Connect with us

Actualitate

Programul de casare a autovehiculelor uzate se lansează pe 30 septembrie. Bani pentru mașinile mai vechi de 15 ani

Publicat

Publicitate

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat astăzi că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Într-un comunicat, AFM a explicat că ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 – 25 noiembrie 2022, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

„Este foarte important ca persoana fizică care doreşte să se înscrie în program: să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia îşi are domiciliul participă în cadrul acestui program; să caseze şi să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localităţii pe raza căreia îşi are domiciliul participă în program”, transmite AFM.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare pentru cel mult:

Publicitate

100 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie mai mică sau egală de 1.000 de locuitori;

500 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 1.001 şi 5.000 de locuitori;

1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001 şi 10.000 de locuitori;

5.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001 şi 50.000 de locuitori;

20.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001 şi 200.000 de locuitori;

50.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie mai mare sau egală de 200.001 de locuitori.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, unui solicitant i se poate aproba o singură cerere de finanţare, prima transmisă la AFM care este selectată pentru finanţare. În cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică primeşte un stimulent în valoare de 3.000 lei, jumătate din sumă fiind suportată de AFM şi jumătate din bugetul local.

„Începând din 23 septembrie 2022, UAT-urile care doresc să participe în program îşi vor crea conturi de utilizator. Dacă au deja conturi în aplicaţie, le vor utiliza pe acelea. Apoi, din data de 30 septembrie 2022, ora 10:00, vor depune cererile de finanţare în aplicaţie. Persoanele fizice interesate trebuie să verifice dacă UAT-urile pe raza cărora domiciliază participă în program şi să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate şi radiate după lansarea sesiunii de înscriere”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

AFM precizează că beneficiarul stimulentului de casare trebuie să se angajeze că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 4 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

România, sub un val de foc: Caniculă severă și nopți tropicale între 21 și 28 iulie

Publicat

Publicitate

Între 21 și 28 iulie, România va fi afectată de un nou val de caniculă severă, cu temperaturi care pot atinge 40°C în timpul zilei și nopți tropicale, generate de un dom de căldură, scrie alba24.ro.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că România va traversa un nou val de căldură extremă în perioada 21–28 iulie 2025, cu temperaturi care vor ajunge până la 40°C, în special în sudul și sud-estul țării.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși constant pragul critic de 80 de unități în majoritatea regiunilor.

Valul de căldură se va instala gradual, începând cu sud-vestul țării, unde se anunță caniculă severă și minime nocturne tropicale, care nu vor coborî sub 20°C.

Pe parcursul săptămânii, valul se va extinde către vest, centru și sud-est, afectând intens Muntenia, Oltenia și Dobrogea.

Evoluția pe zile:

Publicitate

23–24 iulie:

  • Maxime: până la 39°C
  • Minime: peste 20°C, local chiar 26°C
  • Furtuni nocturne în Oltenia, Muntenia și Dobrogea
  • Cer variabil, averse izolate în nord și centru

În București:

  • Ziua: 37°C
  • Noaptea: averse și descărcări electrice

24–25 iulie:

  • Maxime între 29°C și 40°C în sud și vest
  • Nopți tropicale accentuate, în special în Dealurile de Vest și litoral
  • Averse și furtuni izolate în zonele montane și în centrul țării

În București:

  • Ziua: 37°C
  • Noaptea: între 19–22°C, cer variabil

25–28 iulie:

  • Disconfort termic persistent în toată țara, în special în sud
  • Posibilă intensificare a caniculei în primele două zile
  • Probabilitate crescută de instabilitate atmosferică spre finalul perioadei: vijelii, descărcări electrice și grindină în vest, nord și centru

Val de caniculă severă: Europa, sub un dom de căldură

Un Heat Dome, sau un dom termic generează un val cald în Europa Centrală și de Est, extinzându-se cu mult peste temperaturile normale. Tendința va dura până în weekendul următor.

Sistemul de înaltă presiune de suprafață în părțile centrale ale continentului european se stabilizează, consideră meteorologii europeni.

Acest lucru va duce la o perioadă semnificativ mai caldă decât de obicei pentru cea mai mare parte a Europei.

Citeste mai mult

Economie

Lista datornicilor, din nou pe tapet: Guvernul propune publicarea numelor celor cu taxe neplătite

Publicat

Publicitate

Guvernul României pregătește o modificare semnificativă a Codului de Procedură Fiscală, ce prevede reintroducerea unei măsuri controversate: publicarea listei cu persoanele fizice care au datorii restante către stat, scrie alba24.ro.

Este vorba despre o schimbare ce vizează eliminarea secretului fiscal, pentru a permite autorităților locale și centrale să afișeze public numele, natura și cuantumul sumelor restante ale contribuabililor.

Publicarea Listei datornicilor: Ce prevede noua propunere

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că Executivul lucrează la un proiect prin care se va modifica actualul cadru legal. Potrivit acestuia, datele considerate până acum confidențiale, cum ar fi numele contribuabilului, tipul datoriei (impozit pe casă, mașină, amenzi, etc.) și suma restantă, vor putea fi făcute publice.

„Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații care privesc un contribuabil, natura datoriilor și cuantumul acestora, astfel încât autoritățile locale să le poată publica pe site-uri oficiale pentru o transparență totală”, a declarat Cseke Attila într-o conferință susținută alături de premierul Ilie Bolojan.

Este de precizat că această măsură se referă strict la persoanele fizice, nu și la firmele cu datorii la bugetul de stat. În cazul companiilor, o decizie în acest sens ar trebui luată de Ministerul Finanțelor, a subliniat ministrul.

Publicitate

De ce se revine la publicarea listei datornicilor

Măsura vine într-un context în care Guvernul aplică noi pachete de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar și îmbunătățirea colectării taxelor. Publicarea listei datornicilor este considerată o formă de presiune socială și morală asupra celor care refuză să-și achite obligațiile fiscale.

Totodată, decizia vine și ca reacție la scăderea nivelului de transparență în alte domenii ale administrației publice. Pe 29 mai 2025, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că declarațiile de avere ale funcționarilor publici nu mai trebuie să includă veniturile și bunurile soților sau copiilor. Acestea nu mai sunt obligatorii nici măcar pentru publicare.

Când va intra în vigoare măsura

Publicarea listei datornicilor va fi inclusă în al doilea pachet de măsuri fiscale pregătit de Guvern, care urmează să fie aprobat în perioada următoare. Nu a fost încă oferit un calendar clar privind adoptarea și aplicarea acestei modificări legislative, dar oficialii spun că va fi implementată „cât mai curând posibil”.

Publicarea listelor cu datornici nu este o idee nouă

În trecut, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) publica periodic liste cu persoane fizice și juridice cu datorii mari la bugetul de stat, însă practica a fost suspendată pe motiv de confidențialitate fiscală și protecția datelor personale.

Citeste mai mult

Educație

FOTO Botoșani: Locul întâi la etapa națională a Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”

Publicat

Publicitate

În perioada 15-18 iulie, s-a desfășurat, la Craiova, etapa națională a Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”. Fiind un concurs interdisciplinar, lucrările realizate abordează subiecte pe teme dintre cele mai variate de la disciplinele socio-umane, cu instrumente și operații din cadrul informaticii.

La această ediție, județul Botoșani a fost reprezentat de BARBACARIU GABRIEL DAMIAN, de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, la secțiunea Științe socio-umane, subsecțiunea Soft educațional și elevul GHIORGHICA ALEXANDRU, de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani, la secțiunea Istorie.

Cu o prestație de excepție în fața comisiei de concurs, elevul BARBACARIU GABRIEL DAMIAN, pregătit de domnul profesor Sîrbu Lucian, a reușit să obțină punctajul maxim, respectiv 100 de puncte, punctaj ce i-a asigurat primul loc în clasamentul final.

„Rezultatul obținut la acest concurs interdisciplinar, care îmbină rigoarea științelor socio-umane cu creativitatea informaticii, reprezintă o recompensă valoroasă pentru școala botoșăneană. Felicit elevul pentru performanța remarcabilă și cadrele didactice care l-au îndrumat cu profesionalism și pasiune. Ne mândrim cu această reușită și rămânem dedicați susținerii excelenței în educație.” a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Publicitate
Citeste mai mult

LIFESTYLE

MAE: Atenționare de călătorie în Italia. Cod roșu de incendii de vegetație

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecție Civilă al Regiunii Sicilia a emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetație pe parcursul zilei de 21 iulie.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, a fost emis cod roșu de pericol în provinciile Catania, Messina, Caltanissetta și Enna, respectiv cod portocaliu de alertă în restul provinciilor siciliene: Palermo, Siracusa, Agrigento și Trapani.

‘MAE recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă atât pe traseu, cât și la destinație și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un pericol iminent de producere a acestora. De asemenea, MAE recomandă consultarea paginii web a Departamentului Protecției Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it, pentru obținerea informațiilor actualizate în timp real

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma, +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108. 1444
* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

Publicitate

De asemenea, pot fi consultate paginile web: http://roma.mae.ro/, http://cgroma.mae.ro/, https://www.mae.ro. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending