Connect with us

Eveniment

Programul Rabla nu va mai fi pentru bogați. Ar putea fi plafonat, fiind impuse limite de preț

Publicat

Publicitate

Programul Rabla ar putea fi plafonat, fiind impuse limite de preț. Astfel, nu vor mai putea fi folosite voucherele pentru achiziționarea mașinilor de lux.

Premierul Marcel Ciolacu spune că va scădea pragul de adresabilitate până la un anumit cost.

„Nu mi se pare corectă adresabilitatea. Îți dau voucher și îți cumperi Tesla. Cred că voi scădea pragul pentru adresabilitate până într-un anumit cost“, a declarat Ciolacu în ședința de Guvern, citat de surse politice, potrivit adevărul.ro

Planurile ar fi de plafonare a programului, pentru a încuraja producția locală și cumpărarea de autovehicule cu prețuri accesibile, medii.

Adică prețuri între 10.000 și 15.000 de euro, respectiv între 30.000 și 40.000 de euro, în cele două programe, Rabla Clasic și Rabla Plus.

Doar pentru Rabla Plus este în prezent plafon. Prețul maxim pentru o mașină electrică achiziționată cu tichetul de 10.000 de euro este de 75.000 de euro.

Publicitate

Programele Rabla Plus și Rabla Clasic – condiții actuale

Rabla Clasic

Potrivit Ghidului, cuantumul primei de casare este de:

7.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete în schimbul casării unui autovehicul uzat;
7.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat;
10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
3.000 lei se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară;
1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC.

Potrivit Ghidului, cuantumul ecotichetului pentru casarea unui singur autovehicul uzat este de:

51.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
26.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP;
26.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
Cuantumul ecotichetului pentru casarea a două autovehicule uzate este de:

54.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
29.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP.
La ecotichet se poate adăuga un ecobonus în cuantum de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: „Hristos a înviat din morți” au cântat mii de botoșăneni pe străzile din Botoșani, la Procesiunea Învierii. În fruntea credincioșilor a stat ÎPS Teofan

Publicat

Publicitate

Mii de oameni au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, un eveniment intens așteptat de credincioșii din Botoșani, care a avut loc astăzi, începând cu ora 18.00. Procesiunea Învierii va rămâne cu siguranță în istoria județului prin amploarea sa, la eveniment fiind prezenți preoți numeroși, dar și trei ierarhi. De remarcat numărul mare de tineri, care au mers în fruntea alaiului, îmbrăcați în costumul tradițional.

Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului Botoșani, a adus și anul acesta bucurii duhovnicești deosebite pentru credincioșii din oraș, dar și din întreg județul. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au fost rânduite spre închinare moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, de la Mănăstirea Văratec, aduse de stavrofora Iosefina Giosanu.

Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârșit, începând cu ora 17.00, slujba Vecerniei cu Litie cu un numeros sobor de preoți și diaconi. După un scurt cuvânt de învățătură al ÎPS, a urmat procesiunea cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul pe următorul traseu: Biserica Sf. Gheorghe – Str. Ion Pillat – Calea Naţională – Str. 1 Decembrie Biserica Uspenia- Str. Poştei- Biserica Sf. Gheorghe, la care au participat mii de botoșăneni care au cântat la unison „Hristos a înviat din morți”, ca o mărturisire a credinței vie și lucrătoare în Mântuitorul.

Miercuri, 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, lăcașul de cult din inima orașului va îmbrăca haină de sărbătoare, pregătit pentru o slujbă arhierească cu un sobor de ierarhi. Programul menționează că la ora 9.00 va avea loc primirea ÎPS Teofan și a celorlalți ierarhi invitați, după care va fi săvârșită  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la care se va alătura ierarhilor pentru slujire un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Cu binecuvântarea IPS Teofan, Sfintele Moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul vor rămâne spre venerare la biserica din municipiul Botoșani până pe 27 aprilie, ora 19:00.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Spunea despre România că este „Grădina Maicii Domnului”. Zi de doliu național sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc

Publicat

Publicitate

Guvernul României va declara zi de doliu național sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Decizia Executivului ar urma să fie oficializată în ședința de joi, printr-o hotărâre de Guvern. În zilele de doliu național instituțiile arborează drapelul în bernă, relatează mediafax.ro. 

Papa Francisc spunea despre România că este „Grădina Maicii Domnului” și a fost extrem de îndrăgit atât în România cât și în celelalte țări cu mari comunități catolice și nu numai.

Zeci de lideri ai lumii vor participa la înmormântare. Printre ei se va numără și Ilie Bolojan, președintele interimar al României. De la ceremonie va lipsi Vladimir Putin, care a transmis, însă, un mesaj de condoleanțe.

Înmormântarea va avea loc la ora 11.00 a României. Trupul Papei se află în prezent în capela Reședinței Sfânta Marta, unde Papa Francisc locuise din 2013. Trupul Papei a fost depus în capela Reședinței luni seara.

Sicriul Papei Francisc va fi transferat în Bazilica Sfântul Petru din Roma miercuri la ora 9.00 (ora 10:00 ora României), într-o procesiune condusă de cardinali, permițând credincioșilor să-și aducă un ultim omagiu primului papă latino-american.

Sursa foto ilustrativ: PressOne.ro

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

10 icoane unice, expuse în această perioadă în premieră la Botoșani, în cadrul expoziției „Sacrul în artă”

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică, Etnografie și Științele Naturii, a organizat în această perioadă a Sărbătorilor Pascale o amplă expoziție de excepție: „Sacrul în artă”, un eveniment dedicat sărbătorilor pascale, care a adus în prim-plan spiritualitatea, tradiția și creația artistică autentică.

Punctul de atracție al expoziției îl reprezintă cele 10 icoane pe lemn din patrimoniul etnografic al muzeului, expuse în premieră absolută la Botoșani.

Aceste lucrări valoroase, păstrate cu grijă în colecțiile instituției, sunt prezentate publicului pentru prima dată, oferind o ocazie rară de întâlnire cu arta sacră tradițională în forma ei autentică.

Alături de acestea, expoziția reunește și lucrări recente – icoane pe lemn și sticlă, dar și picturi contemporane – semnate de artiști consacrați: Constantin Alexa, Marcel Alexa, Alina și Anca Albătoaie, Elena Arcire, Robert Cobuz, Florin Grosu, Constantin Livadaru, Bebe Hetriuc, Constantin Surugiu, Liviu Șoptelea, Cristina Turiceanu, Marius Vatamanu și Karmen Zaharia.

Vernisajul a avut loc la 13 aprilie 2025, în spațiul Colecției de Artă, dar expoziția va putea fi vizitată până pe 29 aprilie 2025, iar accesul este gratuit. Curatorul expoziției este Liviu Șoptelea, iar prezentarea lucrărilor a fost realizată de Ana Coșereanu, muzeograf.

În această perioadă a Sărbătorilor Pascale este un nou eveniment rar, o întâlnire cu sacralitatea și frumusețea artistică a icoanei.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Premieră la Teatrul „Vasilache”: „Întâmplări din Pădurea Veselă”. Un spectacol plin de emoție și lecții de viață pentru cei mici

Publicat

Publicitate

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani anunță o nouă premieră dedicată celor mici: „Întâmplări din Pădurea Veselă”, un spectacol de păpuși regizat de Lenuș Teodora Moraru, după fabule cunoscute și îndrăgite. Reprezentațiile vor avea loc joi, 24 aprilie, de la ora 18:00, și duminică, 27 aprilie, de la orele 11:00 și 12:30.

Spectacolul îi invită pe copii într-o călătorie educativă și plină de aventură, în care personajul principal, Bebe Iepurașul, pornește alături de prietena sa Iza Barza în căutarea părinților pierduți. Pe drum, cei doi vor întâlni personaje simpatice și pline de învățăminte – de la o Vulpe pusă în fața modestiei, la o Broască ce descoperă propriile limite.

Distribuția reunește actori bine cunoscuți ai scenei botoșănene: Renata Voloșcu, Oana-Marilena Asofiei, Anamaria Chelaru, Ioana Buta, Ana Apetrei, Cosmin Tanasă, Pavel Petrași și Andrei Bordianu. Scenografia, construcția păpușilor, afişul și eclerajul sunt semnate de Gelu Rîșca, iar muzica poartă amprenta lui Toma Rîșca.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani, iar prețul unui bilet este de 24 de lei.

Biletele pot fi achiziționate online, accesând site-urile entertix.ro și teatrulvasilache.ro, secțiunea „Cumpără Bilet”. De asemenea, biletele sunt disponibile și la casieria teatrului, de marți până vineri, între orele 10:30 și 12:30, precum și înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacol se face cu 30 de minute înainte de începere.

Publicitate

Organizatorii promit o experiență de neuitat pentru cei mici, dar și pentru părinți: o combinație de emoție, umor și lecții valoroase despre prietenie, curaj și descoperirea de sine.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending