Connect with us

Actualitate

Proba scrisă a examenului de TITULARIZARE 2023 va fi organizată în 12 iulie. Calendarul concursului

Publicat

Publicitate

Calendarul examenelor la proba scrisă a concursului de Titularizare de anul viitorului a fost publicat în Monitorul Oficial iar acesta va fi organizată în 12 iulie. 

Cererile de înscriere se depun în perioada 8-17 mai. Calendarul concursului este integrat în Ordinul nr. 6.128/9 noiembrie 2022, potrivit edupedu.ro.

TITULARIZARE 2023 – calendar

Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

  • Până în 4 mai 2023: înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare
  • Până în 5 mai 2023: verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs
  • 8-17 mai 2023: înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2023; pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2023
  • 9-18 mai 2023: verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului
  • 9-19 mai 2023: validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs
  • 5-7 iulie 2023: pentru absolvenții promoției 2023/absolvenţii 2023 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2023-2024; în mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2023 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 12 iulie 2023, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2023 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.
  • 23 mai 2023: afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a: listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice.
  • 24 mai-30 iunie: organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe; pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2023; stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară
  • 24 mai – 6 iunie 2023: cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale
  • 4 iulie: afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă
  • 12 iulie: desfășurarea probei scrise
  • 18 iulie: comunicarea rezultatelor iniţiale
  • 18-19 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare
  • 20-25 iulie: soluţionarea contestațiilor
  • 26 iulie: comunicarea rezultatelor finale
  • 27 iulie: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 28 iulie: ședință de repartizare, în ordine, a: cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie; cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 31 iulie: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
  • 28 iulie – 25 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Soluție în epoca Bolojan: Două comune din România au decis să se unească. Supraviețuire la bugetul de austeritate

Publicat

Publicitate

Primele două comune din ţară care au decis să se unească şi să treacă mai uşor peste criza provocată de guvernul condus de Ilie Bolojan sunt din judeţul Satu Mare, relatează alba24.ro.

Negocierile pentru unificare au fost demarate de către deputatul Adrian Cozma, preşedinte PNL Satu Mare, împreună cu cei doi edili, Cornea Mare Nicolae din Socond şi Ioan Bartok Gurzău din Beltiug. Noua localitate se va numi Beltiug.

Acest lucru după ce primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor putea susţine financiar în următorii doi, trei ani.

„Este clar că anumite comunități nu se vor mai putea susține în viitor, nu își vor mai putea plăti iluminatul public, întreținerea drumurilor, dispensarele pe care le au, funcționarea școlilor, dacă nu vom reduce cu adevărat cheltuielile și nu povești. Astăzi, prin exemplu care îl dăm și îl realizăm, vom avea un singur consiliu local în cele două comune, un primar, un viceprimar la 6.500 de locuitori. Situația de astăzi este cu două consilii, doi primari, doi administratori publici și așa mai departe”, a explicat deputatul PNL, Adrian Cozma.

 

În urma comasării se va forma a doua cea mai mare comună din judeţul Satu Mare.

Publicitate

Localnicii vor decide unirea comunelor prin referendum

Fuziunea se va putea pune în practică după ce consiliile locale ale celor două comunităţi vor emite nişte hotărâri în acest sens, care vor cuprinde şi organizarea unui viitor referendum.

Cetățenii cu drept de vot din cele două comune vor fi chemați la urne pentru a decide dacă vor să aibă un viitor comun.

Potrivit legii, pentru ca referendumul să treacă, este nevoie de o prezență de minim 30%.

Unificarea va intra în vigoare doar după alegerile locale din 2028.

Noua localitate se va numi Beltiug.

Primar: Localitățile nu își vor pierde identitatea

Potrivit primarului PNL din Socond, Cornea Mare Nicolae, după unificare, localitățile nu o să își piardă identitatea.

Nu va mai exista comuna Socond, însă va exista localitatea Socond, iar fiecare sat din fosta comună își va păstra monografia proprie, a mai explicat edilul

Potrivit acestuia, în prezent, în cele două comune învață peste 1.000 de elevi. După unificare, în noua unitate administrativ teritorială se va putea înființa un liceu.

Cum se va transforma administrația locală

Potrivit primarului din comuna Beltiug, Ioan Bartok Gurzău, angajații celor două primării nu vor avea de suferit și își vor păstra locul de muncă.

Edilul din Socond, Cornea Mare Nicolae, a precizat că în prezent, la o primărie cu peste 6.000 de locuitori, numărul mediu de angajați este de 32. Împreună, primăriile celor două comune au astăzi un număr total de 29 de angajați (14 angajați la Primăria Beltiug și 15 angajați la Primăria Socond).

După fuziune, va dispărea o funcție de primar, de viceprimar, de consilier al primarului și administrator public. Economia din reducerile de personal este estimată la circa un milion de lei anual.

De asemenea, în noul Consiliul Local urmeză să fie 15 consilieri. În prezent, în fiecare din cele două comune sunt câte 13 consilieri locali.

Citeste mai mult

Eveniment

Liga Națiunilor la fotbal: România, în grupă cu Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia. Rezultatele tragerilor la sorți

Publicat

Publicitate

Selecționata de fotbal a României a fost repartizată în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, ediția 2026/2027, alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia, potrivit tragerii la sorți efectuate joi seara, la Bruxelles, relatează agerpres.ro.

România vine din postura de câștigătoare a Grupei C2 în ediția 2024/25 (cu Kosovo, Cipru și Lituania), cu victorii pe linie.

În Grupa B4, în locul Suediei trebuia să fie Kosovo, dar una dintre condițiile tragerii la sorți era ca Bosnia-Herțegovina și Kosovo să nu se afle în aceeași grupă, astfel că Suedia a fost mutată în grupa României.

Portugalia, care a câștigat două ediții ale competiției (2019, 2025), se află în grupă cu Danemarca, Norvegia și Țara Galilor.

Franța, câștigătoarea din 2021, le are ca adversare pe Italia, Belgia și Turcia.

Spania, câștigătoarea trofeului în 2023, se află în grupă cu Anglia, cele două fiind campioana și finalista EURO 2024, Croația și Cehia.

Publicitate

Germania, Olanda, Serbia și Grecia fac parte din altă grupă din eșalonul de elită al competiției.

Primele patru etape vor fi grupate în perioada 24 septembrie-6 octombrie, astfel etapa 1 – 24-26 septembrie 2026, etapa 2 – 27-29 septembrie 2026, etapa 3 – 30 septembrie-3 octombrie 2026, etapa 4 – 4-6 octombrie 2026. Ultimele două etape vor avea loc în noiembrie, etapa 5 – 12-14 noiembrie 2026, iar etapa 6 – 15-17 noiembrie 2026.

Sferturile de finală ale Ligii A sunt programate în perioada 25-30 martie 2027, când vor avea loc și barajele de promovare/retrogradare Ligile A/B și B/C. Turneul final se va juca în intervalul 9-13 iunie 2027.

Rezultatele tragerii la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2026/2027:
Liga A

Grupa A1: Franța, Italia, Belgia, Turcia;
Grupa A2: Germania, Olanda, Serbia, Grecia;
Grupa A3: Spania, Croația, Anglia, Cehia;
Grupa A4: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Țara Galilor;

Liga B
Grupa B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord;
Grupa B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord;
Grupa B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo;
Grupa B4: Polonia, Bosnia-Herțegovina, România, Suedia;

Liga C
Grupa C1: Albania, Finlanda, Belarus, San Marino;
Grupa C2: Muntenegru, Armenia, Cipru, Letonia/Gibraltar;
Grupa C3: Kazahstan, Slovacia, Insulele Feroe, Moldova;
Grupa C4: Islanda, Bulgaria, Estonia, Luxemburg/Malta;

Liga D
Grupa D1: Gibraltar/Letonia, Malta/Luxemburg, Andorra;
Grupa D2: Lituania, Azerbaidjan, Liechtenstein.

Citeste mai mult

Educație

Un copil din Avrămeni a dus numele echipei sale pe marile stadioane ale lumii: Povestea care umple de mândrie toată comuna

Publicat

Publicitate

O poveste simplă, dar plină de emoție, reușește să aducă lumină și speranță într-o comunitate din județul Botoșani. Ianis Corduneanu, mijlocaș crescut la Viitorul Avrămeni, a purtat cu el tricoul echipei pe două dintre cele mai cunoscute stadioane ale fotbalului mondial – San Siro din Milano și, recent, Camp Nou din Barcelona.

Pentru mulți, sunt doar locuri legendare ale sportului. Pentru un copil care a început să viseze pe un teren din Avrămeni, aceste stadioane au devenit dovada că drumul de la sat spre marile scene ale lumii poate începe cu muncă, pasiune și credință în propriul vis.

Gestul lui Ianis de a purta tricoul echipei care l-a format spune mai mult decât orice discurs. Vorbește despre atașament, respect și recunoștință față de locul unde a învățat primele lecții despre fotbal, disciplină și încredere. Este semnul că rădăcinile rămân puternice, indiferent cât de departe te poartă pașii.

Pentru clubul Viitorul Avrămeni, momentul are o încărcătură aparte. Prin acest copil, numele echipei a ajuns simbolic pe două temple ale fotbalului european, iar comunitatea întreagă a simțit bucuria unei reușite care depășește granițele terenului de joc.

Profesorul de sport și antrenorul echipei, Sorin Ignătescu, vorbește despre mândrie, dar și despre puterea exemplului. Povestea lui Ianis devine o lecție pentru toți copiii care își încep drumul pe terenurile mici, demonstrând că locul de plecare nu limitează visele, ci le dă sens.

Astfel de momente adună oamenii laolaltă și reamintesc cât de important este sportul pentru formarea caracterului. Nu doar performanța contează, ci și loialitatea, respectul și dragostea pentru comunitatea care te-a crescut.

Publicitate

Astăzi, pentru Avrămeni, fotbalul înseamnă mai mult decât un joc. Înseamnă speranță, continuitate și credința că viitorul se construiește cu pasiune, pas cu pas, prin copiii care nu uită niciodată de unde au plecat.

Iar numele lui Ianis Corduneanu rămâne, pentru această comunitate, dovada vie că visele pot ajunge departe – purtând în suflet culorile de acasă.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat condamnat de Judecătoria Botoșani, prins la Răcăciuni după ce se sustrăgea de la închisoare. Era urmărit național și internațional

Publicat

Publicitate

Un bărbat condamnat printr-o hotărâre a Judecătoriei Botoșani a fost depistat de polițiști după ce se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea, fiind dat în urmărire atât la nivel național, cât și internațional.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, la data de 11 februarie, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, pe numele căruia fusese emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de 1 an și 2 luni pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În urma verificărilor și a activităților investigative, polițiștii au reușit localizarea acestuia în localitatea Valea Seacă. După depistare, bărbatul a fost reținut și ulterior introdus în Penitenciarul Bacău, pentru executarea pedepsei stabilite de instanță.

Cazul readuce în atenție cooperarea dintre structurile de poliție din diferite județe, dar și importanța urmăririi persoanelor care încearcă să evite executarea pedepselor dispuse de instanțele de judecată. Intervenția confirmă că mandatele emise de instanțele locale sunt puse în aplicare, chiar și atunci când persoanele condamnate încearcă să se ascundă în alte zone ale țării.

Autoritățile subliniază că astfel de acțiuni fac parte din activitatea curentă de menținere a ordinii publice și de punere în executare a hotărârilor judecătorești definitive, scopul fiind creșterea siguranței cetățenilor și respectarea legii.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending