Connect with us

Actualitate

Proiect dezvoltat la Hilișeu-Horia Botoșani, premiat de Ministerul Investițiilor în cadrul Galei România modernizată cu fonduri europene

Publicat

Publicitate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor europene a premiat în cadrul Galei România modernizată cu fonduri europene 14 proiecte de succes finanțate prin programele operaționale aferente perioadei de programare 2014 – 2020, iar unul dintre obiective este de la Botoșani, au anunțat astăzi liderii Consiliului Județean.

În cadrul evenimentului a fost premiată lista de onoare a proiectelor finanțate prin programele operaționale, care au fost  considerate reprezentative pentru a ilustra potențialul de dezvoltare pe care fondurile europene îl aduc României.

Unul din cele 14 proiecte este din Botoșani și este vorba despre un  proiect care a adus valoare în viața oamenilor și a comunității, iar la eveniment au participat ministrul Marcel Ioan Boloș, secretarul de stat Andreea Anamaria Naggar, reprezentanți ai Autorităților de Management ale programelor operaționale și reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor beneficiare ale finanțărilor.

“Felicitări domnule primar Comuna Hilișeu-Horia pentru acest model de succes premiat în cadrul galei – „Reducerea sărăciei prin activități integrate în comunitățile marginalizate (comuna Hilișeu- Horia, județul Botoșani), proiect finanțat prin POCU, în valoare totală de 16.736.640,96 lei din care au fost finanțate măsuri integrate de ocupare, locuire, educație, formare profesională și asistență socială pentru facilitarea incluziunii sociale a membrilor comunităților marginalizate (non-roma) și combaterea sărăciei în rândul acestora. Felicitări domnule primar pentru modul în care ați știut să folosiți această oportunitate oferită de banii europeni pentru a crea o  poveste de succes. Felicitări managerului de proiect Alin Buliga”, a transmis astăzi președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Proiectele premiate în cadrul Galei, în valoare totală de peste 1,4 miliarde de euro, au fost selectate de Autoritățile de Management și vizează domenii esențiale pentru dezvoltarea României precum infrastructura de transport, gaze, apă și apă uzată, infrastructura de sănătate, digitalizare, modernizarea serviciilor publice, conservarea patrimoniului cultural, combaterea sărăciei și măsuri integrate destinate categoriilor vulnerabile, a mai adăugat sursa citată.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

„Obiecte însuflețite” – Expoziție de pictură semnată de elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani

Publicat

Publicitate

Tinerii artiști ai Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani își expun creațiile în cadrul unei expoziții de pictură intitulată „Obiecte însuflețite”, organizată în perioada 1 – 14 aprilie 2025, la Galeriile „Colecția de Artă” din Botoșani.

Evenimentul are loc sub egida ediției a III-a a proiectului educațional „Student pentru o zi”, derulat în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Muzeul Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani.

Lucrările expuse au fost realizate de elevii liceului botoșănean, sub îndrumarea profesorilor Genoveva Dolhescu, Adina Strugariu și Ciprian Andrușcă. Prin naturi statice pline de sensibilitate și expresivitate, aceștia propun o reinterpretare vizuală a obiectelor simple – flori, fructe sau vase – insuflându-le viață prin culoare, compoziție și formă.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 8 aprilie 2025, la ora 12:00, în prezența prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, care va susține prezentarea evenimentului.

„Obiecte însuflețite” este mai mult decât o simplă expoziție – este dovada că pasiunea pentru artă înflorește încă din anii de liceu, iar moștenirea artistică a marelui pictor Ștefan Luchian este dusă mai departe cu rafinament și emoție de noile generații de artiști botoșăneni, au transmis organizatorii într-un comunicat.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Clasa pregătitoare 2025–2026: Înscrierile încep pe 31 martie. Cine poate fi înscris și ce acte sunt necesare

Publicat

Publicitate

Încep înscrierile după ce Ministerul Educației a anunțat calendarul oficial pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2025–2026. Perioada de înscriere este cuprinsă între 31 martie și 6 mai 2025, timp în care părinții pot depune dosarele necesare la unitățile de învățământ dorite.

Pot fi înscriși în clasa pregătitoare copiii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2025, inclusiv. De asemenea, pot fi înscriși și copiii care împlinesc această vârstă în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, cu condiția să fi frecventat grădinița și să existe o recomandare emisă de instituția preșcolară.

Pentru completarea dosarului de înscriere, părinții trebuie să pregătească următoarele acte:

  • Cerere tip de înscriere, disponibilă la secretariatele școlilor sau online;
  • Actul de identitate al părinților/tutorelui legal, în original și copie;
  • Certificatul de naștere al copilului, în original și copie;
  • Recomandare pentru înscriere în clasa pregătitoare – acolo unde este cazul;
  • Hotărâre judecătorească definitivă privind custodia, în cazul părinților divorțați.

Reprezentanții unităților de învățământ vor oferi consiliere părinților care întâmpină dificultăți în completarea dosarelor sau în stabilirea eligibilității copilului pentru înscriere.

Înscrierea în clasa pregătitoare este un pas esențial în debutul parcursului școlar, iar respectarea calendarului și a cerințelor legale asigură un început organizat pentru toți copiii.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

S-a speriat etilotestul: Femeie reținută la Botoșani după ce a condus băută și a provocat un accident. Avea alcoolemie de 1,13 mg/l

Publicat

Publicitate

O femeie de 39 de ani, din municipiul Botoșani, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind cercetată pentru conducere sub influența alcoolului.

Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi condus un autoturism pe Calea Națională din Botoșani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În trafic, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt vehicul, intrând în coliziune cu acesta. Din fericire, în urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, există suspiciuni că aceasta ar fi consumat și substanțe psihoactive. Pentru confirmare, i-au fost recoltate probe biologice, iar rezultatele urmează să stabilească dacă a condus sub influența drogurilor.

Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată în fața procurorilor, cu propuneri legale.

Citeste mai mult

Administratie

Începe perioada electorală pentru alegerile locale parțiale din 4 mai din Avrămeni și Coșula. Campania, din 19 aprilie

Publicat

Publicitate

Perioada electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din 14 județe începe astăzi, duminică, candidaturile urmând să fie depuse până pe 14 aprilie, iar campania va începe pe 19 aprilie, relatează agerpres.ro.

Două comune din județul Botoșani – Avrămeni și Coșula – vor organiza alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, în data de 4 mai 2025, potrivit calendarului oficial anunțat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Alegerile din județ fac parte dintr-un scrutin parțial mai amplu care vizează 19 localități din 14 județe, inclusiv alegerea noului președinte al Consiliului Județean Bihor, după demisia lui Ilie Bolojan în urma obținerii unui mandat de senator.

Autoritățile județene și locale din Botoșani sunt așteptate să organizeze procesul electoral cu respectarea tuturor normelor legale și procedurilor specifice unei runde parțiale de alegeri.

Principalele repere ale perioadei electorale pentru alegerile locale parțiale sunt:

* cel mai târziu la data de 31 martie are loc aducerea la cunoștința publică a datei ședinței pentru tragerea la sorți a judecătorilor în Biroul Electoral Județean (doar pentru județele Bihor, Botoșani, Caraș-Severin, Olt și Prahova)

Publicitate

* 8 aprilie – începerea perioadei de depunere a candidaturilor pentru funcția de primar

* 9 aprilie – începerea perioadei de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor

* 14 aprilie – încheierea perioadei de depunere a tuturor candidaturilor

* 19 aprilie – începerea campaniei electorale

* 20 aprilie – rămânerea definitivă a candidaturilor

* 21 aprilie – tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot

* 3 mai, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale

* 4 mai, ora 7:00 începe votarea și se încheie la ora 21:00

* în cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 5 mai – numărarea voturilor, încheierea proceselor verbale și întocmirea dosarelor cu rezultatele votării; predarea către biroul electoral de circumscripție
a dosarelor cuprinzând rezultatele votării în secție

* în termen de cel mult 24 de ore de la închiderea votării, cel mai târziu la data de 5 mai – formularea de cereri pentru anularea alegerilor într-o circumscripție electorală.

Un eventual al doilea tur de scrutin pentru președinția Consiliului Județean Bihor va fi pe 18 mai.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending