Connect with us

Actualitate

Primar, gimnazial și liceal: Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. În ce condiții

Publicat

Publicitate

Elevii care obțin media 10 pe linie vor avea posibilitatea de a finaliza doi ani de studii într-un singur an școlar, conform unei metodologii publicate recent în Monitorul Oficial. Această oportunitate este disponibilă o singură dată pentru fiecare ciclu de învățământ: primar, gimnazial și liceal, relatează alba24.ro.

Pentru a beneficia de acest program, elevii trebuie să participe la cel puțin 50% dintre orele aferente anului curent și la minimum 40% din orele celui de-al doilea an de studii. În plus, pentru promovare, elevii trebuie să obțină calificativul „Foarte Bine” la finalul celui de-al doilea modul în învățământul primar sau o medie de cel puțin 9 la gimnaziu și liceu.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar

Ordinul ministrului educației pentru aprobarea Metodologiei privind promovarea a 2 ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial pe 8 ianuarie.

Potrivit metodologiei, elevii capabili de performanțe școlare înalte pot promova doi ani de studii într-un an școlar, ca parte a parcursului educațional subsumat învățământului preuniversitar obligatoriu.

Accelerarea promovării se realizează prin parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar de către elevii care au rezultate școlare excepționale și care au capacitatea fizică și intelectuală de a se adapta cerințelor parcurgerii acestui proces și integrării lor într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare.

Parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar se face pentru doi ani de studii consecutivi:

Publicitate
  • anul în care este înscris elevul în urma promovării, în regim obișnuit, denumit în continuare „an curent/clasă curentă”
  • anul următor acestuia, pe care elevul îl parcurge suplimentar, în același timp cu anul curent, denumit în continuare „al doilea an de studiu”

Parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ: primar, gimnazial și liceal.

Clasele de început de ciclu de învățământ se exclud din program. În învățământul primar, înscrierea în program se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. Accesul elevilor la program

Potrivit metodologiei, elevii care se înscriu în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecție:

Pentru cei care se înscriu pentru parcurgerea claselor a III-a și a IV-a:

  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu;
  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la purtare;

Pentru cei care se înscriu în program la nivel gimnazial și liceal:

  • media generală 10 la fiecare disciplină de studiu pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal;
  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, media anuală 10 la purtare;

Pentru toți elevii care se înscriu în program:

  • să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare clasei curente, cu un punctaj de cel puțin 80% din totalul punctajului acordat pe test.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. Documente necesare pentru înscriere

Pentru înscrierea elevilor în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie depuse următoarele documente:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului;
  • dosarul personal al elevului;
  • rezultatul obținut la testul interdisciplinar;
  • avizul favorabil al consilierului școlar;
  • avizul favorabil al medicului școlar sau al medicului de familie;
  • avizul consiliului profesoral al unității de învățământ.

Dosarul personal al elevului cuprinde:

  • portofoliul educațional al elevului, întocmit conform legislației în vigoare;
  • raportul profesorului pentru învățământul primar/dirigintelui, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”;
  • raportul fiecărui profesor al clasei, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”, în cazul elevilor din învățământul gimnazial și liceal;
  • raportul consilierului școlar privind capacitatea de adaptare la parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar și de integrare într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare, finalizat cu
    propunerea „admis”/„respins”;
  • raportul medicului școlar sau al medicului de familie privind starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”

Desfășurarea programului de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar

Parcurgerea celor doi ani de studii într-un an școlar se realizează prin:

  • frecventarea a cel puțin 50% din cursurile școlare aferente anului curent și a cel puțin 40% din cursurile școlare aferente celui de-al doilea an de studiu conform planului personalizat de învățare elaborat de comisia de monitorizare;
  • studiu individual;
  • consultații/tutoriale asigurate de profesorul pentru învățământul primar/profesorii clasei celui de-al doilea an de studiu.

În vederea promovării a doi ani de studii într-un an școlar, elevul va fi evaluat la fiecare disciplină/modul din planul-cadru de învățământ al celor doi ani.

Pentru încheierea situației școlare, elevul susține evaluări periodice sumative, pe durata anului școlar, după cel de-al doilea modul și pe durata celui de-al cincilea modul.

Probele de evaluare pot fi: scrise, orale, practice și de aptitudini incluse în planul personalizat de învățare, calendarul acestora fiind stabilit de comun acord de către părinte/tutorele
legal, elev și dirigintele clasei și avizat de către consiliul profesoral.

Conținutul probelor de evaluare va respecta curriculumul școlar.

Înregistrarea situației școlare se face în cataloagele și registrele matricole ale celor două clase în care elevul este înmatriculat.

Întreruperea programului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar se realizează în următoarele situații:

  • la cererea elevului sau a părintelui/reprezentantului legal al elevului;
  • dacă la finalul celui de-al doilea modul, calificativul obținut este „Bine” — pentru elevii din ciclul primar, respectiv media notelor la evaluarea curentă pe discipline este mai mică de 9 — pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal;
  • dacă elevul nu promovează evaluările periodice sumative la cel puțin 3 dintre disciplinele/modulele la care a optat pentru evaluarea sumativă;
  • la recomandarea argumentată a comisiei.

În urma întreruperii programului, elevul își continuă studiile în clasa curentă.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COMUNA ȘTIUBIENI – ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

Publicat

Publicitate

COMUNA ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOŞANI

ANUNT PUBLIC NR. 1 

COMUNA ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOŞANI, titular al Planului “ACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL ȘI A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM AL COMUNEI ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOȘANI”, anunță publicul interesat cu privire la depunerea primei versiuni a Planului “ACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL SI A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM AL COMUNEI ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOȘANI” la Agenția pentru Protecția Mediului Botoşani, în scopul obținerii avizului de mediu.

Observațiile publicului se primesc în scris la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Botoşani, din B-dul. Mihai Eminescu, Nr. 44, Județul Botoşani, de luni – joi între orele 8:00 – 16:30 și vineri între orele 8:00 – 14:00, în termen de 18 zile de la data apariției anunțului.

Primar,

Pavel ȘTEFANACHE

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Tânăr de 29 de ani, din comuna Mihai Eminescu, condamnat la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor și alte fapte

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Tribunalul Botoșani, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Mihai Eminescu.

 

Tânărul a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolui sau altor substanțe, tentativă la omor și ultraj sub forma tentativei de omor.

 

Acesta a fost identificat la adresa de domiciliu, fiind preluat sub escortă, iar ulterior încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 35 de ani, din Bălușeni, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Botoșani, pe numele unui tânăr, de 35 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Tânărul a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe.

 

Acesta a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind preluat sub escortă și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Două persoane din Botoșani, reținute de polițiștii botoșăneni pentru furt și fraude bancare

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane de 30, respectiv 43 de ani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, complicitate la furt, tăinuire, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 21 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, o tânără de 30 de ani, din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras acesteia portofelul pe care îl avea într-un rucsac. Ulterior, prin utilizarea fără drept a cardului bancar aparținînd victimei, ar fi efectuat două tranzacții neautorizate, cauzând un prejudiciu în valoare de peste 1.000 de lei.

 

La data de 05 februarie 2026, au fost efectuate două percheziții domiciliare la persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor, prilej cu care au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă ce interesează cauza.

 

Publicitate

Cele două persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, tânăra de 30 de ani, fiind plasată în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending