Connect with us

Eveniment

Produse de patiserie pe care mișunau insecte, alimente expirate. Peste 260 de magazine Lidl, amendate de ANPC

Publicat

Publicitate

În cursul lunii august, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări.

Au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei
  • 144 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități
  • închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine
  • închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.

„Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: Nu suntem pelicanii Europei! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, trebuie respectat! Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”! Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”, a transmis președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor s-au referit la:

  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
  • comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă)
  • neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat
  • comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
  • comercializarea unor ouă neigienizate
  • comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
  • utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
  • utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
  • existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
  • folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
  • deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
  • comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
  • comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
  • nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere)
  • folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavement deteriorate
  • existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
  • comercializarea unor produse cosmetice fără eticheta tradusă în limba română
  • utilizarea unor cântare care înregistrau erori
  • nerespectarea regimului de temperature de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
  • existența unor neconcordante între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.

Reacția Lidl: Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobişnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România

„Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea.

Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri.

Publicitate

Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături. Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț”, au transmis reprezentanții Lidl România.

sursa: anpc.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că lucrările de remediere a avariei apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Dorohoi au fost reprogramate. Intervenția, care trebuia să aibă loc astăzi, 27 ianuarie 2026, a fost amânată din motive tehnice și va fi realizată mâine, 28 ianuarie 2026.

Pe durata desfășurării lucrărilor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 08:00–16:30.
Sunt afectați utilizatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Grigore Ghica, Poștei, precum și pe străzile adiacente acestora.

Reprezentanții operatorului de apă precizează că intervenția este necesară pentru remedierea avariei și pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a rețelei de distribuție. Lucrările vor fi executate de echipele specializate ale societății, iar reluarea furnizării apei se va face imediat după finalizarea intervenției.

Pentru a reduce disconfortul creat de lipsa apei, Nova Apaserv recomandă consumatorilor afectați să își asigure rezerve minime de apă pentru uz casnic pe durata întreruperii. De asemenea, la reluarea furnizării, pot apărea temporar modificări ale calității apei, situație în care se recomandă lăsarea robinetelor deschise câteva minute.

Conducerea societății își cere scuze pentru neplăcerile create și le mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere. Anunțul este semnat de directorul general al companiei, ec. Alin-Cătălin Cirimpei.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Consiliul Județean Botoșani va discuta, miercuri, două proiecte de hotărâre care vizează achiziționarea unui teren extravilan în suprafață de 93.862 de metri pătrați, situat pe raza UAT Stăuceni, pentru extinderea gropii de gunoi.

Potrivit documentelor aflate pe ordinea de zi, este vorba atât despre aprobarea achiziției propriu-zise a terenului, cât și despre utilizarea excedentului bugetar al județului pentru finanțarea cheltuielilor de capital aferente acestei tranzacții.

Terenul este înscris în Cartea Funciară nr. 50737 și urmează să intre în patrimoniul județului, urmând a fi declarat bun de interes public. Suprafața vizată, de aproape 9,4 hectare, se află în extravilanul localității Stăuceni și este destinată susținerii unor investiții strategice ale județului, în special în domeniul infrastructurii publice, respectiv pentru implementarea proiectului „Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Botoșani – asistență tehnică în vederea finanțării”, cod SMIS 153315.

Pentru achiziția acestui teren, Consiliul Județean intenționează să utilizeze excedentul bugetar rezultat din execuția bugetară a anului trecut, suma alocată fiind de peste un milion de lei. Această procedură este necesară pentru a crea cadrul legal de efectuare a plății și de finalizare a tranzacției.

Ședința de miercuri este una cu miză administrativă importantă, iar proiectele au șanse mari să fie aprobate, mai ales că președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, deține influiența necesară pentru un vot favorabil pentru ambele inițiative.

În cazul adoptării hotărârilor, administrația județeană va putea demara procedurile finale pentru preluarea terenului și integrarea acestuia în proiectele de investiții aflate în pregătire. Decizia finală va fi luată în urma dezbaterilor din plenul Consiliului Județean.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea face un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane, odată cu semnarea contractului pentru extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public. Anunțul a fost făcut de Angel Gheorghiu, primarul orașului, care a subliniat că investițiile locale continuă fără a afecta bugetul comunității.

Contractul a fost semnat astăzi, în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Banică.

Proiectul, intitulat „Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Bucecea”, este finanțat în proporție de 100% prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.894.269,07 lei, sumă integral eligibilă, fără contribuție din bugetul local.

Prin acest proiect vor fi înlocuite o parte din corpurile de iluminat existente și vor fi montate 252 de corpuri noi, moderne și ecologice, cu tehnologie LED. Dintre acestea, 113 aparate vor avea o putere instalată de 49 W, iar alte 139 de corpuri vor avea o putere de 85 W. Totodată, sistemul de iluminat public va fi extins în mai multe zone ale orașului, rămase neacoperite în etapele anterioare.

Un element important al investiției îl reprezintă implementarea unui sistem de telegestiune. Acesta va permite controlul și monitorizarea iluminatului public în timp real, contribuind la optimizarea consumului de energie electrică și la reducerea costurilor de funcționare.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului. Acolo unde situația o impune, vor fi realizate și lucrări de reparații, necesare pentru buna funcționare a sistemului.

Publicitate

Zonele vizate de această etapă a proiectului sunt: Calea Națională – de la Releu la Călinești până la ieșirea din Bohoghina, strada Leordei, drumul spre Hîntești – Lt. Muraru, precum și strada Sucevei spre Huțani. Aceste segmente nu au fost eligibile în prima etapă de finanțare, întrucât sunt încadrate ca drumuri naționale sau județene.

Autoritățile locale estimează că proiectul va contribui semnificativ la creșterea siguranței cetățenilor, la reducerea consumului de energie electrică și la îmbunătățirea calității iluminatului public. „Continuăm să investim în infrastructură și proiecte care aduc beneficii reale comunității locale”, a transmis primarul Angel Gheorghiu.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Publicat

Publicitate

CFR Călători a introdus o nouă funcționalitate în aplicația „CFR Călători bilete online”, care le permite călătorilor cu abonamente să își rezerve locul direct de pe telefon. Compania anunță că această opțiune este menită să îmbunătățească experiența pasagerilor și să faciliteze planificarea călătoriilor cu trenul, relatează alba24.ro.

Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să își poată rezerva locul în tren, simplu și rapid, direct din aplicația mobilă descărcată pe telefon.

Funcționalitatea este activă și poate fi utilizată deja, atât pentru abonamentele digitale afișate pe telefon sub formă de cod QR, cât și pentru abonamentele încărcate pe cardul de transport.

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă

CFR Călători continuă astfel demersurile de digitalizare și modernizare a serviciilor, având ca obiectiv creșterea calității și accesibilității transportului feroviar pentru toți călătorii.Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern)
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – cfrcalatori.ro
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern
  • de la personalul nostru din staţii

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment8 ore ago

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Administratie9 ore ago

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Administratie9 ore ago

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Eveniment9 ore ago

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Eveniment10 ore ago

Accident grav la Pădureni, în Șendriceni: Șapte persoane au ajuns la spital după ce o mașină a lovit violent un copac

Administratie10 ore ago

Se poate: Fără taxe mărite în 2026 la Lunca. Consiliul Local și Primăria au refuzat majorările lui Bolojan. Doar ajustare cu inflația

Eveniment10 ore ago

România ar putea avea un sistem de avertizare seismică ca în Japonia. Cercetătorii vor putea estima rapid riscul de replici după cutremure

Eveniment11 ore ago

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani până la ora 21:00. Vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri

Economie11 ore ago

Garda de Mediu lovește dur fermele avicole din Botoșani: Amenzi de peste un milion de lei și activități suspendate

Eveniment14 ore ago

Titularizare 2026: Modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă, publicate de Ministerul Educației. Calendarul concursului

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending