Connect with us

Eveniment

Povestea Mihaelei, îngrijitorul de suflete de la Botoșani, care are nevoie de ajutorul nostru

Publicat

Publicitate

Ce poți să faci când ani de zile ești îngrijitor de suflete, de multe ori muribunde, iar la un moment dat, constați că Dumnezeu te pune chiar pe tine la grea încercare. Te rogi și îți aduci aminte că ani de zile ai fost mereu expusă și sensibilă la suferința pricinuită oamenilor de diverse boli și speri ca Dumnezeu să nu își ia ochii și de la tine.

Mihaela Andrieș lucrează ca asistent medical într-un spital din Botoșani. Suferința trupească a fost mereu în fața ochilor ei și a făcut tot ce a putut pentru a-și ajuta pacienții să-și recapete sănătatea sau măcar să le scadă durerile.

În urmă cu 4 ani, a început să simtă pe propria piele neputința celor care se chinuiau în saloane. Un spasm la ochiul drept și dureri insuportabile la ureche au făcut-o să-și piardă zâmbetul, la propriu. Jumătatea dreaptă a feței i-a paralizat.

Mihaela Andrieș s-a adresat Asociației “Salvează o Inimă” Botoșani, care încearcă să sprijine astfel de cazuri prin apeluri la donații, și unde și-a povestit trăirile și speranțele.

“Ultimii trei ani au fost un carusel de emoții pentru mine și familia mea. Numeroasele tratamente și vizite la doctori – toate fără succes – m-au lăsat obosită și lipsită de speranță că situația mea se va ameliora vreodată.

În România, afecțiunea a rămas nediagnosticată, iar de un tratament adecvat nici nu putea fi vorba. În noiembrie însă, o clinică din Tübingen, Germania, a diagnosticat-o pe femeia de 45 de ani cu tumoră de nerv facial și i-a propus o intervenție chirurgicală cu riscuri importante, printre care pierderea totală a auzului și a echilibrului pe partea dreaptă. Ar fi singura șansă la o viață asemănătoare celei pe care Mihaela a avut-o înainte. Fără operație, tumora va crește și îi va amenința chiar viața.

Publicitate

Din păcate, cu toate eforturile financiare pe care familia mea le-a făcut în ultimii 4 ani, costurile acestei intervenții depășesc mijloacele noastre financiare. Strângerea celor 40.450 de euro este cu atât mai dificilă cu cât, pentru a evita agravarea situației, recomandarea este să fiu operată în maximum două luni. Din păcate, totul pare să aibă un preț, inclusiv viața, iar prețul pus pe viața mea este unul pe care nu mi-l permit în lipsa unui ajutor din partea voastră. Așa că vă rog din răsputeri să mă sprijiniți în această luptă, în speranța că într-o zi mă voi vindeca!”, a povestit Mihaela Andrieș.

După ani de suferință, există o rază de speranță, dar ea costă mai mult decât își poate permite Mihaela.

“Speranță și reușită am oferit și noi, de nenumărate ori, prin donațiile noastre. Am salvat o mulțime de vieți și am redat zâmbetul și încrederea în viitor celor care erau scufundați în dezamăgire și deznădejde. O putem face din nou, și pentru această femeie atât de urât încercată de soartă, prin orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”.

Orice ajutor oferit este de neprețuit. Orice donație îi poate reda zâmbetul celei care le-a zâmbit o viață întreagă celor bolnavi pe care i-a îngrijit. E timpul să fie și ea ajutată. Suntem alături de Mihaela!”, au spus și reprezentanții Asociației „Salvează o inimă”.

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”

Cod de inregistrare fiscala:  31015982

 

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele MIHAELA ANDRIES, au mai adăugat reprezentanții asociației.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Ziua Națională a Lecturii: Manifestări organizate la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Începând cu ediția 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, va organiza Ziua Națională a Lecturii într-un nou format, prin invitarea participanților la lectura din opera unui scriitor reprezentativ al literaturi române.

Pentru ediția din acest an, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Botoșani, propune genericul „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”. Organizatorii vor pune la îndemâna elevilor și a cadrelor didactice, pentru lecturare, o selecție din opera poetică a scriitorului Constantin Abăluță, însoțită de materiale video, produse de Casa de Pariuri Literare – „Poemul de la ora 21”, în care scriitorul citește din propria creație.

Lecturile vor avea loc în perioada 12-13 februarie 2026 și se vor încheia cu o proiecție a filmului „Poate că asta e fericirea”, producție a Casei de Pariuri Literare, vineri, în data de 13 februarie 2026, ora 13:30, la Cinematograful „Unirea” Botoșani. Intrarea la proiecție este liberă.

Pentru obținerea materialelor, profesorii sunt invitați să se adreseze Memorialului Ipotești, coordonator de proiect – Mihaela Anițului, trimițând un mesaj cu tema „Ziua Națională a Lecturii” la adresa: bnpmihaieminescu@gmail.com în perioada 2 – 10 februarie 2026.

 

              Constantin Abăluță (8 octombrie 1938 – 22 ianuarie 2025) a fost de profesie arhitect, dedicându-se însă, de la finalul anilor ’60, exclusiv scrisului. A fost poet, prozator, dramaturg și critic literar, autor a peste 60 de volume de creații originale. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și vicepreședinte al PEN Clubului Român, cu numeroase premii literare decernate în țară și în străinătate. În cei peste 50 de ani, Constantin Abăluță a publicat următoarele scrieri poetice (selectiv): 1968 – „Piatra”, 1969 – „Psalmi”, 1970 – „Unu”, 1974 ‒ „Iubiri”, 1977 ‒ „Călătorii”, 1979 ‒ „Obiecte de tăcere”, 1980 ‒ „Violența memoriei pure”, 1982 ‒ „Aerul, mod de folosință”, 1985 ‒ „11 erezii”, 1995 ‒ „Aceleași nisipuri” și „Marină într-un creier”, 1997 ‒ „Camera cu mașini de scris”, 1997 ‒ „Drumul furnicilor”, 1999 ‒ „Cârtița lui Pessoa” și „Mic manual de tăcere”, 2001 ‒ „Odăile”, 2002 ‒ „Terasa”, 2004 ‒ „Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase”, 2005 ‒ „Intrusul”, 2011 ‒ „Nu eu, dar nici altcineva”, 2012 ‒ „Bazooka Girl”, 2015 ‒ „chiar așa”, 2017 ‒ „trăiesc în fața dumneavoastră”, 2018 ‒ „Mai sincer ca Himalaya”, 2022 ‒ „Lucrurile oamenilor”, „Adevărul și peria de haine”, „La capătul mării spun nu spun da zâmbesc și cânt” și „Exerciții de copiat aerul”. A publicat volumele de proză: 1981 ‒ „Ultimele știri din Planeta simetrică”, 1983 ‒ „Singurătatea ciclopului”, 2010 ‒ „Elicea lui Urmuz/Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului”, 2016 ‒ „Nu sunt Einstein. Mic Larousse apocrif”. A tradus din literatura scriitorilor Samuel Beckett, Henri Michaux, Boris Vian, Frank O’Hara, Patrick Mondiano, Gérard Augustin, Jan Mysjkin.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din Hudești, depistat la volan cu permisul suspendat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit, duminică, pentru control, în localitatea Darabani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Hudești.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul acesta are permisul de conducere suspendat de la începutul lunii ianuarie a.c.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Publicitate

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din Curtești, care a condus cu autorizația provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Curtești.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna aprilie a anului 2025.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru siguranța rutieră

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de de aproximativ 18.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 28 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere pentru nerespectarea indicațiilor polițiștului și viteză.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending