Connect with us
Publicitate

Eveniment

Procedură demarată de PNL- Filiala Botoșani în cazul a doi membri aleși în Consiliul Local Vârfu Câmpului

Publicat

Publicitate

Procedură corectă demarată de Partidul Național Liberal – Filiala Botoșani în cazul a doi membri aleși în Consiliul Local Vârfu Câmpului la alegerile locale din iunie 2024. Cel puțin asta a decis și instanța de judecată prin Ordonanță Președințială.

Concret, Matei Constantin și Hiliuță Mihai au fost radiați din calitatea de membru PNL de către Biroul Politic Județean, la propunerea Biroului Politic Local ca urmare a nerespectării statutului partidului. Printre altele, aceștia și-au arătat, prin acțiuni publice, simpatia sau susținerea față de adversarii politici, respectiv față de conducerea Primăriei Vârfu Câmpului a cărei mandat urmează să se încheie. Astfel, deși în cadrul Biroul Politic Local al PNL, s-a stabilit modul în care vor lucra, la nivel de Primărie, primarul PNL, Ovidiu Domunco, ales de către cetățeni și echipa de consilieri, ulterior, cei doi membri nu ar mai fi fost de acord cu persoana nominalizată pentru funcția de viceprimar, ceea ce a dus la începerea unor negocieri cu PSD. În aceste condiții, a fost declanșată, conform statutului, procedura de radiere a celor doi consilieri aleși din rândurile PNL.
Inițial cei doi consilieri aleși au sesizat Comisia de arbitraj a PNL, totodată au depus o adresă și la Instituția Prefectului și, în final, au deschis și acțiune la Tribunalul Botoșani împotriva deciziei BPJ al PNL de radiere din partid, însă instanța a respins ca inadmisibilă cererea lor.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ANI trebuie să răspundă de urgență suspiciunilor de incompatibilitate în privința lui Valeriu Iftime

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a intrat într-un nou trend galben. Trend promovat de Nicolae Ciucă, care și-a impus ca și imagine pe amatorul și începătorul (doar din vorbe) om politic, Valeriu Iftime.

De câteva zile, liderul PNL Botoșani și-a preluat mandatul la șefia Consiliului Județean, deși, după cum arată foarte clar informațiile publice, se află într-o stare suspectă de incompatibilitate, având în derulare peste 7.800 de contracte cu statul, în valoare totală de peste 3 miliarde de euro.

Șocul nu este provocat de contracte sau valoarea acestora, ci de tupeul fără limite, probabil preluat de la șeful său de partid. Valeriu Iftime spune că a reușit să fenteze legea, prin cedarea firmelor pe care le deține către cei doi fii ai săi, deși legea nu le permite nici rudelor de gradul I să aibă afaceri cu instituțiile statului.

Publicitate

Ar putea să facă domnul Iftime trafic de influență pentru câștigarea licitațiilor publice de către copiii săi? Sigur că ar putea!

Tocmai de aceea se află în stare de incompatibilitate, iar ANI ar trebui să intervină urgent și să clarifice întreaga situație!

Se pare că pe domnul Iftime l-au părăsit principiile și bunul simț, profesionalismul, și se scufundă din ce în ce mai tare în mocirlă. Probabil că fotbalul nu mai este așa atractiv, sau disperarea promisiunilor pe care le-a făcut în spatele ușilor închise ale partidului își cer tributul. Nimic nu este gratis.

Publicitate

România nu are nevoie de astfel de specimene în funcții de conducere. Din cauza acestor oameni, micii antreprenori, oameni corecți, fără pile la stat, nu au nicio șansă în câștigarea licitațiilor publice, iar dezvoltarea județului Botoșani și a României are de suferit.

Material realizat de S.C. MODERN ART DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, CMF 11240014

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

Publicat

Publicitate

Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist erau din Persia şi au vieţuit în vremea domniei regelui Sapor al 2-lea (309-379), cel care a început prigonirea creştinilor. În acel timp, printre oamenii care aveau ascultări la curtea împăratului se aflau în taină şi creştini.

Dintre sfinţii pomeniţi astăzi, apropiaţi ai împăratului erau Achindin, Pigasie şi Anempodist, oameni de frunte şi tari în credinţă. Deci, au fost pârâţi aceştia trei că sunt creştini şi că pe mulţi alţii îi aduc la credinţa în Domnul Iisus Hristos.

Pentru aceasta, pe când sfinţii se aflau în rugăciune, păgânii i-au prins şi, legându-i cu funii, i-au dus înaintea lui Sapor. Mărturisind cu mult curaj că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege ghimpoase, apoi au fost spânzuraţi şi arşi pe coaste cu făclii aprinse, după care au fost întinşi pe paturi de fier arse în foc. Dar sfinţii au rămas, prin harul lui Dumnezeu, nevătămaţi şi prin rugăciune au dărâmat un idol de seamă al perşilor. Atunci, au fost băgaţi în găleţi cu smoală şi cu plumb topit, apoi au fost aruncaţi în mare.

Publicitate

Şi din toate acestea scăpând nevătămaţi, sfinţii au adus la credinţă şi pe alţi curteni de seamă, ca Aftonie şi Elpidifor, acesta fiind cel dintâi din sfatul regelui. Slăvind pe Dumnezeu, li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi 7.000, în frunte cu însăşi mama regelui. Achindin, Pigasie şi Anempodist, fiind aruncaţi într-o groapă cu fiare sălbatice, după mai multe zile au fost scoşi întregi de acolo, căci fiarele nu s-au atins de ei. Văzând păgânii că în nici un fel nu îi pot întoarce de la credinţa lor, i-au închis într-un cuptor ars în foc şi astfel fericiţii au primit cununa mucenicilor din mâinile Mântuitorului Iisus Hristos.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Un bărbat din Corni a trăit spaima vieții lui. S-au rătăcit în pădure și a sunat la 112

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Botoșani, rătăcit în pădurea de la marginea localității Corni, a fost găsit după mai bine de o oră de căutări, de pompierii militari și voluntari, dar și de pădurari.

 

Acesta a mers în padure, la cules de ciuperci, în cursul dimineții. Puțin după ora 20.00, a realizat că nu mai găsește drumul spre casă și a sunat la 112 după ajutor.

Publicitate

 

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de intervenție, polițiștii, pădurarii și pompierii voluntari din comuna Corni au început să îl caute, imediat. Acesta a fost gasit în pădure, la aproximativ un kilometru de un drum de acces, fiind localizat cu ajutorul specialiștilor din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale Botoșani.

Bărbatul s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Sâmbătă, MOȘII de TOAMNĂ: Cum se ține această rânduială și ce NU se împarte de pomană

Publicat

Publicitate

În calendarul ortodox, Moșii de toamnă se țin înainte de începerea Postului Crăciunului – de obicei în ultima sâmbătă din luna octombrie sau în prima sâmbătă din luna noiembrie, între 26 octombrie și 8 noiembrie. În anul 2020, „Moșii de toamnă” s-au sărbătorit în data de 31 octombrie, deoarece următoarea sâmbătă cădea forte târziu (7 noiembrie) și era Vecernia Sfinților Mihail și Gavriil.

Părintele Profesor Ene Branişte, în „Liturgica Generală”, afirma că „… sâmbăta Moşilor de toamnă este zi de cinstire a celor adormiţi. În Biserica Ortodoxă Română, regăsim la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie această sâmbătă, în care facem pomenirea generală a celor adormiţi, sub numele de Moşii de toamnă. În această zi îi pomenim pe strămoşii, moşii, părinţii, fraţii, surorile, fiii, fiicele și toate rudele noastre, trecuţi la Domnul şi a tuturor sufletelor celor dintr-o rudenie şi seminţie cu noi, care mai înainte au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice” (Ene Braniște – Liturgica generală, Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985).
Sâmbăta Morților este o zi de amintire și de rugăciune pentru cei plecați dintre noi. În anul 2023, conform rânduielilor tipiconale, Moșii de toamnă cad pe data de 4 noiembrie.

Ce se face de Moșii de toamnă?

Publicitate

În biserici, oamenii scriu numele morților dragi pe pomelnice și le duc la altar, împreună cu o lumânare aprinsă și cu o prescură. Preoții oficiază Sfânta Liturghie și citesc pomelnicele, punând părți din prescura pentru morți pe Sfântul Disc, lângă Sfântul Agnet, simbol al Trupului lui Hristos. Oamenii se roagă pentru sufitele celor trecuți în lumea drepților. După Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului. Apoi, credincioșii se duc la morminte, unde se fac slujbe pentru pomenirea morților. Se curăță mormintele, se pun 􀀁ori și buchete funerare și lumânări aprinse și se dă de pomană pentru cei adormiți.

Ce se împarte de Moșii de toamnă?

Se duc la biserică într-un coș, pentru sfințire în cadrul slujbei de pomenire:
• o farfurie cu colivă și păhărele mici cu colivă, pentru împărțit;
• o sticlă cu vin;
• prescuri sau un colac împletit;
• lumânări (una de pus în gura sticlei cu vin, câte una pentru fiecare farfurie și păhărel cu colivă și câte una pentru fiecare prescură sau colac);
• pachete cu alimente (legume, fructe, dulciuri, mâncare gătită – în general se împart alimentele preferate ale persoanei decedate).
Pentru preot sunt necesare:
• tămâie;
• cărbune;
• prosop;
• două lumânări (una se dă odată cu pomelnicul, înainte de slujbă, iar cealaltă împreună cu prosopul, la citirea pomelnicelor).
După slujbă, păhărelele cu colivă și pachetele cu alimente se împart.

Publicitate

Ce nu se dă de pomană de Moșii de toamnă?

Nu este bine să împarți de Moșii de toamnă:
• țigări;
• alcool;
• obiecte care au aparținut răposatului.
Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.
„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre¬dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân¬¬dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi-noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure¬rea, întristarea și sus¬-pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac”.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending