Connect with us

Actualitate

Protecția muncii angajaților, verificată de inspectorii de muncă din Botoșani

Publicat

Publicitate

Acţiunea de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din Întreprinderi mijlocii (50–249 lucrători) are ca obiectiv monitorizarea respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale în întreprinderi mijlocii, precum şi cu privire la măsurile de prevenire şi protecţie aplicate.

Această acţiunea urmăreşte, pe de o parte, conştientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerinţelor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi, pe de altă parte, identificarea situaţiei actuale a activităţilor de prevenire şi protecţie realizate în întreprinderi mijlocii.

În Comunicarea Comisiei Europene COM(2021) 323 final referitoare la Cadrul strategic al UE privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă 2021 – 2027, Securitatea și sănătatea în muncă într-o lume a muncii în schimbare se precizează că: „Existența unor condiții de muncă sigure și sănătoase este o condiție prealabilă pentru o forță de muncă sănătoasă și productivă. Nimeni nu ar trebui să sufere de pe urma unor boli sau accidente legate de locul de muncă. Acesta este, de asemenea, un aspect important atât al sustenabilității, cât și al competitivității economiei UE.

Cadrul strategic se axează pe trei obiective-cheie pentru următorii ani:

  • anticiparea și gestionarea schimbării din noua lume a muncii, generată de tranzițiile verde, digitală și demografică;
  • îmbunătățirea prevenirii accidentelor și a bolilor la locul de muncă;
  • creșterea gradului de pregătire pentru eventuale crize sanitare viitoare.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, sunt necesare acțiuni atât la nivelul UE, cât și la nivel național, sectorial și la nivel de întreprindere.

Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) angajează majoritatea lucrătorilor din UE și se confruntă adesea cu obstacole în ceea ce privește asigurarea sănătății și securității în muncă.

Publicitate

Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, modificată şi completată, stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

Potrivit articolului 7 alin.(1) lit. b) al Legii nr. 319/2006, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor profesionale. De asemenea, angajatorul are obligaţia să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă (art. 7 alin.(4) lit.a).

Ulterior evaluării riscurilor şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator trebuie să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice (art. 7 alin.(4) lit.b).

Având în vederea ponderea semnificativă a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii în economie, Inspecţia Muncii a derulat în anul 2022 o acţiune privind riscurile existente la locurile de muncă, focalizată pe specificul întreprinderilor mici. Rezultatele acţiunii, precum şi impactul pe care aceasta l-a avut în rândul angajatorilor, au relevat utilitatea monitorizării respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale și necesitatea continuării acestei acţiuni la întreprinderile mijlocii.

De asemenea, în timpul controalelor efectuate de către inspectorii de muncă s-au constatat neconformităţi în aplicarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă în microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii.

Luând în considerare faptul că o mai bună implementare a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă determină îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi reducerea numărului de accidente de muncă şi boli profesionale, Inspecţia Muncii are ca prioritate ridicarea nivelului de respectare a cerinţelor legale în toate întreprinderile, cu focalizare pe întreprinderile mijlocii în cadrul acestei acţiuni de monitorizare.

În acest context şi având în vedere specificitatea întreprinderilor mijlocii care se confruntă adesea cu resurse limitate, cu riscuri profesionale care nu sunt cunoscute/evaluate, care nu aplică măsuri adecvate de prevenire şi protecţie, în Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2023 s-a inclus Acţiunea de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din întreprinderi mici (50-249 lucrători).

Grupul țintă al acestei acţiuni de monitorizare va cuprinde întreprinderile mijlocii[1] din toate domeniile de activitate.

Acţiunea de monitorizare se va desfăşura în perioada ianuarie – decembrie 2023.

[1] Potrivit art.4 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificari si completari ulterioare, întreprinderile mijlocii au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Carburanții se scumpesc din nou de la 1 ianuarie 2026. Șoferii vor plăti sute de lei în plus pe an

Publicat

Publicitate

Șoferii din România vor resimți noi scumpiri la carburanți începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a majorării accizelor și a TVA-ului, avertizează expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă (AEI), citat de alba24.ro.

Acesta spune că, deși modificările fiscale par moderate pe hârtie, efectul cumulat se traduce prin zeci de lei în plus la fiecare plin și câteva sute de lei pe an pentru fiecare șofer. 

Creșterea treptată a taxelor pentru carburanți

Potrivit expertului, în 2024, acciza la benzină era de 2,38 lei/litru, iar la motorină de 2,32 lei/litru, cu un TVA de 19%.

Situația se schimbă însă din vara lui 2025, când acciza la benzină crește la 2,78 lei/litru, iar acciza la motorină ajunge la 2,55 lei/litru. De asemenea, TVA-ul aplicat carburantului este majorat la 21%.

Dumitru Chisăliță spune că în anul 2026, accizele vor continua să crească, la 3,06 lei/litru pentru benzină și 2,80 lei/litru pentru motorină, în timp ce TVA-ul rămâne la 21%.

Carburanții se scumpesc din nou, din 2026

Majorările fiscale se traduc direct în prețuri mai mari la pompă.

Publicitate

Pentru benzină, creșterea accizei și TVA-ul aferent duc la o scumpire totală estimată de aproximativ 0,28 lei pe litru, ceea ce înseamnă o majorare de circa 3,8%, raportată la un preț de referință de 7,36 lei/litru.

În cazul motorinei, scumpirea este de aproximativ 0,25 lei pe litru, aproximativ 3,3%, calculată la un preț de 7,56 lei/litru.

Prețuri aproape de 8 lei litrul de la 1 ianuarie 2026

Potrivit președintelui Asociației Energie Inteligentă, dacă astăzi un litru de benzină costă aproximativ 7,61 lei, iar unul de motorină 7,73 lei, după aplicarea noilor accize prețurile pot ajunge la:

  • 7,68 lei/litru pentru benzină,
  • 7,81 lei/litru pentru motorină.

„Pragul psihologic de 8 lei pe litru probabil va fi depășit și prețul nu va mai reveni sub 8 lei/litru după anul 2026”, spune Dumitru Chisăliță.

Cât costă un plin după scumpire

Diferența se va vedea clar la fiecare alimentare, spune expertul:

  • un plin de 50 de litri de benzină va costa cu 14 lei mai mult, iar la 60 de litri, creșterea ajunge la 15 lei;
  • un plin de 50 de litri de motorină va costa cu 12,5 lei mai mult, iar la 60 de litri, creșterea ajunge la 15 lei.

Impactul anual: sute de lei în plus pentru fiecare șofer

Președintele AEI spune că pe termen lung, costurile se adună.

La un rulaj mediu de 1.000 km pe lună, cu un consum de 7 l/100 km, un șofer va plăti în anul 2026:

  • 235,20 lei în plus pentru benzină,
  • 210 lei în plus pentru motorină.

Pentru cei care care parcurg aproximativ 15.000 km pe an, costurile suplimentare ajung la:

  • 294 lei pe an pentru benzină,
  • 262,5 lei pe an pentru motorină.

„Deși scumpirea de 30 – 33 de bani pe litru poate părea mică, efectul ei este constant și inevitabil. Fiecare plin devine mai scump, iar la final de o nota de plată ajunge la câteva sute de lei. Creșterea accizelor și a TVA-ului confirmă, încă o dată, că politicile fiscale se văd cel mai clar la pompă — acolo unde șoferii plătesc direct”, a mai transmis Dumitru Chisăliță.

Citeste mai mult

Eveniment

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni”, sub lupa jandarmilor

Publicat

Publicitate

În ziua de duminică, 21 decembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală, va adopta măsurile necesare în vederea desfășurării în condiții de siguranță a celei de-a cincizecea ediții a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni”, organizat în Centrul Istoric al municipiului Botoșani de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Având în vedere că, între orele 11.00 – 12.00, circulația autovehiculelor pe traseul Centrul Istoric – Biserica Uspenia – str. Calea Națională – Direcția Muncii – str. Cuza Vodă – str. Nicolae Iorga – Pod de Piatră – Sens giratoriu bazar – str. Calea Națională – str. 1 Decembrie va fi restricționată progresiv de echipaje de poliție rutieră, pentru a permite deplasarea fără incidente a Paradei formațiilor, recomandăm participanților la trafic să aleagă alte trasee de deplasare, iar in cazul în care întâlnesc coloana aflată în mișcare, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de autorități și să reducă viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol.

După terminarea paradei, jandarmii vor acționa în zona scenei amplasate în apropierea casei Ankele din Centrul Istoric, pentru a preîntâmpina producerea unor fapte antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea afecta siguranța participanților la spectacolul cultural-artistic ce se va desfășura până la ora 21.00.
Pompierii vor fi prezenți cu o autospecială de stingere a incendiilor, fiind pregătiți să intervină imediat în cazul producerii unor situații de urgență și să acorde primul-ajutor medical la nevoie, potrivit competențelor instituționale.

Tot în acest sfârșit de săptămână, în ziua de sâmbătă, 20 decembrie, jandarmii botoșăneni vor fi alături de participanții la prima ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă din orașul Ștefănești, pentru ca evenimentul să nu fie afectat de producerea unor incidente nedorite.

De asemenea, în prima zi a săptămânii viitoare, pe 22 decembrie, efectivele de jandarmerie vor avea în atenție desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor comemorative prilejuite de sărbătorirea ,,Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății”, organizate la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din municipiul Botoșani.
Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Pompierii militari de la Stația Săveni, ajutoarele lui Moș Crăciun

Publicat

Publicitate

Încă de la primele ore ale dimineții au pornit la drum, cu mașinile încărcate de cadouri și cu dorința sinceră de a aduce bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie. Însoțiți de Moș Crăciun, au ajuns la patru familii cu mulți copii din localitățile Vlăsinești, Crasnaleuca, Coțușca și Avram Iancu.

Pentru cei mici, intalnirea cu pompierii a însemnat emoție, zâmbete și surprize, iar pentru părinți, un semn ca nu sunt singuri.

Bucuria copiilor și emoția părinților au fost cea mai mare răsplată pentru salvatorii care, dincolo de misiunile operative, demonstrează constant că solidaritatea și empatia fac parte din valorile profesiei.

Astfel de gesturi nu sunt o premieră pentru pompierii din Saveni. De-a lungul timpului, aceștia s-au implicat în numeroase acțiuni caritabile, confirmând încă o dată că sunt alaturi de comunitate nu doar în situații de urgență, ci și în momentele în care sprijinul uman este cel mai important.

Prin aceasta inițiativă, pompierii militari de la Statia Saveni transmit un mesaj de speranță, generozitate și unitate, reamintind tuturor ca spiritul Craciunului înseamnă, înainte de toate, a dărui.

Acțiunea face parte din campania derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, „Pompierii și copiii lor aduc speranța de Sărbătorile de Iarnă ”, un demers devenit deja tradiție, prin care cadrele militare, alături de familiile lor, se implică activ în sprijinirea comunităților mai puțin favorizate.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

„Start la mișcare!”: Lecții despre sănătate și stil de viață activ pentru cei mai mici elevi de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”

Publicat

Publicitate

Săptămâna „Școala Altfel” a venit cu activități educative interactive pentru elevii Liceul Pedagogic Nicolae Iorga, care au învățat, prin joc și experiențe directe, cât de important este un stil de viață sănătos încă de la cele mai fragede vârste.

În cadrul proiectului educativ „Start la mișcare!”, coordonat de profesorii pentru învățământ primar Diana Musteață și Lorena Alexa, elevii Clasei Pregătitoare C, Step-by-step, au participat timp de două zile la o serie de activități menite să le dezvolte obiceiuri corecte legate de sănătate, mișcare și alimentație echilibrată.

Prima activitate a fost dedicată igienei orale, copiii având ocazia să discute cu medicul stomatolog Andreea Boutiuc, care le-a explicat, pe înțelesul lor, de ce periajul corect și îngrijirea dinților sunt esențiale pentru o stare generală bună de sănătate.

Programul a continuat cu o vizită la FIT & FAN Gym, unde elevii au participat la un atelier interactiv susținut de psiho-nutriționistul Bella Ilie Dulgheru. Cei mici au aflat ce înseamnă alegerile alimentare sănătoase, au făcut mișcare și s-au bucurat de o gustare sănătoasă, pregătită special pentru ei.

Activitățile s-au încheiat la centrul de recuperare medicală Movivo, unde copiii au descoperit, într-un mod atractiv și adaptat vârstei lor, importanța mișcării. Momentul cel mai așteptat a fost testarea aparatului D-Wall, experiență care a stârnit entuziasm și curiozitate, transformând exercițiile fizice într-o activitate distractivă și motivantă.

Prin aceste activități, elevii au înțeles că sănătatea se construiește zi de zi, prin alegeri corecte, mișcare și implicare, punând astfel bazele unui stil de viață echilibrat încă din primii ani de școală.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending