Connect with us

Eveniment

Prinși la pescuit râului Prut în plină prohibiție

Publicat

Publicitate

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au depistat, în ultimele zile, la malul râului Prut, persoane dornice de a desfășura activități de pescuit, fără a ține cont de restricțiile perioadei de prohibiție. De asemenea colegii noștri au îndepărtat de pe luciul de apă, aproximativ 140 metri de plase de pescuit descoperite pe suprafaţa râului Prut.

 

* În data de 06 mai a.c., în jurul orei 18.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au organizat o acțiune de combatere a braconajului piscicol în zona lacului Stânca-Costești.

Pe timpul misiunii, lucrătorii noştri au observat pe direcția localității de frontieră Stânca un bărbat care se deplasa pe malul râului Prut având asupra sa un sac voluminos. Colegii noștri s-au deplasat imediat la fața locului și l-au identificat pe cetățean, un bărbat în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitate. În sac bărbatul avea aproximativ 30 de kilograme de pește (opt exemplare), despre care a declarat că l-a pescuit prin metoda greblare-harponare din râul Prut, deși știa că este perioadă de prohibiție.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și pescuitul cu japca, cu ostia, cu suliţa, ţepoaica sau cu orice alte unelte sau scule neautorizate, prin greblare sau harponare.

* Poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul aceluiași sector au observat pe raza localității de frontieră Iorga, județul Botoșani o persoană care manevra în apa râului Prut o plasă de pescuit din fir textil, în lungime totală de aproximativ 80 metri. Bărbatul, cetățean roman în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, a declarat că știa că este prohibit pescuitul, dar intenționa să monteze totuși plasa în apa râului Prut.

Publicitate

Colegi din cadrul aceluiași sector, pe timpul unor misiuni specifice, au îndepărtat de pe luciul de apă, aproximativ 60 metri de plase de pescuit descoperite pe suprafaţa râului Prut.

Lucrătorii noştri au îndepărtat plasa de pescuit din apă, fiind ridicată în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO&VIDEO: Incendiul de la Albești a fost stins. În urmă a rămas prăpăd! Proprietarul a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru înlăturarea efectelor. Riscul de explozie a fost eliminat, după ce din zona afectată au fost scoase două butelii.

 

Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară și s-a extins la o hală aparținând Primăriei Comunei Albești, unde funcționau un service auto și un depozit de materiale combustibile.

 

Au ars bucătăria de vară, două autoturisme, un compresor, mai multe unelte de construcții și tinichigerie auto, precum și o cantitate însemnată de materiale combustibile din lemn și plastic aparținând primariei și care se aflau în interiorul halei.

 

Publicitate

Proprietarul service-ului a suferit un atac de panică și a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

 

La intervenție au participat pompierii Detașamentului Botoșani, Gărzilor de Intervenție Trușești și Ștefănești, alături de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Albești, Hlipiceni și Todireni. Au fost mobilizate opt autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și mai multe echipaje de poliție.

 

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

mi se

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Incendiu de proporții la Albești. Un service auto, o vopsitorie și un depozit de materiale combustibile s-au făcut scrum

Publicat

Publicitate

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale de stingere. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari din Albești. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără și dejări mari de fum, pe o suprafață de peste 250 de metri pătrați. Totodată, exista pericolul de propagare a flăcărilor la mai multe case din apropiere.

 

Se intervine pentru localizarea incendiului. Misiunea este una de durată întrucât există o cantitate mare de materiale combustibile.

Pompierii au anunțat că suprafața afectată este de aproximativ 1200 de metri pătrați.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.

 

Publicitate

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer beat, scos din trafic la Călărași. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Joi, in jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul judetean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Călărași.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiști continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending