Connect with us

Eveniment

Procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv va fi supravegheată de jandarmi

Publicat

Publicitate

În zilele de 22 și 23 aprilie, jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea in siguranță a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.
Luni, 22 aprilie, jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor acționa pentru ca procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, eveniment inclus în programul Hramului Bisericii Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani, să nu fie afectată de producerea unor incidente nedorite.
Începând cu ora 15.45, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi alături de cetațenii care vor asista la primirea Sfintelor Moaște, la slujba Vecerniei și a Litiei, precum și la procesiunea ce se va desfășura, de la ora 18.00, pe traseul str. Ion Pillat – Calea Națională – str. 1 Decembrie – Biserica Uspenia – str. Poștei – Biserica Sfântul Gheorghe.
Marți, 23 aprilie, jandarmii vor fi prezenți la Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe, pentru ca liniștea specifică manifestărilor religioase să nu fie tulburată de producerea unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.
Având în vederea că deplasarea participanților la procesiune se va desfășura pe partea carosabilă, polițiștii rutieri vor lua măsuri de restricționare progresivă a circulației rutiere și de fluidizare a traficului rutier și pietonal pe intinerariul de deplasare.
Recomandăm participanților la manifestările religioase să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar conducătorilor auto să dea dovadă de răbdare, să reducă viteza de deplasare și să acorde atenția cuvenită participanților, în vederea eliminării riscului producerii unor accidente”, au transmis jandarmii.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip „Media Intelligence”, care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără înregistrarea și arhivarea emisiunilor radio și TV în care este discutat buletinul electronic.

Astfel, MAI dorește să păstreze în format audio/video toate intervențiile publice pe această temă, pentru a putea analiza discursul în timp real.

Monitorizarea mediului online

De asemenea, sistemul va include monitorizarea mediului online, ceea ce presupune analizarea site-urilor de știri, a blogurilor și a rețelelor sociale pentru identificarea unor termeni-cheie legați de proiect, precum „buletin electronic”, „cip” sau „semnătură digitală”.

Potrivit caietului de sarcini analizat de economedia.ro, platforma trebuie să asigure și o funcție de analiză a sentimentului, capabilă să indice dacă percepția publică asupra subiectului este favorabilă, neutră sau negativă.

Publicitate

Scopul proiectului: creșterea numărului de buletine electronice emise

Scopul proiectului este de a sprijini și accelera adoptarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) în România.

MAI vrea să identifice în timp real informațiile false care devin virale, pentru a putea reacționa rapid cu dezmințiri oficiale și campanii de informare direcționate.

De exemplu, dacă apar temeri legate de „stocarea amprentelor”, instituția ar putea aloca buget pentru materiale care explică securitatea datelor biometrice.

Prin acest sistem, Ministerul de Interne urmărește să combată răspândirea informațiilor negative despre buletinul electronic și să își adapteze comunicarea pentru a accelera adoptarea cărții electronice de identitate.

În prezent, mai puțin de 5% dintre români dețin acest document. 

România și-a asumat (prin PNRR) ca până la sfârșitul lui 2026 să emită aproximativ 5 milioane de buletine electronice.

Pentru a realiza acest lucru, ar fi nevoie de un ritm de peste 150.000-200.000 de documente eliberate lunar la nivel național, însă acest lucru nu se întâmplă momentan, deoarece populația este neîncrezătoare cu privire la această schimbare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending