Connect with us

Actualitate

Program Rabla Plus pentru flotele comerciale auto. Când urmează să fie lansat

Publicat

Publicitate

Guvernul lucrează la un nou program de stimulare a achiziției mașinilor electrice, destinat automobilelor din sectorul comercial, a anunțat Ministrul mediului, Barna Tanczos. Programul Rabla Plus pentru flote comerciale ar urma să fie lansat în 2023 și va permite achiziția de autovehicule destinate transportului de persoane și marfă.

„Este evident că nu doar autoturismele personale poluează, ci şi autovehiculele destinate transportului de persoane şi marfă. De aceea, venim în sprijinul agenţilor economici din România, cu un program destinat automobilelor electrice şi hybrid plug-in din sectorul comercial.

Lucrăm la studiile de impact şi la analiza pieţei împreună cu reprezentanţii producătorilor şi ai importatorilor auto şi vom lansa Rabla Plus pentru flote comerciale în 2023”, a transmis ministrul Mediului, într-un comunicat de presă.

Potrivit demnitarului, programul Rabla Plus pentru flote comerciale urmează să fie lansat în 2023.

Vânzarea autoturismelor electrice și hybrid a depășit anul acesta, pentru prima dată, vânzarea autoturismelor cu motoare diesel, creștere datorată stimulentelor acordate prin Programul Rabla PLUS, derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, aceste date au fost prezentate joi, la o întâlnire a ministrului mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, cu reprezentanții Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), în care s-a discutat despre evoluția pieței auto din România, din perspectiva posibilităților de îmbunătățire a programelor de stimulare a pieței autoturismelor nepoluante.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ISU Botoșani: Nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte. „Un cămin sigur pentru copilul tău”

Publicat

Publicitate

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în bucătărie, mai ales dacă gătiţi. Atenţia v-ar putea fi distrasă, de exemplu ar putea să bată cineva la uşă sau ar putea suna telefonul. În cele câteva secunde cât rămâne singur, copilul poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte.

Anual, zeci de copii din județul Botoșani au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce au suferit arsuri ori s-au opărit cu lichid fierbinte.

Puteți preveni astfel de evenimente dacă:

✔ nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte;

✔ evitați folosirea fețelor de masă, copii le pot trage răsturnând vasele cu lichide fierbinți;

✔ nu consumați băuturi sau supe fierbinți când țineți copilul în brațe;

Publicitate

✔ nu țineți în brațe copilul când gătiți;

✔ evitați încălzirea biberoanelor în cuptorul cu microunde;

✔ nu puneți cănile cu ceai sau cafea la marginea mesei;

✔ țineți copiii departe de locul unde gătiţi – aragaz, sobă;

✔ nu lăsați copilul cu premergator în bucatarie;

✔ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;

✔ înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă;

✔ nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare sau aparate electrice aflate în funcțiune.

 

Ce trebuie să faceți pentru a acorda primul ajutor?

 

1. Puneți zona arsă sub jet de apă rece pentru 10-15 min.

2. Dacă hainele sunt lipite de pielea arsă nu le trageți!

3. Nu puneți peste zona arsă nimic altceva (albuș, miere de albină, creme, substanțe ce coloreaza precum rivanol, mercur-crom).

4. Nu administrați medicamente sau lichide pe gură până nu este evaluat pacientul de către medic.

5. Acoperiți copilul cu o pătură sau îmbrăcăminte evitând zona arsă. Astfel prevenim hipotermia.

6. Nu spargeți bășicile, poate duce la infecția zonei de arsură.

7. Mergeți la medic, unele arsuri nu se vindecă de la sine și se pot infecta sau vindeca cu cicatrici neplăcute.

 

Sfaturile fac parte din campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de ISU Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Campania este derulată în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani și Autoritatea Teritoriale de Ordine Publică Botoșani.

Data de 10 a fiecarei luni a fost declarată ziua campaniei.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie de bunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune”, a monahilor din Sfântul Munte, cu binecuvântarea stareţului pleacă la Athos. Se aşează, pentru început la schitul românesc Lacu unde vieţuiau peste 80 de pustnici de neam român. După o vieţuire timp de 15 ani în rugăciune, post şi aspre nevoinţe pustniceşti, la schitul Lacu, se îndreaptă către mănăstirea Esfigmen.

Aici a rămas patru ani, trăind în bună înţelegere cu părinţii şi fraţii de diferite neamuri, ce se aflau acolo. În această aşezare monahală el primeşte „schima cea mare” a călugăriei, devenind schimonahul Antipa. Tot aici  a fost hirotonit ierodiacon. Pentru că era smerit şi nu dorea „slava şi lauda oamenilor”, în anul 1860, la aproape 20 de ani de la venirea în Sfântul Munte, luându-şi rămas bun de la fraţi, pleacă înapoi în Moldova. Din Moldova pleacă în Rusia la mănăstirea Valaam. Această aşezare monahală  l-a impresionat atât de mult, încât  s-a stabilit aici pentru totdeauna. Şi-a continuat pravila călugărească, pe care o respectase cu stricteţe toată viaţa, încă de 17 ani.

Pentru multele sale nevoinţe a primit Sfânta Taină a Preoţiei, devenind în acest fel părintele duhovnicesc al multor vieţuitori ai acestei mănăstiri. Vestea despre vieţuirea sfântă şi faptele sale minunate s-a răspândit în întreaga Rusie, încât mulţi credincioşi veneau să-i asculte învăţăturile şi să primească binecuvântare. După o viaţă întreagă închinată slujirii lui Dumnezeu în mai multe aşezări monahale şi după o vieţuire de 17 ani aici la Valaam, Cuviosul Antipa s-a mutat la Domnul, în ziua de 10 ianuarie 1882, având vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a introdus, în urma şedinţei din 20 iunie 1992, în calendarele şi cărţile sale de slujba. De atunci, pomenirea sa se face, în fiecare an la 10 ianuarie, ziua morţii sale.

Citeste mai mult

Eveniment

De vineri se schimbă vremea. ANM a emis cod GALBEN de vreme rea în mai mult de jumătate de țară

Publicat

Publicitate

Chiar dacă astăzi la Botoșani și în întreaga țară a fost vreme de primăvară autentică, ANM a emis cod GALBEN de vreme rea pentru ziua de mâine în mai mult de jumătate de țară.

Atenționarea de vreme rea este valabilă de pe data de 10 ianuarie aproape în toată țara, de la ora 14, cu intensificări ale vântului și viscol la munte.

În zona noastră, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h în Moldova, sudul Banatului, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…90 km/h și va fi viscol. În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte unde se va depune strat nou de zăpadă.

În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 9 ianuarie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 9 ianuarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 9 ianuarie 2025:

Loto 6/49: 43, 29, 24, 46, 14, 11

Loto 5/40: 22, 13, 2, 27, 1, 5

Joker: 39, 29, 44, 5, 34 + 14

Noroc: 7 6 9 7 3 2 2

Publicitate

Noroc Plus: 2 8 7 0 7 1

Super Noroc: 5 9 8 9 6 9

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending