Connect with us

Educație

Programul „Euro 200” în anul 2025: elevii pot primi bani ca să-și cumpere laptopuri. Condiții, calendar înscrieri

Publicat

Publicitate

Programul „Euro 200” continuă și în anul 2025, anunță Ministerul Educației. Elevii și studenții pot depune cereri și documente doveditoare până în 16 mai. Ajutorul financiar care se acordă pentru achiziția unui calculator reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro, informează alba24.ro.

Prin Programul „Euro 200” se urmărește stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C.

De acest sprijin beneficiază elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie, a comunicat ministerul.

Venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei la 500 de lei, anul trecut, urmare a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea:

  • pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;
  • pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB.

Programul „Euro 200” în 2025. Calendar

  • până în 16 mai: depunerea cererilor/documentelor doveditoare
  • până în 6 iunie: efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială
  • 20 iunie: afișarea listei beneficiarilor, la minister
  • 27 iunie: afișarea listei beneficiarilor, în unitățile de învățământ
  • 1-4 iulie: depunerea contestațiilor
  • 14 iulie: afișarea rezultatului contestațiilor în unitățile de învățământ
  • 25 iulie: afișarea listei finale a beneficiarilor

Programul Euro 200: Cum se pot cumpăra calculatoare

Potrivit programului guvernamental, elevii și studenții pot primi 200 de euro pentru achiziția de calculatoare sau laptopuri.

Publicitate

De acest ajutor financiar pot beneficia elevi sau studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Condiția este să aibă venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Vaticanul are un nou Papă: Fumul alb a anunțat alegerea noului papă, Leon al XIV-lea

Publicat

Publicitate

Cardinalii reuniți în conclav la Vatican au ales noul papă iar începând de astăzi Biserica Catolică are un nou lider spiritual.

Joi seară, pe coșul instalat deasupra Capelei Sixtine de la Vatican a ieșit fum alb, semn că un nou Papă a fost ales. Cardinalul protodiacon a ieșit la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru pentru a face anunțul „Habemus Papam!” și pentru a dezvălui lumii numele noului suveran pontif.

YouTube video

Cei 133 de cardinali cu vârste sub 80 de ani au început miercuri procesul de vot pentru Suveranul Pontif, închiși în totală izolare pentru a alege un succesor al Papei Francisc.

După fiecare rundă de vot, aceștia ard buletinele și le amestecă cu substanțe chimice pentru a arăta dacă a fost ales un nou Papă.

Negru semnalează că nu a fost încă ales un papă, iar alb care anunță alegerea unui nou Suveran Pontif.

Noul papă, cardinalul american Robert Francis Prevost, va fi cunoscut ca Papa Leon al XIV-lea, potrivit BBC.

Publicitate

Noul Papă a fost întâmpinat cu ovații și aplauze de miile de credincioși reuniți în Piața Sfântul Petru. ‘Trăiască Papa!’, au strigat credincioșii, în timp ce mulți dintre ei se fotografiau la Capela Sixtină cu telefoanele lor mobile.

Citeste mai mult

Administratie

Drumul Buzeni – Zăicești va fi asfaltat: Contractul a fost semnat astăzi. Lucrările încep în curând

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Bălușeni, Claudiu Doroftei, a anunțat marți, 7 mai, că a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de asfaltare a drumului comunal DC50, care leagă satele Buzeni și Zăicești.

Contractul a fost atribuit firmei S.C. VULTURII S.R.L., în urma unei licitații publice.

„Facem apel către cetățenii care locuiesc pe tronsonul de asfaltare să se branșeze la rețeaua de apă și canalizare, deoarece în următoarele săptămâni va începe execuția lucrărilor!”, a transmis edilul pe o rețea de socializare.

Acesta a subliniat importanța finalizării lucrărilor de utilități înainte de turnarea asfaltului, pentru a evita intervențiile ulterioare care ar putea afecta noua infrastructură rutieră.

Asfaltarea acestui tronson este parte a strategiei administrației locale de modernizare a infrastructurii rutiere din comună. Investiția este una așteptată de locuitori, întrucât va îmbunătăți semnificativ condițiile de trafic și va contribui la dezvoltarea zonei.

„Continuăm dezvoltarea!”, a conchis primarul Claudiu Doroftei.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Sunați la 112 dacă l-ați văzut. Un botoșănean a dispărut și este căutat cu disperare de familie

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au anunțat în această seară că efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, care la data de 30.04.2025 ar fi părăsit domiciliul pentru a se deplasa la o fermă de animale, din comuna Dângeni.

Acesta a ajuns la locația respectivă, însă, ulterior a părăsit-o și nu a revenit, iar familia nu a mai fost contactată de către acesta.

Sararu Adrian Emanoil are următoarele semnalmente: 1,80 m înălțime, aproximativ 50 de kg, ochi albaștri, păr șaten, poartă barbă.

Vestimentația cunoscută: pantaloni albaștri, tricou portocaliu pălărie de culoare galbenă.

Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Ați putea avea acțiuni din timpul Cuponiadei fără să știți: Cum le poți verifica și ce sume ai putea descoperi

Publicat

Publicitate

Este posibil ca în urma Cuponiadei, celebra privatizare în masă din anii ’90, să fi devenit acționar fără să fi știut. De-a lungul anilor, unele acțiuni nevalorificate au generat dividende care nu au fost niciodată revendicate. Dacă te întrebi ce s-a întâmplat cu cupoanele tale sau ale familiei tale, trebuie să știi că există o cale simplă de a afla: Depozitarul Central îți oferă posibilitatea de a verifica dacă deții acțiuni și ce sume s-ar fi putut acumula în contul tău, relatează alba24.ro.

Cuponiada a fost un proces de privatizare în masă desfășurat în România în anii 1990, imediat după căderea regimului comunist.

Scopul principal a fost trecerea unui număr mare de întreprinderi de stat în proprietate privată, oferindu-le cetățenilor certificate de proprietate (cunoscute și sub numele de cupoane valorice) pe care le puteau folosi pentru a cumpăra acțiuni la societăți comerciale.

În perioada 1991–1992, fiecare cetățean român major a primit un cupon valoric de 25.000 de lei, echivalentul unei cote-părți din capitalul social al firmelor de stat.

Aceste cupoane puteau fi folosite pentru achiziționarea de acțiuni la una dintre sutele de societăți comerciale listate în program, păstrate, vândute sau transferate altor persoane sau depuse în fonduri de investiții (celebrele FPP-uri – Fondurile Proprietății Private, apoi transformate în SIF-uri – Societăți de Investiții Financiare).

Multe persoane au pierdut din vedere ce s-a întâmplat cu cupoanele lor, le-au vândut sau au fost dezinformate în procesul de tranzacționare.

Publicitate

În multe cazuri, acțiunile au fost transformate în participații la fonduri de investiții, iar beneficiarii pot fi în continuare acționari fără să știe.

Depozitarul Central păstrează registrele cu acționarii acestor companii, estimând că aproximativ opt milioane de persoane au primit acțiuni atunci.

Însă, aproximativ jumătate dintre aceștia nu și-au revendicat niciodată dividendele și nici nu au cerut informații despre valoarea actuală a acțiunilor.

Cum poți afla dacă ai acțiuni din timpul Cuponiadei?

Trebuie să începi prin a verifica la Depozitarul Central. Este instituția care păstrează evidența acționarilor la nivel național.

Dacă ai date precum CNP-ul și o copie a buletinului, poți iniția o solicitare simplă. Este important să îți verifici situația, pentru că în unele cazuri, foști acționari au descoperit că dețineau mii de lei în acțiuni sau dividende neîncasate.

Poți face o solicitare personal, la sediul din București, sau online, printr-o cerere scrisă și o copie a actului de identitate (autentificată notarial, în unele cazuri).

Dacă ai depus cupoanele într-un FPP, este posibil să fi devenit acționar într-una din cele cinci SIF-uri (Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat-Crișana). Poți verifica la fiecare dintre ele dacă figurezi în registrul de acționari.

Este posibil ca acțiunile să fi generat dividende în trecut, pe care nu le-ai încasat. Poți recupera aceste sume dacă ești în continuare înregistrat ca acționar.

Pentru a verifica dacă mai deții acțiuni, trebuie să soliciți un „sumar al pozițiilor de cont” de la Depozitarul Central.

Taxa percepută pentru acest sumar este de 26 de lei per solicitare.

Dacă nu ești sigur că ai avut vreodată acțiuni, poți cere un „istoric de cont”. Acesta va detalia cronologic toate modificările aduse acțiunilor tale din perioada privatizării.

Pentru detalii puteți apela Departamentul Relații cu Clienții al Depozitarului Central – Relații acționari, la numărul 021.408.58.00 sau puteți face demersul online.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending