru transportul public, o măsură prin care administrația locală sprijină educația, încurajează mobilitatea sustenabilă și contribuie la reducerea aglomerației urbane. Primăria Municipiului Botoșani mulțumește societății Eltrans și tuturor botoșănenilor implicați în acest proiect.

Citeste mai mult

Eveniment

Cu petardele în mașină. Dosar penal pentru o fată de 18 ani din Durnești

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, în localitatea Trușești, un autoturism, condus de către o tânără, de 18 ani, din comuna Durnești.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat pe bancheta din spate a autoturismului peste 100 de bucăți de articole pirotehnice, categoriile P1 și F1, interzise la deținere.

 

Tânăra nu este autorizată să dețină, să depoziteze, să transporte și să comercializeze articole pirotehnice.

 

Publicitate

Polițiștii au procedat la confiscarea articolelor pirotehnice în vederea continuării cercetărilor.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Citeste mai mult

Eveniment

Avertizare nowcasting de tip COD GALBEN pentru mai multe localități din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben pentru o parte din județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 12:00.

Sunt vizate următoarele localități: Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Copălău, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Călărași, Dersca, Gorbănești, Hlipiceni, Coșula, Todireni, Prăjeni, Sulița, Santa Mare, Mihăileni, Durnești, Dobârceni, Leorda, Blândești, Cândești, Brăești, Văculești, Românești, Lozna, Răușeni și Bucecea. Vântul va avea intensificări de 50–70 km/h.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

AJPIS Botoșani: Ajutoare de urgență  pentru 42 de familii și persoane singure

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat plata ajutoarelor de urgenţă acordate prin Hotărâre de Guvern, în valoare totală de 152.000 de lei, pentru sprijinirea a 42 de familii și persoane singure cu probleme socio – medicale sau de locuit.

Fondurile provin din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

De sprijinul financiar beneficiază familii și persoane singure, care se află în situații de necesitate din cauza incendiilor sau în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială.

Cuantumurile ajutoarelor de urgență variază între 2.500 și 7.000 lei, iar beneficiarii au domiciliul în municipiile Botoșani și Dorohoi și localitățile Drăgușeni, Nicșeni, Dersca, Cristești și Santa Mare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending