Connect with us

Economie

Programul de susținere a producției de usturoi continuă și în 2023. MADR acordă 3.000 de euro la hectar

Publicat

Publicitate

În Ședința de Guvern din data 4 mai 2023 a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1408/2013, care va fi implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene.

”Continuăm acest Program demarat în anul 2019, care și-a dovedit din plin utilitatea asigurând o producție calitativă și cantitativă de usturoi românesc pentru consum. Iată că oferim predictibilitatea de care este nevoie pentru stabilitatea producătorilor și pentru asigurarea accesului consumatorilor la produsele românești, obținute prin munca fermierilor noștri.”, a declarat ministrul Petre DAEA.

Schema se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 euro.

Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.

Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mpCuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Depunerea cererilor se va realiza până la data de 31 mai inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv.

Publicitate

Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Peste 150 de milioane de lei pentru dezvoltarea comunităților botoșănene

Publicat

Publicitate

Vești excelente pentru zeci de comunități din județul Botoșani. Administrația Fondului de Mediu a finalizat evaluarea proiectelor depuse de autoritățile locale botoșănene în sesiunile din noiembrie și decembrie 2024, precum și în cadrul sesiunii 2024 dedicate proiectelor de apă și canalizare, iar rezultatele sunt extrem de favorabile pentru județ.

Potrivit unei postări făcute de senatorul Doina Federovici, eforturile susținute ale primarilor și ale echipelor de implementare s-au concretizat în atragerea unor fonduri consistente pentru modernizarea infrastructurii locale. În total, peste 150 de milioane de lei vor ajunge în localitățile botoșănene, bani care vor fi investiți în proiecte esențiale pentru siguranța și calitatea vieții cetățenilor.

Cele mai multe proiecte aprobate vizează modernizarea sistemelor de iluminat public. Astfel, 41 de proiecte depuse de primării din județ au fost admise la finanțare, valoarea totală a fondurilor atrase depășind 50 de milioane de lei. Investițiile vor conduce la străzi mai bine iluminate, consum redus de energie și un nivel sporit de siguranță pentru locuitori.

De asemenea, șase proiecte pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare au fost declarate câștigătoare, beneficiind de finanțări totale de aproximativ 100 de milioane de lei. Aceste investiții sunt vitale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și pentru dezvoltarea durabilă a comunităților vizate.

Printre localitățile care vor beneficia de finanțare pentru iluminat public se numără, în funcție de sesiune, municipiul Botoșani, orașele Săveni și Bucecea, dar și comune precum Ibănești, Românești, Vârfu Câmpului, Vlădeni, Hudești, Avrămeni, Frumușica, Coțușca, Mihălășeni, Pomârla, Suharău și multe altele. În ceea ce privește proiectele de apă și canalizare, finanțările vor ajunge în localitățile Darabani, Havârna, Bălușeni, Durnești, Suharău și Vorona.

Autoritățile subliniază că aceste investiții nu înseamnă doar lucrări de infrastructură, ci un pas important spre comunități mai sigure, mai moderne și mai atractive pentru locuitori. Străzile mai bine iluminate, accesul la apă și canalizare și creșterea calității serviciilor publice reprezintă beneficii directe pentru mii de botoșăneni.

Publicitate

„Felicitări tuturor primarilor și echipelor de implementare care au muncit pentru aceste proiecte! Investițiile în infrastructură sunt investiții în oameni, în comunități și în viitor.
𝗔𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗲𝗮 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶!”, a scris Doina Federovici.

Citeste mai mult

Eveniment

Muzica de calitate, pe înțelesul copiilor. Concert educativ la Filarmonica din Botoșani

Publicat

Publicitate

La început de An Nou, Filarmonica din Botoșani își îndreaptă atenția către cei mai tineri iubitori de muzică, propunând un eveniment special dedicat educației culturale timpurii. Luni, 26 ianuarie, de la ora 18.30, scena Teatrului „Mihai Eminescu” va deveni o sală de clasă neconvențională, unde muzica va fi profesorul principal.

Concertul educativ este gândit ca o adevărată „oră de clasă” muzicală, adaptată nivelului de înțelegere al copiilor. Pe parcursul a 50 de minute, cei mici vor fi invitați să descopere frumusețea muzicii alese, într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă, menită să îmbine armonios învățarea cu bucuria audiției.

Scopul acestui demers cultural este acela de a-i apropia pe copii de muzica de calitate și de a le stimula curiozitatea artistică încă de la vârste fragede. Printr-o prezentare accesibilă și interactivă, concertul își propune să transforme prima întâlnire cu muzica clasică într-o experiență plăcută și memorabilă.

Organizatorii lansează o invitație deschisă nu doar celor mici, ci și părinților și bunicilor, încurajând participarea întregii familii la un eveniment care celebrează cultura și timpul petrecut împreună.

Accesul la concert se face pe bază de bilet, la prețuri accesibile: 10 lei pentru copii, 20 de lei pentru bunici și bunicuțe (pensionari) și 40 de lei preț normal pentru adulți. De reținut este faptul că biletele se comercializează exclusiv în format fizic, la casieria filarmonicii, situată în incinta Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0371 333 350.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Proiectul EU Inc: Antreprenorii își vor putea deschide firmă în orice stat UE, în 48 de ore, integral online

Publicat

Publicitate

Proiectul EU Inc: Antreprenorii își vor putea deschide firmă în orice stat UE, în 48 de ore, integral online. 

Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos.

„Vom propune în curând cel de-al 28-lea regim al nostru. Scopul final este crearea unei noi structuri de companie cu adevărat europene.

O numim EU Inc., cu un set unic și simplu de reguli care se vor aplica fără obstacole în întreaga noastră Uniune.

Astfel, afacerile vor putea opera mult mai ușor între statele membre. Antreprenorii noștri, companiile inovatoare vor putea înregistra o firmă în orice stat membru în termen de 48 de ore, integral online”, a spus șefa executivului european.

Ea a adăugat că antreprenorii vor beneficia de același regim de capital în toată UE.

Publicitate

”În cele din urmă, avem nevoie de un sistem în care companiile să poată face afaceri și să atragă finanțare fără bariere în toată Europa – la fel de ușor ca pe piețele uniforme, precum cele din SUA sau China. Dacă reușim acest lucru – și dacă ne mișcăm suficient de repede – nu doar că vom ajuta firmele din UE să crească, dar vom atrage investiții din întreaga lume”, a mai spus șefa Comisiei Europene.

Proiectul EU Inc ar putea deveni una dintre cele mai importante reforme europene

Demersul Comisiei este susținut și la nivel legislativ. Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a adoptat luna trecută, cu 18 voturi pentru, 4 împotrivă și 1 abținere, un set de recomandări pentru introducerea unui nou cadru legal european destinat companiilor inovatoare.

Propunerea vizează exact crearea „celui de-al 28-lea regim corporativ”, o structură juridică distinctă, recunoscută în toate statele membre, care să stimuleze investițiile, mobilitatea transfrontalieră și inovarea.

Dacă va fi implementată conform planului, „EU Inc.” ar putea deveni una dintre cele mai importante reforme economice ale Uniunii Europene, cu potențialul de a transforma fundamental modul în care sunt create, finanțate și extinse companiile pe piața europeană.

sursa: alba24.ro

Citeste mai mult

Eveniment

AJPIS Botoșani a alimentat peste 28.000 de conturi pentru plata facturilor la energie

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat plata pentru 28.957 beneficiari ai tichetului de energie, în valoare totală de 1.447.850 de lei.

 

Beneficiarii eligibili se pot prezenta la oficiile poștale cu factura emisă de furnizorul de energie și pot utiliza banii intrați în conturile de mandat pentru plata consumului de energie electrică din luna decembrie 2025.

 

Sprijinul financiar se acordă până la 31 martie 2026, astfel că cererile pentru tichetul de energie se pot depune oricând, online (EPIDS) sau fizic, la primării și oficiile poștale. La achitarea facturii în oficiile poștale nu trebuie prezentat tichetul, ci factura emisă de furnizorul de energie electrică.

Pentru informații suplimentare și asistență privind procesul de solicitare și utilizare a tichetului de energie, beneficiarii pot contacta Call-center-ul ANPIS la 021.9309.

Publicitate

 

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending