Connect with us

Administratie

Prima ediţie a Zilelor Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani va aborda interdisciplinaritatea terapeutică în era inteligenţei artificiale

Publicat

Publicitate

În aproximativ o lună, în perioada 20-24 mai 2025, cel mai mare spital din estul ţării va da startul ediţiei inaugurale a Zilelor Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” din Botoşani, prima ediţie a conferinţei medicale organizate de această instituţie desfăşurându-se sub titulatura ştiinţifică “Abordarea terapeutică interdisciplinară în era inteligenţei artificiale”.

 

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Botoşani, Colegiul Medicilor Botoşani şi Ordinul Asistenţior Medicali Generalişti Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Botoşani şi va avea loc sub înaltul patronaj al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi. De asemenea, manifestarea beneficiază de sprijinul direct şi nemijlocit al mediului de afaceri local.

Peste 400 de medici din diferite specialităţi (medicina de urgenţă, chirurgie generală, neurochirurgie, ortopedie, neonatologie, psihiatrie, gastroenterologie, cardiologie, medicină internă, urologie, dermatologie, oncologie, chirurgie plastică şi reparatorie, pediatrie), dar şi fizioterapeuţi, psihologi, audiologi şi asistenţi medicali din toată ţara sunt asteptaţi la lucrările conferintei. Cei care încă nu s-au înregistrat, pot face acest lucru prin accesarea website-ului manifestării, zilele-spitalului-mavromati.ro. Răsplata va fi un program medical de excepţie, ce va putea fi accesat atat în format onsite, dar şi online, care va fi evaluat cu numeroase credite EMC (educaţie medicală continuă).

„Suntem încântaţi că odată cu prima ediţie a Zilelor Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” creem la Botoşani o modalitate importantă de asigurare a unui proces continuu şi sustenabil de formare medicală la nivelul tuturor categoriilor de personal din cadrul spitalului, cu consecinţe benefice în funcţionarea instituţiei pe termen lung şi, pe cale de consecinţă, în beneficiul pacienţilor arondaţi.”, a declarat dl. Corneliu Prepeliţă, managerul spitalului.

Dintre lectorii invitaţi, putem aminti pe Prof. Dr. Anca Trifan, Prof. Dr. Camelia Cojocariu, Prof. Dr. Ana-Maria Sîngeap, Prof. Dr. Cătălin Sfarti de la Institutul de Gastroenterologieşi Hepatologie din Iaşi, pe Prof. Dr. Romeo Dobrin, Dr. Ovidiu Alexinschi de la Institutul de Psihiatrie “Socola” din Iaşi, Prof. Dr. Ingrith Miron, Prof. Dr. Laura Trandafir, Prof. Dr. Cristina Gavrilovici, Prof. Dr. Alina Luca, Prof. Dr. Valeriu Lupu , Conf. Dr. Magdalena Starcea, Conf. Dr. Ileana Katerina Ioniuc , Conf. Dr. Solange Tamara Roșu , Şef Lucrări Maria Adriana Mocanu, Şef Lucrări Dr. Otilia Frăsinariu , Dr. Ioana Grigore, Dr. Camelia Ivănescu de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, Prof. Dr. Dana Turliuc de la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu”din Iași, Șef lucrări Dr Horațiu Stan de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Prof. Dr. Ovidiu Alexa, Prof. Dr. Irina Iuliana Costache-Enache, Dr. Daniela Crişu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” din Iasi. Preşedintele de onoare al manifestării este Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi.

Publicitate

Operatorul manifestării este SC Focus Event SRL din Iaşi, iar website-ul evenimentului poate fi găsit la adresa  www.zilele-spitalului-mavromati.ro

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Copac doborât de vânt pe acoperișul spitalului din Darabani: Pompierii au intervenit de urgență

Publicat

Publicitate

În această dimineață, pompierii au intervenit de urgență în orașul Darabani, după ce un copac a fost doborât de vânt și a căzut pe acoperișul spitalului din localitate. Alarma a fost dată de angajații unității medicale, care au sesizat riscul iminent de spargere a geamurilor și de avariere a aparatelor de aer condiționat montate pe clădire.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și ai Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de intervenție dotată cu accesorii pentru tăierea arborilor și o autospecială de salvare și lucru la înălțime. Sprijin a fost acordat și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, care a intervenit cu un buldoexcavator.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, copacul fiind tăiat controlat și îndepărtat fără ca structura clădirii spitalului să fie afectată.

Autoritățile reamintesc faptul că județul Botoșani se află sub incidența unei atenționări meteorologice de tip Cod Portocaliu de vânt puternic, valabilă până mâine, la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse între 70 și 90 km/h.

În acest context, cetățenii sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită, să evite deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare sau stâlpilor de electricitate, să nu se adăpostească lângă clădiri aflate în construcție sau construcții improvizate și să parcheze autoturismele la distanță sigură față de elemente care pot fi doborâte de vânt. De asemenea, este recomandată îndepărtarea arborilor sau ramurilor uscate din apropierea locuințelor și evitarea atingerii firelor electrice căzute la pământ.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Articole pirotehnice interzise, confiscate la Săveni: Tânăr de 24 de ani cercetat penal după un control în trafic

Publicat

Publicitate

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgușeni, este cercetat penal după ce a fost prins transportând articole pirotehnice interzise, în urma unui control efectuat de polițiști în orașul Săveni.

Incidentul a avut loc la data de 27 decembrie 2025, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de tânăr.

În urma verificărilor efectuate asupra vehiculului, oamenii legii au descoperit 80 de bucăți de articole pirotehnice a căror deținere este interzisă prin lege. Întreaga cantitate a fost confiscată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, fără drept.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 39 de ani, reținut după ce a condus băut și a lovit o mașină parcată la Românești, noaptea trecută

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Românești, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului, după un incident rutier produs pe un drum public din localitate.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, la data de 28 decembrie 2025, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul zilei de 27 decembrie 2025, bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumul public din comuna Românești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație mult peste limita legală.

Mai mult, în timp ce se deplasa pe drumul public, acesta ar fi pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un alt vehicul parcat, incidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 130 de polițiști la datorie de Crăciun în Botoșani: 243 de intervenții, 300 de amenzi și zeci de permise reținute în județ

Publicat

Publicitate

În perioada 24–27 decembrie 2025, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale au fost zilnic la datorie, pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare în siguranță, fără incidente majore, pe raza județului Botoșani.

Oamenii legii au fost prezenți atât în mediul urban, cât și în mediul rural, acționând pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii publice și asigurarea siguranței rutiere.

În intervalul menționat, polițiștii au intervenit la nu mai puțin de 243 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 160.000 de lei.

Totodată, la nivelul județului au fost organizate 14 acțiuni punctuale, având ca scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță publică.

Pe linie rutieră, polițiștii au reținut 36 de permise de conducere, în principal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, depășirea limitei legale de viteză și alte abateri grave de la regimul circulației.

Publicitate

De asemenea, 12 autovehicule au fost oprite din a circula pe drumurile publice, după ce s-a constatat că nu prezentau siguranță, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor.

În contextul prevenirii și combaterii violenței domestice, polițiștii au întocmit 86 de formulare de evaluare a riscului iminent, fiind emise 13 ordine de protecție provizorii pentru protejarea persoanelor aflate în pericol.

În urma intervențiilor, au fost constatate 99 de infracțiuni, dintre care 8 la regimul rutier și 4 la regimul armelor și munițiilor.

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani dau asigurări că polițiștii vor rămâne în continuare la datorie, pentru a asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii județului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending