Connect with us

Administratie

Primăria Mihai Eminescu informează că a început perioada de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025 la APIA. DOCUMENTE

Publicat

Publicitate

ÎN ATENȚIA LOCUITORILOR COMUNEI MIHAI EMINESCU,


Primăria Comunei Mihai Eminescu, vă aduce la cunoștință că a început perioada de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fermierii vor putea depune Cererea de plată până în data de 30 Mai, fără a mai fi necesară deplasarea la Centrele APIA, ci doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform instrucțiunilor de utilizare disponibile în interfața aplicației, pe site-ul APIA: www.apia.org.ro.

În cazul în care, fermierii vor dori să actualizeze culturile, aceștia sunt așteptați la sediul Primăriei Comunei Mihai Eminescu, Compartimentul Registrul Agricol, cu următoarele documente:

  1. Copie de pe cartea de identitate/buletinul de identitate/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/actul de înființare/actul constitutiv/statutul/actul normativ de înființare/regulamentul de organizare si funcționare, după caz, iar în cazul reprezentantului, copie de pe datele de identificare, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/pașaport;
  2. Dovada deținerii unui cont bancar activ în lei (RON) deschis la o bancă care desfășoară activitate pe teritoriul României;
  3. Documentele necesare care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția fermierului, inclusiv adeverința conform înscrisurilor din registrul agricol, trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii;
  4. Documentele care fac dovada utilizării pajiștilor permanente;
  5. Documentele care fac dovada utilizării terenurilor agricole aparținând Agenția Domeniilor Statului sau altor entități de drept public;

Reamintim faptul că, la depunerea cererii de plată sau a modificărilor aduse acesteia, trebuie să transmiteți/prezentați documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone neagricole, precum și a animalelor.

De asemenea, vă informăm că suprafețele declarate în cererile de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada utilizării terenului până la data-limită de depunere a cererilor de plată (30 mai 2025) sunt NEELIGIBILE.

Publicitate

Apia Pliant 1

Apia Pliant 2

Apia Pliant 3

Apia Pliant 4

Apia Pliant 5

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a coincis cu un eveniment istoric pentru Biserica Ortodoxă Română care a avut loc cu o zi înainte și anume canonizarea a 16 sfinte femei, fapt ce a sporit solemnitatea zilei.

La biserica din Victoria, ctitorită de Preafericitul Teoctist, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți, alături de părintele paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, pr. Bogdan Azamfirei.

La Sfânta Liturghie au participat și oficialități locale și județene, printre care senatorul Doina Federovici, și primarul comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cunoscut drept un susținător al valorilor culturale și creștine din zonă.

După momentele înălțătoare ale Sfintei Liturghii, în biserică a fost oficiat parastasul pentru odihna sufletului Preafericitului Părinte Teoctist, în semn de profundă prețuire și neuitare.

Ulterior, alaiul de preoți și credincioși s-a îndreptat către Casa Memorială din satul Tocileni, loc de pelerinaj sufletesc pentru cei care doresc să păstreze vie amintirea marelui patriarh. Zeci de persoane au fost prezente, demonstrând că legăturile clădite pe dragoste, credință și recunoștință vor dăinui peste vreme.

Publicitate

După slujba parastasului oficiată la Tocileni, părintele protopop Petru Fercal a rostit un cuvânt emoționant, evocând personalitatea marcantă a Preafericitului Teoctist și subliniind atașamentul sincer al comunității, care se adună an de an pentru a-i cinsti memoria.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, unde nelipsitele sărmăluțe au fost pregătite cu grijă de gospodinele din Tocileni. Acestea au dovedit încă o dată că, pe lângă evlavie și respect pentru moștenirea spirituală a patriarhului, sunt și păstrătoare iscusite ale tradițiilor culinare locale.

Părintele Patriarh Teoctist s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni din județul Botoșani. A primit numele de Teodor, fiind cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. A intrat frate în Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi în Mănăstirea Neamț în anul 1931.

Studii

Teodor Arăpașu a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și a fost hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937.

Între 1940-45 a studiat la Facultatea de Teologie din București, în paralel, îndeplinind diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și hirotesit arhimandrit în 1946.

Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași. În data de 28 februarie 1950 a fost ales în funcția de Episcop vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul.

Părintele Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

Activitate pastorală

În data de 16 septembrie 1962 a fost instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie) unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea).

La 25 februarie 1973 a fost întronizat Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (28 ianuarie).

În data de 9 octombrie 1977, Părintele Teoctist a primit demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei (ales la 25 septembrie).

Începând cu luna iulie a anului 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh.

La data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost  întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.

Foto: facebook Biserica Adormirea Maicii Domnului Stîuceni

Citeste mai mult

Eveniment

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 15:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.
Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.

Recomandări pentru spectatori:
* Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
* Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.
* Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.
* Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.
* Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Precizări legale:
Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:
* Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.
* În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.
Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sportiv fără incidente!

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La domiciliul celor doi bărbați, au fost identificate mai multe mijloace de probe care interesează cauza, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bărbații au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, pentru audieri .

La activitate am beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Botoșani .

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt de material lemnos .

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar.

 Mai mult decât atât, la data de 21 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, o tânără de 30 de ani, din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras acesteia portofelul pe care îl avea într-un rucsac.

 

Inițial, față de aceasta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending