Connect with us

Actualitate

Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a finalizat testele. Când urmează să ajungă în țară

Publicat

Publicitate

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani a finalizat testele statice la fabrica din Katowice din Polonia şi a fost pregătit pentru livrarea în ţară în cursul săptămânii viitoare. Acesta este primul tren electric inter-regional din setul de 37 de rame electrice, produse de Alstom.

De altfel, acesta este şi primul tren cumpărat după trecerea a 40 de ani de la achiziţia de către România a ultimului tren electric.

„Primul tren electric RE-IR, din cadrul contractului semnat de ARF cu Alstom în 2022 pentru achiziţionarea a 37 de trenuri electrice destinate serviciilor de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs, a finalizat testele statice la fabrica din Katowice şi toate unităţile au fost asamblate în trenul pregătit pentru livrarea către România săptămâna viitoare”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.

El a precizat că în aceste zile se finalizează şi colantarea exterioară, pentru a putea începe pregătirea finală în vederea expedierii din fabrică.

„Trenul ajunge la Bucureşti la începutul lunii decembrie şi va fi verificat în vederea livrării şi, ulterior, autorizării, în vederea punerii în circulaţie cu călători. Pentru verificări, se vor aloca trase (parcursuri) pe reţeaua publică, pentru că trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri”, a adăugat Roşeanu.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale ţării.

Publicitate

De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt:

  • Bucureşti Nord – Constanţa,
  • Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara,
  • Bucureşti Nord – Braşov – Cluj,
  • Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj,
  • Bucureşti Nord – Braşov,
  • Bucureşti Nord – Iaşi,
  • Bucureşti Nord – Suceava,
  • Bucureşti Nord – Galaţi,
  • Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria,
  • Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad,
  • Cluj – Timişoara,
  • Cluj – Suceava – Iaşi.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA

Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile (85%) și de la bugetul de stat (15%).

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Redacția Botoșani24.ro vă urează Paște Fericit! Hristos a înviat!

Publicat

Publicitate

Hristos a Înviat!

Cu ocazia celei mai însemnate sărbători a creștinătății, vă transmitem cele mai calde gânduri și urări de bine. Paștele este momentul renașterii, al speranței și al iubirii, o sărbătoare a luminii care ne amintește de puterea credinței și a sacrificiului făcut din dragoste pentru omenire.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă liniște în suflet, pace în familie și clipe pline de armonie alături de cei dragi. Să întâmpinați Sfintele Paști cu inimile deschise, cu recunoștință și iubire!

Să aveți parte de sănătate, împliniri și Sărbători pline de lumină!
Paște Fericit alături de cei pe care îi iubiți!

Redacția Botoșani24.ro

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache: Sfintele Sărbători să vă facă viaţa frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Cu ocazia Învierii Domnului vrem să vă urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. 

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Sfintele Sărbători să vă facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet.

Un Paste Fericit! Hristos a înviat!”, a transmis primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă clipe magice alături de cei dragi!

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Hristos a Înviat ! Paște Fericit !

Sărbătoarea Paștelui reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Să aveți un Paște fericit! Sărbători fericite!”, a transmis primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte: Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace, să vă umple inima de bucurie cerească și să vă călăuzească spre toată fapta cea bineplăcută Lui.

Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet. Hristos a Înviat!”, a transmis primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending