Connect with us

Eveniment

PROIECT: Portofoliul educațional al elevului. Ce va cuprinde noul document școlar

Publicat

Publicitate

Potrivit unui proiect al Ministerul Educației, s-ar putea concretiza portofoliul educațional al elevului. Acesta completează Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare, relatează alba24.ro.

În portofoliu sunt incluse toate diplomele și certificatele obținute de elevi în contexte de învățare formale, non-formale şi informale.

”Portofoliul educațional al elevului reprezintă cartea de identitate educaţională a acestuia și cuprinde totalitatea diplomelor, certificatelor sau a altor înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite de către elevi în contexte de învățare formale, non-formale şi informale. Utilizarea lui debutează începând cu clasa pregătitoare şi se eliberează tuturor elevilor care au absolvit anii școlari începând cu clasa a II-a”, se arată în proiect.

Forma actuală a articolului 30 din Regulament prevede: „Portofoliul educațional al elevului reprezintă cartea de identitate educațională a acestuia. Utilizarea lui debutează începând cu clasa pregătitoare și se eliberează tuturor elevilor care au absolvit anii școlari începând cu clasa a II-a”.

Portofoliul educațional, în Legea Educației
Portofoliul educațional a fost introdus în legea Educației din 2011 și nu a fost folosit până acum, potrivit edupedu.ro.

Articolul 73 din legea Educației prevede:

Publicitate

„(1) Portofoliul educațional cuprinde totalitatea diplomelor, a certificatelor sau a altor înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite sau a participării la activități de învățare, în diferite contexte, precum și produse sau rezultate ale acestor activități, în contexte de învățare formale, nonformale și informale.

(2) Portofoliul educațional este elementul central al evaluării învățării. Utilizarea lui debutează începând cu clasa pregătitoare și reprezintă cartea de identitate educațională a elevului”.

Renunțarea la tezele semestriale
Ministrul Educației a anunțat luna trecută că se intenționează renunțarea la tezele semestriale. Înlocuirea tezelor cu portofoliul educațional este în faza de pilot în unele unități de învățământ.

În acest context, portofoliul semestrial al elevului este construit pe baza unor criterii de evaluare prezentate fiecărui elev la începutul semestrului, acțiune prin care se urmărește evaluarea reală a progresului pe durata unui semestru, pornind de la competențe evaluate inițial și la final.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Festivalul APOLODOR aduce la Botoșani un regal al ilustrației de carte românească

Publicat

Publicitate

Botoșaniul se pregătește să devină, timp de patru zile, capitala ilustrației de carte românească. Între 18 și 21 septembrie, Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR propune publicului un program dens, cu șase expoziții, ateliere pentru copii și întâlniri cu unii dintre cei mai cunoscuți ilustratori ai momentului.

Evenimentul va reuni creațiile a zeci de artiști plastici, expuse atât la Botoșani, cât și la Ipotești, și va oferi ocazia descoperirii unor lucrări rare sau inedite. Printre atracțiile principale se numără expoziția „BOOKM@P. Cartografia ilustrației românești”, curatoriată de Cezarina Caloian, ce aduce în fața publicului peste 40 de lucrări semnate de 23 de ilustratori consacrați, printre care Irina Dobrescu, Radu Răileanu, Maria Surducan sau Dan Ungureanu.

Tot în premieră, publicul botoșănean va putea admira la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” șase desene inedite semnate de Tia Peltz, realizate în anii ’60 pentru un volum cu poveștile lui Ion Creangă, proiect editorial care nu a mai fost finalizat. Expoziția, curatoriată de Dana Lungu, promite să fie una dintre cele mai emoționante secțiuni ale festivalului.

La Memorialul Ipotești va fi deschisă expoziția „1001 de cărți obiect”, dedicată tinerilor ilustratori aflați la început de drum, în timp ce la Casa Corpului Didactic, botoșănenii vor putea vizita „Neanderthal”, expoziția Ralucăi Burcă, artistă originară din Botoșani, cunoscută pentru lucrările ce însoțesc volumul „O călătorie în timp la oamenii de Neanderthal”, publicat de Humanitas Junior.

Programul expozițional va fi completat de „Maria Baciu, copilării cu autograf” și „Ilustrații de poveste”, expoziții dedicate memoriei și creativității elevilor de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”.

Pe lângă vernisaje, festivalul aduce și o serie de ateliere interactive pentru copii și tineri. Ilustratorul Dan Ungureanu îi va purta pe participanți în culisele apariției celebrului personaj Apolodor, de la primele schițe la cartea ilustrată. De asemenea, Raluca Burcă și Sabina Drinceanu vor susține workshopuri de „character design” și „storyboard”, în colaborare cu Liceul de Artă „Ștefan Luchian”.

Publicitate

Inițiat de scriitorul Dan Lungu, director al festivalului, și de Luminița Corneanu, director artistic, APOLODOR se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și este finanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani.

Evenimentul are o puternică dimensiune educativă și culturală, oferind gratuit acces la toate activitățile din program. Festivalul este organizat de Fundația Corona, cu sprijinul a numeroși parteneri instituționali și media.

Pentru botoșăneni, APOLODOR se anunță a fi nu doar un festival al cărții pentru copii, ci și un adevărat regal vizual, în care ilustrația românească – de la marii clasici până la tinerii debutanți – își găsește scena potrivită.

Citeste mai mult

Eveniment

Decalajul uriaș între salariile din Botoșani și media națională este tot mai mare: Salariile sunt mai mici cu aproape 1500 de lei

Publicat

Publicitate

Datele publicate de Direcția Județeană de Statistică Botoșani pentru luna iunie 2025 arată, încă o dată, prăpastia care se adâncește între județul Botoșani și restul țării în ceea ce privește nivelul salariilor.

Câştigul salarial mediu brut realizat în Botoşani a fost de 6.894 lei pe salariat, în scădere cu 60 de lei faţă de luna mai 2025. La nivel național, însă, media brută a fost cu 2.352 de lei mai mare, ceea ce arată un decalaj consistent.

Și mai evidentă este diferența la salariul net. În Botoșani, câştigul mediu net a fost de 4.131 lei/salariat, în scădere cu 34 de lei față de luna precedentă. Comparativ cu media națională, veniturile nete din județ sunt cu 1.408 lei mai mici.

Defalcat pe domenii, situația arată astfel:

  • în agricultură, salariul brut a fost de 6.894 lei, iar cel net de 3.694 lei;
  • în industrie și construcții, salariul brut a fost de 6.200 lei, cu un net de 3.683 lei;
  • în servicii, salariul brut a ajuns la 7.439 lei, iar netul la 4.447 lei.

Specialiștii arată că tocmai sectorul serviciilor, dominant la nivel național, ridică media generală a salariilor, însă în județe ca Botoșani, unde agricultura și industria încă au o pondere importantă, veniturile rămân la un nivel inferior.

Decalajul salarial are consecințe directe asupra nivelului de trai, mai ales într-un context economic marcat de inflație și creșteri de prețuri la utilități și produse de bază.

Publicitate

Buletinul Statistic Lunar al județului Botoșani, din care provin aceste date, confirmă o realitate îngrijorătoare: chiar dacă salariile cresc punctual în anumite domenii, diferența față de media națională nu doar că persistă, ci devine tot mai greu de recuperat.

Astfel, Botoșaniul rămâne în continuare printre județele cu cele mai mici salarii din România, iar decalajul economic se reflectă nu doar în statistici, ci și în viața de zi cu zi a oamenilor.

Citeste mai mult

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu.
În această perioadă de criza, în care Guvernul vorbește doar despre tăieri și concedieri, de la număr de angajați și până la investițiile publice, Cosmin Cîșlariu a vorbit despre investițiile din această comună și despre stadiul lucrărilor la implementarea celor aflate în derulare, dar și despre viitor.
Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Citeste mai mult

Eveniment

Accident feroviar la Cervicești Deal: Trenul Botoșani – Timișoara a lovit un tractor cu remorcă. Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident feroviar s-a produs, în urmă cu puțin timp, la o trecere la nivel cu calea ferată din apropierea localității Cervicești Deal, județul Botoșani. Un tren de călători care circula pe ruta Botoșani – Verești – Timișoara a lovit un tractor cu remorcă, rănind șoferul utilajului.

La fața locului au ajuns rapid pompierii Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Echipajele de intervenție au constatat că șoferul tractorului, un tânăr de 20 de ani, reușise să iasă din cabină înainte de sosirea pompierilor. Acesta era conștient și cooperant, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În tren se aflau aproximativ 50 de pasageri, însă niciunul nu a avut nevoie de asistență medicală. Pentru a elimina riscul producerii unui incendiu, pompierii au asigurat zona și au verificat atât locomotiva, cât și tractorul.

Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată fără barieră, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut coliziunea.

Iată și câteva imagini:

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending