Connect with us

Educație

Protest în educație: Miercuri, angajații din școli, universități și institute de cercetare vor purta banderole sau ecusoane

Publicat

Publicitate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’ au anunțat că vor organiza miercuri proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat urmând să poarte un semn distinctiv – banderolă, ecuson – în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.

Cele trei federații sindicale au atras atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu ‘indiferență’, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest.

Vinerea trecută, sindicatele din Educație și-au exprimat, într-un comunicat, dezacordul față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar.

În opinia sindicaliștilor, creșterea normei didactice de predare ar fi o decizie ‘iresponsabilă’, întrucât cadrele didactice sunt deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative.

‘Solicităm menținerea normei de predare actuale și, pe termen lung, o analiză reală a condițiilor de muncă, pentru a asigura un echilibru optim între volumul de muncă și eficiența didactică’, au transmis sindicatele.

Potrivit acestora, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană va determina eliminarea acestor drepturi pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare, care va afecta, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ.

Publicitate

‘Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare. În plus, veniturile salariaților care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă. Reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei Române va conduce la colapsul cercetării și inovării. Dimpotrivă, ar trebui asigurată finanțarea INCD-urilor prin Programul Nucleu și deblocată finanțarea programului IOSIN în vederea menținerii infrastructurii în institutele de cercetare-dezvoltare (instalații de interes național, de o importanță deosebită în dezvoltarea experimentelor de cercetare și de menținere a siguranței și a securității naționale)’, mai explică sindicatele.

Personalul didactic de predare este ‘profund neliniștit și revoltat’ de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ, mai arătau sindicaliștii. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mai multe tipuri de vaccinuri vor putea fi administrate în farmacii. Campania de vaccinare antigripală, din 15 octombrie

Publicat

Publicitate

Mai multe tipuri de vaccinuri vor putea fi administrate în farmacii, nu doar cel antigripal. Campania de vaccinare antigripală a început oficial din 15 octombrie, scrie alba24.ro.

Vaccinarea în farmacii va fi extinsă și pentru alte tipuri de vaccinuri. Costurile vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Precizările au fost făcute de către ministrul Alexandru Rogobete.

„Am făcut o modificare care a trecut de plen acum două săptămâni, prin care în farmacii nu doar că se extind mai multe lucruri, dar se introduc inclusiv aceste servicii, care vor fi decontate mare parte din ele de Casa Națională de Asigură de Sănătate.

Noua formulă care a trecut la Camera Deputaților prevede inclusiv decontarea de către CNAS, a serviciilor care sunt desfășurate de către farmacii”, a declarat Rogobete, potrivit antena3.ro.

Vaccinarea antigripală

Campania oficială de vaccinare antigripală a început din 15 octombrie, însă vaccinurile sunt disponibile încă de la jumătatea lunii septembrie în farmacii, a precizat ministrul, săptămâna trecută.

Publicitate

Vaccinul antigripal este compensat 100%, adică se poate ridica din farmacii gratuit, pe baza unei prescripții de la medicul de familie sau medicul specialist, pentru anumite categorii de persoane. Altele beneficiază de reducere de 50%. Pentru restul, acesta este disponibil la prețul de 70–80 de lei/doză.

După achiziție, vaccinul se poate administra atât în farmacii, cât și la medicul de familie.

Potrivit CNAS, administrarea vaccinurilor se efectuează de medicii vaccinatori (medici de familie, epidemiologi, de boli infecţioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie) sau de farmaciștii vaccinatori în cazul vaccinului gripal.

Beneficiari vaccin antigripal compensat 100%

Potrivit CNAS, vaccinul antigripal poate fi procurat cu compensare 100% pentru:

  • copii cu vârsta între 6 luni și 19 ani
  • gravide
  • persoane cu vârsta 19 ani și 65 ani, cu:
    • boli cardiovasculare cornice
    • boli respiratorii cornice
    • boli renale cornice
    • boli hepatice cornice
    • boli neurologice cornice
    • boli metabolice
    • boli oncologice
    • boli autoimune
    • malformaţii congenitale
    • obezitate
    • asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei
    • infecţie HIV/SIDA
    • terapie imunosupresoare
    • transplant
    • imunosupresie congenitală
  • persoane cu vârsta de peste 65 de ani
  • personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar

Compensare 50% vaccin antigripal

  • persoane cu vârsta între 45 ani și 65 ani, fără boli cronice

Eficiența vaccinului apare după aproximativ două săptămâni de la administrare. Protecția durează între 4 și 6 luni, după care nivelul de imunitate scade treptat. AICI, mai multe detalii.

Citeste mai mult

Eveniment

Tractorist beat criță, din Coțușca, scos din trafic de polițiștii din Darabani

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, în comuna Coțușca, un utilaj agricol, condus de către un bărbat, de 58 ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Publicitate

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru o șoferiță de 47 de ani, din Botoșani. Cum au surprins-o polițiștii

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, marți, pe strada Sucevei, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o femeie, de 47 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie eliberată figurează ca fiind expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Darabani

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică și siguranță rutieră.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și controlate 20 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice.

 

Totodată, a fost reținut un permis de conducere.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending