Connect with us

Administratie

Primăria Dorohoi cere proprietarilor din vecinătatea zonelor protejate să nu mai ardă miriștile sau vegetația ierboasă

Publicat

Publicitate

Municipalitatea de la Dorohoi a făcut un apel la proprietarii din vecinătatea zonelor protejate pentru respectarea normelor de protecție și regimul ariilor naturale protejate.

Municipiul Dorohoi se suprapune cu situl Natura 2000 ROSPA0157 Mlaștina Iezerul Dorohoi pe o suprafață de 148,21 ha și cu situl Natura 2000 ROSPA0116 Dorohoi – Șaua Bucecei pe o suprafață de 262,16 ha.

Acestea sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică si au un regim special reglementat prin OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.

“Având în vedere dorința de a stopa fenomenele cu care ne-am confruntat în anii trecuți, precum incendierea și arderea necontrolată a vegetației uscate, abandonarea/depozitarea necontrolată a deșeurilor pe suprafețele din ariile protejate sau în vecinătatea acestora și accesul motorizat în ariile naturale protejate, vă informam că, atât persoanele fizice cât și juridice care dețin sau care administrează terenuri și/sau desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariilor naturale protejate, au obligația de a respecta mai multe prevederi legale”, a transmis municipalitatea de la Dorohoi.

Iată și normele legale care trebuie respectate:

1) Se interzice arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice; acestea  constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, conform art. 98, lit. a) din OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului cu modificările si completările ulterioare;

Publicitate

2) Se interzice abandonarea/aruncarea/eliminarea deseurilor în spații neautorizate, incendierea deșeurilor sau îngroparea acestora, conform art. 20 din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările si completările ulterioare; aceste fapte constituie contraventie si se sancționează cu amendă de la   30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice;

3) Conform art. 87, pct. 18 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, se interzice ”depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălţilor şi pe faleza mării, pe baraje şi diguri sau în zonele de protecţie a acestora a materialelor de orice fel” iar nerespectarea acestora constituie contravenție si se sancționează, conf. art. 88, alin. (1), lit. a), cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane fizice.

4) Accesul neautorizat cu motociclete, ATV-uri, sănii cu motor, autoturisme sau alte tipuri de autovehicule, pe suprafaţa ariilor naturale protejate, în afara drumurilor publice, a drumurilor forestiere pe care accesul nu este interzis prin semne sau bariere şi a terenurilor special amenajate şi semnalizate în acest scop, se consideră contraventie și se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice şi de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice, conform art. 53, alin. (2), lit. m) din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru vizualizarea ariilor preotejate sus mentionate, puteți accesa natura2000.eea.europa.eu

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel încât lucrările să fie eficiente și durabile.

Condițiile meteo, factor decisiv în execuția lucrărilor

Autoritățile locale atrag atenția asupra unor aspecte tehnice importante privind pietruirea drumurilor în perioadele ploioase sau cu umiditate ridicată:

  • Sol instabil în condiții de ploaie: atunci când pietrișul este așternut pe un teren îmbibat cu apă, stratul de bază devine moale, iar materialul se poate afunda în noroi, fără a forma o fundație solidă și rezistentă.

  • Probleme de drenaj: aplicarea pietrișului pe teren umed poate afecta scurgerea naturală a apei, favorizând apariția denivelărilor și a gropilor într-un timp scurt.

  • Intervenții în condiții optime: lucrările pot fi realizate și în condiții de umiditate redusă sau ploi ușoare, însă doar acolo unde există deja un strat de fundație stabil, bine compactat anterior.

    Publicitate

Potrivit administrației locale, scopul este ca fiecare intervenție să aibă un rezultat durabil, evitând risipa de materiale și costuri suplimentare pentru reparații ulterioare.

Apel la înțelegere din partea cetățenilor

Primăria face apel la răbdare și înțelegere din partea locuitorilor, subliniind că echipele vor interveni ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția vremii și de starea drumurilor.

„Ne dorim să oferim condiții cât mai bune de circulație pentru toți cetățenii comunei. Intervențiile vor continua pe măsură ce vremea va permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Citeste mai mult

Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending