Connect with us

Actualitate

Prognoza meteo pe patru săptămâni. Temperaturi neobișnuite, ploi și furtuni la început de vară 2024

Publicat

Publicitate

Sunt anunțate perioade cu ploi și furtuni. Vor fi precipitații și la finalul lunii mai, dar și la începutul lunii iunie, mai ales în centru, nord, nord-est, vest și la munte.Vara anului 2024 începe cu temperaturi neobișnuite, dar și intervale cu instabilitate atmosferică. Valorile maxime vor varia de la 22-23 de grade la 27-30 de grade și chiar peste acest prag, de la o săptămână la alta.

În intervalul 10-15 iunie sunt anunțate mai multe furtuni, dar și o scădere a temperaturilor. Vor fi 23-25 de grade la altitudini mici, respectiv 13-14 grade la munte.

În rest maximele vor fi de 27-30 de grade, mai cald în sud și vest.

În Transilvania și la munte mai sunt anunțate ploi și în intervalul 22-24 iunie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni.

Vremea în săptămâna 27 mai – 2 iunie
Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în vestul, nordul, nord-estul și local în centrul teritoriului.

Publicitate

În rest regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării. Excepție vor fi regiunile sud-estice unde se vor situa ușor peste normele perioadei.

Vremea în săptămâna 3-9 iunie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

Vremea în săptămâna 10-16 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în toată țara, dar mai ales în estul și sud-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor.

Vremea în săptămâna 17-24 unie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în estul, sud-estul și centrul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această săptămână în rest.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Nouă tineri au fost sancționați la Botoșani după ce au consumat alcool chiar în parcul de joacă de pe Aleea Primăverii

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au avut de intervenit duminică, 7 septembrie 2025, la un incident petrecut chiar într-un spațiu destinat copiilor. În jurul orei 16:45, o patrulă aflată în zona Aleea Primăverii nr. 2 a surprins un grup format din nouă tineri care consumau băuturi alcoolice în parcul de joacă.

Tinerii se manifestau zgomotos, vorbind pe un ton ridicat și deranjând liniștea celor prezenți. Într-un loc unde ar fi trebuit să domnească bucuria copiilor, scena a fost umbrită de comportamentul nepotrivit al acestora.

Polițiștii locali au intervenit imediat, i-au legitimat pe toți cei nouă și au constatat că se aflau în stare de ebrietate. Conform prevederilor Legii nr. 61/1991, fiecare dintre ei a fost sancționat contravențional pentru consum de alcool și tulburarea ordinii publice.

După aplicarea amenzilor, agenții i-au obligat să părăsească zona, restabilind ordinea în parcul de joacă. Autoritățile subliniază că astfel de comportamente nu doar că afectează liniștea comunității, ci și creează un exemplu negativ pentru copii.

Citeste mai mult

Eveniment

Femeie recalcitrantă, amendată la Centrul de Noapte din Botoșani după ce nu a fost lăsată să între beată

Publicat

Publicitate

Un incident tulburător a avut loc vineri, 5 septembrie 2025, pe Aleea Nucului din municipiul Botoșani, unde o femeie a fost surprinsă de polițiștii locali provocând scandal în apropierea Centrului de Noapte. Totul s-a petrecut în jurul orei 13:10, când oamenii legii au fost sesizați printr-un apel telefonic că o persoană de sex feminin țipă și adresează injurii personalului.

La fața locului, polițiștii au găsit-o pe femeia în cauză, cunoscută ca beneficiară a serviciilor sociale oferite de centru. Aceasta manifesta o stare de agitație extremă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Motivul scandalului era faptul că nu i s-a permis accesul în incintă, regulile instituției interzicând intrarea persoanelor aflate în stare de ebrietate.

Deși agenții poliției locale Botoșani i-au cerut să se liniștească și să se legitimeze, femeia a refuzat categoric să ofere datele necesare stabilirii identității. În aceste condiții, patrula a fost nevoită să o conducă la sediul Poliției Locale, unde, în urma verificărilor, a fost identificată.

Comportamentul său a fost sancționat conform Legii nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială și tulburarea ordinii publice. Poliția Locală atrage atenția că astfel de manifestări nu vor fi tolerate, iar măsurile vor fi aplicate prompt pentru protejarea comunității.

Citeste mai mult

Cultura

Magia basmului revine pe scenă: „Prințul fermecat”, la Teatrul „Vasilache” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” îi așteaptă pe cei mici și pe părinți la o nouă aventură plină de fantezie și umor. Spectacolul „Prințul fermecat”, o adaptare după Frații Grimm, va fi pus în scenă joi, 11 septembrie 2025, de la ora 18:00, și duminică, 14 septembrie, de la orele 11:00 și 12:30.

Regia artistică poartă semnătura lui Florin Iftode, scenografia este realizată de Gelu Rîșca, iar asistent de regie este Renata Voloșcu. Din distribuție fac parte actori îndrăgiți ai teatrului botoșănean: Renata Voloșcu, Oana Asofiei, Florin Iftode, Alin Gheorghiu, Ioana Buta, Marius Rusu, Cosmin Tanasă, Andrei Bordianu, Pavel Petrași și Adelina Cojocariu.

Spectacolul aduce o viziune modernă asupra cunoscutei povești „Prințul fermecat sau Prințul broască”, prima din colecția Fraților Grimm, scrisă în 1812. Pe lângă personajele clasice, pe scenă vor apărea și figuri inedite, precum ghicitoarea Medusa sau două țestoase Ninja, care îl vor însoți pe eroul transformat în broscoi în călătoria sa de a redeveni om. Blestemul vrăjitoarei vanitoase poate fi rupt doar de un sărut al unei frumoase prințese, iar spectatorii vor descoperi la teatru dacă destinul îl va readuce la înfățișarea umană.

Recomandat copiilor peste 3 ani, spectacolul promite să cucerească publicul de toate vârstele. Prețul unui bilet este de 20 de lei și poate fi achiziționat online, pe platforma Entertix și pe site-ul www.teatrulvasilache.ro, dar și direct de la sediul instituției, de marți până vineri, între orele 10:30 și 12:30, sau înainte de începerea fiecărei reprezentații, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de ridicarea cortinei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Garda de Mediu Botoșani și AJVPS cheamă pescarii la Ziua de Curățenie Națională

Publicat

Publicitate

Garda de Mediu Botoșani, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) și Poliția Transporturi Navale – Stânca Costești lansează o provocare pentru pescarii botoșăneni și toți iubitorii de natură: participarea la Ziua de Curățenie Națională, programată pe 20 septembrie 2025.

Acțiunea se va desfășura pe malurile râului Prut și în zona acumulării Stânca-Costești, zone cunoscute și frecventate de pescari, dar și afectate de deșeuri abandonate. Organizatorii atrag atenția că exemplul fiecăruia contează și că un simplu gest de voluntariat poate face diferența între un mediu curat și unul sufocat de resturi.

„Îți place crapul de Prut? Sau ai fost în ultimii ani la pescuit pe acumularea Stânca-Costești? Atunci vino alături de noi și verifică dacă nu ai uitat un PET sau o doză de aluminiu. Dacă nu tu, sigur mulți alții le-au lăsat în urmă”, este mesajul transmis de AJVPS și Garda de Mediu.

Întâlnirea voluntarilor va avea loc în două puncte-cheie: la Troița din localitatea Sadoveni, comuna Manoleasa, și la Stadionul din Ripiceni. Programul este stabilit între orele 8:30 și 9:00, iar participanților le vor fi puse la dispoziție saci și mănuși pentru colectarea deșeurilor.

Organizatorii transmit că pe 20 septembrie nu va fi vorba de „fir întins”, ci de o tolbă plină de PET-uri, îndemnând pescarii și locuitorii din zonă să își unească forțele pentru a reda naturii frumusețea ei firească.

Acțiunea face parte din campania națională „Let’s Do It, România!”, desfășurată neîntrerupt din 2009. În decursul anilor, peste 2,6 milioane de voluntari au participat la activitățile de ecologizare, contribuind la reducerea deșeurilor abandonate și la creșterea gradului de conștientizare privind protejarea mediului.

Publicitate

În județul Botoșani, evenimentul vizează în special comunitățile de pescari, dar este deschis tuturor celor care doresc să dea un exemplu pozitiv. „Putem să ne mobilizăm pentru o Românie mai curată și mai frumoasă, o Românie fără deșeuri în natură”, transmit organizatorii.

Cei interesați să se alăture pot accesa platforma oficială a campaniei și se pot înscrie direct la adresa app.letsdoitromania.ro/login.

Ziua de Curățenie Națională din 2025 este programată pe 20 septembrie, iar mesajul central rămâne unul simplu, dar puternic: Împreună facem diferența!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending