Connect with us

Educație

Proiect Educațional și Spiritual ,, Mărțișor din suflet, floare  pentru mamă ”,  la Grădinița cu Program Normal Nr. 3 Coștiugeni

Publicat

Publicitate

Ziua de 8 Martie a fost sărbătorită de preșcolarii Grupei Combinate de la Școala Primară Nr. 3 Coștugeni – Grădinița cu Program Normal Nr. 3 Coștiugeni, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Albești,  în colaborare cu Biserica ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” Coștiugeni și Asociația ,,Nectarie și Prietenii” din Stăuceni.

Începutul activității a fost marcat de slujba de Tedeum,  copiii rugându-se alături de mame și de bunici și mulţumindu-I lui Dumnezeu  pentru binefacerile primite.

Preșcolarii și elevii Școlii Primare, îndrumați de prof. pt. Educație Timpurie Dumitriu Iuliana  și prof. Religie Ortodoxă Dumitriu Gheorghe, au participat la un atelier inedit – ,,Mărțișor din suflet”, copiii fiind încurajați să creeze mărțișoare unice realizate manual ca simbol al iubirii și recunoștinței față de mame și bunici.

Activitatea s-a desfăşurat la parohia ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” Coștiugeni, alături de amfitrionul- preot paroh Dorin- Liviu Onciuleanu,  atelierul de creație având loc chiar în curtea bisericii, sub razele blânde ale soarelui de primăvară.

După ce au creat cu dăruire mici daruri simbolice, preșcolarii și elevii le-au oferit cu emoție mamelor și bunicilor.  Aceste mărțișoare ,,de suflet” au fost însoțite de o diplomă și o floare.

Materialele necesare confecționarii mărțișoarelor cu simbol creștin, precum și ghivecele cu flori,  au fost puse la dispoziție de Asociația ,,Nectarie și Prietenii” din Stăuceni, reprezentată de doamna Florentina Doroftei – Melinte, care și-a dorit ca fiecare mamă să simță nu doar dragostea puiului său, ci și harul și ocrotirea divină.

Publicitate

Activitatea a constituit și o răsplată pentru micii artiști care, în zilele precedente, au confecționat în unitatea şcolară mărțișoare pe care Asociația le-a dăruit în spitalele din județ, aducând astfel multă bucurie și speranță femeilor internate.

Această activitate dedicată zilei de 8 Martie evidențiază buna colaborare dintre școală, biserică și  asociație, oferind o experiență din care copiii învață valoarea dăruirii muncii și a legăturii speciale dintre mamă  şi copil, îmbinând creativitatea, emoția și spiritualitatea într-un mod unic.

Comunicat de presă

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Apostol Timotei

Publicat

Publicitate

Originar din orașul Listra din Licaonia (Asia Mică), Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol îl numește în nenumărat rânduri “fiul său”, alteori “fratele său”. În Epistola către Corinteni scrie: “…Pentru aceea chiar am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul…” (I Cor. IV, 16-17). În Epistola a II-a către Corinteni (I, 1) și în cea către Coloseni (I, 1) îl numește “fratele său”.

În timpul când Sfântul Apostol Pavel a fost pentru prima oară în Listra, Timotei era un copil și neputând să călătorească, Sfântul Apostol Pavel l-a lăsat acasă în grija unor dascăli iscusiți. Dar după câțiva ani, pornind Sfântul Pavel în călătoria a II-a apostolică, adică între ani 49-54, însoțit de Sila, a venit din nou în Listra și l-a luat și pe Timotei cu el la apostolie. Din Listra au trecut în Macedonia (anul 52). Au propovăduit în Filipi, în Tesalonic și Bereea. Timotei a rămas aici ca să întărească pe credincioși în sfânta învățătură. După aceea a fost trimis de Sfântul Pavel la Tesalonic să mângâie și să încurajeze pe cei de acolo. Cea mai târziu s-a întâlnit cu dascălul său în Corint și s-au dus la Ierusalim, apoi la Efesunde au stat mai bine de doi ani.

Cum creștinii din Corint aveau nevoie de ajutor în păstrarea credinței, Timotei a fost trimis la ei. Întâlnindu-se iarăși în Troada, s-au întors în Palestina. De data aceasta, Sfântul Apostol Pavel a fost prins în Cezareea și trimis la Roma. Timotei l-a însoțit și la Roma. După ce Sfântul Ioan Evanghelistul, primul Episcop al Efesului, a fost alungat de împăratul Domitian în insula Patmos, Sfântul Timotei a devenit episcopul Efesului.

La data de 22 ianuarie 97 păgânii din Efes l-au ucis pe Sfântul Apostol Timotei cu pietre, primind astfel cununa muceniciei. În anul 356, sfintele lui moaște au fost duse în Constantinopol de Sfântul Artemie Duxul, din porunca împăratului Constantin, și au fost puse în Biserica “Sfinților Apostoli”, împreună cu ale Sfinților Luca și Andrei.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Concursul „Numai poetul”, la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești: O săptămână sub semnul lui Eminescu

Publicat

Publicitate

În perioada 15–21 ianuarie 2026, Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești a devenit, pentru câteva zile, un loc în care poezia s-a simțit altfel: mai aproape, mai vie, mai caldă. Elevii din ciclul gimnazial au participat la proiectul de activitate extrașcolară „Numai poetul”, un demers dedicat memoriei și operei lui Mihai Eminescu, dar și bucuriei de a crea, de a recita și de a înțelege frumusețea cuvântului.

Proiectul a fost derulat la nivel gimnazial și coordonat de director prof. Chitic Mihaela, alături de prof. Herghiligiu Simona și prof. Zănoagă Loredana, în colaborare cu prof. înv. primar Maicariu Dana și prof. înv. preșcolar Ghileschi Gabriela. Timp de o săptămână, școala a trecut prin mai multe etape, de la pregătirea și promovarea proiectului, până la diseminarea lui în unitatea școlară și în comunitatea locală, dar mai ales la pregătirea elevilor pentru concursul ce urma să încununeze această inițiativă.

Punctul culminant a fost atins pe 21 ianuarie 2026, când a avut loc prima etapă a concursului local „Numai poetul”, desfășurat pe mai multe secțiuni, la care au participat elevii din clasele V–VIII.

Concursul a cuprins patru secțiuni, fiecare cu provocările și emoțiile ei:

  • Viața și opera lui Eminescu, cu trei probe: întrebări despre universul eminescian, recunoașterea poeziilor și realizarea unei poezii „în spirit eminescian”, în care elevii au încercat să prindă, în cuvinte, aceeași profunzime și sensibilitate.

  • Recitare de poezie eminesciană, unde glasurile tremurate la început au devenit, treptat, sigure și pline de expresivitate.

    Publicitate
  • Opera lui Eminescu în creion, prin desene inspirate din poeziile lui, realizate cu migală și atenție la detalii.

  • Opera lui Eminescu în culoare, în care acuarela a dat viață imaginilor și sentimentelor din versuri, fiecare lucrare fiind o interpretare personală, sinceră și curajoasă.

Dincolo de probe și de punctaje, proiectul a avut un scop limpede și frumos: cunoașterea vieții și operei lui Mihai Eminescu, dezvoltarea capacităților de recitare, a potențialului creativ, dar și întărirea competențelor de comunicare orală și scrisă. A fost o săptămână în care elevii au descoperit că poezia nu este doar o lecție din manual, ci un mod de a simți, de a gândi și de a spune lumii ceea ce nu încape mereu în vorbe simple.

La finalul tuturor probelor, munca și implicarea fiecărui elev au fost răsplătite: participanții au primit diplome, cupe și medalii, ca semn de apreciere pentru efortul depus și pentru curajul de a urca pe scenă, de a crea, de a se exprima și de a intra, fie și pentru o clipă, în universul „poetului nepereche”.

Concursul „Numai poetul” a fost, pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești, mai mult decât un eveniment: a fost o întâlnire cu frumosul, o lecție de sensibilitate și o dovadă că, atunci când elevii sunt încurajați și sprijiniți, pot transforma o săptămână obișnuită într-o sărbătoare a spiritului.

Iată și câteva imagini de la această frumoasă acțiune:

Citeste mai mult

Eveniment

Nu adormiți cu focul aprins în sobă, avertizează pompierii

Publicat

Publicitate

Este foarte greu este să faci față frigului din această perioadă, însă siguranța și viața sunt mai importante decât orice. Nu adormiți cu focul aprins în sobă, un moment de neatenție poate avea urmări grave.

Riscurile sunt reale și periculoase:
❗ Intoxicația cu monoxid de carbon, un gaz invizibil și fără miros, care poate provoca amețeli, pierderea cunoștinței și chiar deces în timpul somnului.
❗ Incendiile, declanșate de scântei sau jar ieșit din sobă, mai ales dacă în apropiere se află materiale care se pot aprinde ușor (covor, perdele, hârtii).
❗ Degajarea de fum în interior, care reduce oxigenul din cameră și afectează grav respirația.
❗ Supraîncălzirea și deteriorarea sobei, ce pot duce la fisuri și scurgeri de gaze toxice.

Recomandarea pompierilor este ca focul din sobă să fie lăsat să se stingă complet înainte de culcare, pentru a preveni aceste pericole și a vă proteja viața, locuința și pe cei dragi.

Sursa : IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Citeste mai mult

Eveniment

Bagaj de mână gratuit în avion, locuri gratis lângă copii și compensații pentru zboruri întârziate. Vot în Parlamentul European

Publicat

Publicitate

Bagaj de mână gratuit, locuri gratis lângă copii și compensații pentru zboruri întârziate: Parlamentul European a votat miercuri o actualizare a drepturilor pasagerilor aerieni care se confruntă cu perturbări ale zborurilor, pentru a asigura compensații după o întârziere de trei ore, informează alba24.ro.

Pe scurt, principalele măsuri adoptate:

  • Menținerea la trei ore a pragului de întârziere a unui zbor și a compensației aferente la nivelul actual.
  • Un formular precompletat pentru compensare și rambursare din partea companiilor aeriene.
  • Pasagerilor ar trebui să li se permită gratuit un obiect personal plus un mic bagaj de mână.
  • Adulților care însoțesc copii sub 14 ani și călătorilor care însoțesc persoane cu mobilitate redusă ar trebui să li se permită să stea lângă aceștia fără costuri suplimentare.

Înaintea votului, plenul a discutat modificările propuse de Consiliu la normele existente privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian.

Miercuri, Parlamentul European și-a adoptat poziția (652 de voturi pentru, 15 împotrivă și nouă abțineri) asupra revizuirii normelor UE privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian propusă de statele membre ale UE în iunie 2025.

Deputații au votat împotriva intenției miniștrilor UE de a diminua drepturile pasagerilor aerieni, care sunt în vigoare din 2004 și al căror scop este de a se asigura că pasagerii sunt suficient de bine protejați împotriva perturbărilor apărute în timpul călătoriilor.

Consiliul a propus inițial ca pasagerii să fie despăgubiți numai după o întârziere de patru până la șase ore, în funcție de distanța de zbor.

Proiectul de text al Parlamentului oferă o listă cuprinzătoare a circumstanțelor extraordinare, cum ar fi dezastrele naturale, condițiile meteorologice sau conflictele de muncă neprevăzute, care ar scuti companiile aeriene de responsabilitatea lor de a plăti compensații.

Publicitate

Plenul a apărat și dreptul de a transporta la bord, fără costuri suplimentare, un articol personal, cum ar fi o geantă de mână, un rucsac sau un laptop, plus un mic bagaj de mână cu dimensiuni maxime de 100 cm (lungime, lățime și înălțime combinate) și care nu cântărește mai mult de 7 kg.

Context

În 2014, Parlamentul a reacționat la o propunere a Comisiei de actualizare a drepturilor pasagerilor aerieni, propunând ca pasagerii aerieni întârziați sau blocați să beneficieze de un acces mai bun la compensații, cu norme mai clare cu privire la modul în care companiile aeriene ar trebui să trateze plângerile pasagerilor.

Pozițiile diferite ale țărilor UE au blocat acest dosar timp de 11 ani. Cu toate acestea, în iunie 2025, miniștrii UE au ajuns la un acord politic.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending