Connect with us

Eveniment

Primăria Municipiului Botoșani a semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea străzii Peco

Publicat

Publicitate

Finanțare obținută de Primăria Municipiului Botoșani prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a semnat astăzi, 3 decembrie 2024, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea străzii Peco.
„În următoarele zile va fi lansată în licitație publică proiectarea iar asfaltarea tronsonului de 1,5 km va putea demara de anul viitor”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Vor mai fi executate lucrări de reabilitare a trotuarelor, amenajare sistem colectare ape pluviale, spații verzi și parcare.
Valoarea totală a investiției este de 7 milioane de lei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Articole pirotehnice confiscate de polițiștii botoșăneni

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind operațiunile cu articole pirotehnice.

 

Astfel, în urma activităților desfășurate polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 900 de articole pirotehnice, destinate a fi utilizate numai de pirotehnicieni, iar persoanle care le dețineau, nu aveau aviz de amplasament, autorizație sau carnet de pirotehnician.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

AJOFM: În atenția agenților economici – utilizarea Platformei PULS pentru plata convențiilor aflate în derulare

Publicat

Publicitate

AJOFM Botoșani aduce în atenția agenților economici faptul că MODULUL de depunere a tabelelor de plată pentru convențiile aflate în derulare, începând cu această lună este pus la dispoziția agenților economici .

 

Acest modul permite angajatorilor să acceseze digital sprijinul financiar acordat lunar pentru plata convențiilor aflate în derulare .

Rugăm reprezentanții legali ai agenților economici să utilizeze această platformă care integrează toate serviciile furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani .

 

Informații privind modalitatea de încărcare a documentației la următorul link:

Publicitate

https://www.anofm.ro/botosani/in-atentia-agentilor-economici-utilizarea-platformei-puls-pentru-plata-conventiilor-aflate-in-derulare/

 

 

Pentru asistență suplimentară, invităm angajatorii să  contacteze funcționarii agenției la numărul de telefon  0231.536791 / 0231.536792 / 0231531160 .

 

Citeste mai mult

Eveniment

O femeie de 84 de ani, din Hudești, a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei

Publicat

Publicitate

O femeie, în vârstă de 84 de ani, a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei. Vecinii au observat flăcările și au ajutat-o să iasă din casă, după care au sunat la 112 după ajutor. S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Mlenăuți.

La caz s-au deplasat pompierii militari și voluntari de la Punctul de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță de la Darabani.

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o cameră și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de către echipajul medical.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise.

Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, ISU Botoșani vă recomandă să respectați principalele reguli de prevenire a incendiilor în locuințe, la utilizarea focului deschis.

Publicitate

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență, pompierii botoșăneni sunt la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Județul Botoșani se află pe loc fruntaș la numărul de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori

Publicat

Publicitate

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în noiembrie 2024, de 919.906 persoane, cu 5.959 mai mic în comparaţie cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Dintre aceştia, 829.495 erau pensionari din sistemul public, iar 90.411 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 527 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 612 lei), Hunedoara (598), Cluj (595 lei), Bistriţa-Năsăud şi Prahova (586 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 38.663 – şi în judeţele Suceava (34.739 pensionari), Iaşi (30.737), Dolj (29.661), Prahova (27.487) şi Bacău (26.889).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 342 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (482 lei), Gorj (443 lei), Hunedoara (422 lei) şi în Sectorul 2 al Capitalei (438 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (6.318 persoane), urmat de judeţele Botoşani (5.952), Dolj (5.790), Olt (5.269) şi Teleorman (5.203).

Publicitate

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar acest cuantum, denumit „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending