Connect with us

Educație

Prima ediție a Caravanei ASCOR în Cercul Pastoral „Sf. Spiridon”, Leorda

Publicat

Publicitate

În perioada 25-26 august 2025, preoții din Cercul Pastoral „Sf. Spiridon” – Leorda au organizat prima ediție a Caravanei ASCOR în această zonă, un proiect catehetic și educațional care își propune să aducă tinerilor bucuria întâlnirii cu Hristos prin activități educative și duhovnicești. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași, alături de alte filiale partenere din țară, și a beneficiat de implicarea directă a cinci voluntari din partea Asociației Tinerilor Ortodocși Români (ATOR).

Întâlnirea s-a bucurat de participarea a 70 de adolescenți, veniți să descopere mai mult despre viața creștină și valorile ortodoxe.

Prima zi a Caravanei s-a desfășurat în cadrul complexului parohial al Parohiei Brăiești, unde tinerii au luat parte la ateliere biblice, concursuri interactive, dezbateri și vizionări de materiale video. Aceste activități au avut scopul de a crea un cadru prietenos de învățare, dialog și comuniune.

A doua zi a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Parohia Cervicești, urmată de festivitatea de premiere și de discuții pe marginea temei propuse:
„Cum pot eu, ca tânăr, să mărturisesc credința?”

Tema acestei ediții i-a provocat pe tineri să reflecteze la modul în care pot trăi autentic credința ortodoxă, atât la nivel personal, cât și comunitar. Totodată, ea se înscrie în contextul proclamării anului 2025 ca „An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, readucând în atenție mărturia unor modele vii de viață creștină.

Caravana ASCOR își propune să aducă învățătura creștină și valorile ortodoxe mai aproape de tinerii din mediul rural, în special din satele din Arhiepiscopia Iașilor. Prin implicarea studenților voluntari din diverse facultăți, adolescenții cu vârste între 12 și 20 de ani sunt provocați să reflecteze la teme fundamentale pentru formarea lor: alegeri de viață, libertate și responsabilitate, iubire creștină și valori morale.

Publicitate

Această primă ediție a Caravanei ASCOR în Cercul Pastoral „Sf. Spiridon” – Leorda a demonstrat că Biserica rămâne aproape de tineri și le oferă un cadru viu de învățare, dialog și trăire autentică a credinței.

Comunicat, Protopopiatul Dorohoi

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune preventivă a polițiștilor, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla și cu sprijinul jandarmilor au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza municipiului Dorohoi și a zonelor limitrofe.

 

Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 60 de persoane și au fost oprite pentru control 50 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate aproximativ 10 testări cu aparatul etilotest.

 

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

 

Publicitate

Dintre acestea, 23 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar una în baza Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, confiscând cantitatea de 3,5 metri cubi de material lemnos.

 

Tot în cadrul activității, au fost reținute patru permise de conducere, două certificate de înmatriculare, iar în cazul unor vehicule au fost retrase și seturile de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferul care a produs accidentul din sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Botoșani era beat criță: 1,27 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

În fapt, la data de 16 octombrie 2025, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în sensul giratoriu de pe Șoșeaua Iașiului, din municipiului Botoșani.

 

Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Cristinești, care conducea un autoturism din direcția străzii Petru Rareș, din municipiul Botoșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un ornament stradal.

 

Publicitate

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilostest, rezultatul fiind 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

Ulterior, bărbatul a fost introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru violare de domiciliu, amenințare, lovire și distrugere.

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare, lovire și distrugere.

 

În fapt, la data de 16 octombrie 2025, acesta ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani și ar fi distrus un geam și ușa de acces de la locuința persoanei vătămate.

 

Mai mult decât atât, bărbatul ar fi adresat amenințări cu moartea persoanelor prezente la locuință, cărora le-ar fi creat o stare de temere, iar în urma distrugerii geamului, unui bărbat, de 39 de ani, i-au fost create leziuni la nivelul feței.

 

Publicitate

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din Darabani, reținut pentru 24 de ore după ce a condus beat

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din localitatea Darabani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 16 octombrie 2025, ar fi condus un autoturism, în localitatea Darabani, fiind sub influența alcoolului.

 

Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Publicitate

Tânărul a fost arestat pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani în vederea luării unei măsuri preventive față de acesta.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending