Connect with us

Eveniment

Poveste cu săbii și scandal într-un bar din centrul municipiului Botoșani. Doi tineri au fost trimiși în judecată pentru „tentativă la omor”

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:

– B.D., în vârstă de 23 de ani, din mun./jud. Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă la omor”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”;

– M.C.S., în vârstă de 19 ani, și P.D., în vârstă de 42 de ani, ambii din mun./jud. Botoșani, cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă la omor” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

S-a reţinut următoarea situație de fapt:

„În ziua de 09.03.2025, în jurul orei 23.15, în timp ce pers. văt. I.D. se afla într-o sală de jocuri/cazinou din zona centrală a mun. Botoșani, a fost agresată fizic de către inc. M.C.S. și P.D., care l-au informat și pe inc. B.D. cu privire la prezența în local a persoanei vătămate. Inc. B.D. a intrat în interior și a lovit pers. văt. cu o sabie în zona capului și la nivel scapular, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 de zile de îngrijiri medicale. Prin acțiunile lor violente, inculpații au tulburat liniștea și ordinea publică.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul .

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

15 iunie – punctul culminant al festivalului Zilele Eminescu, ediția iunie 2025, organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Ziua de duminică, 15 iunie va constitui punctul culminant al „Zilelor Eminescu”, manifestare de amploare organizată de Memorialul Ipotești, demarată în 11 iunie, care a inclus evenimente variate, inclusiv un Festival de debut și un Târg de carte și de arte.

Programul zilei de 15 iunie va începe la ora 10.30, cu un Te Deum la bisericuța familiei Eminovici din Ipotești, urmat de depuneri de flori la bustul lui Eminescu din incinta Memorialului. În continuare, de la ora 11:00, în amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, se va desfășura Gala de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu – Opus Primum”, care va cuprinde un recital al poeților nominalizaţi la prima ediţie, o discuție cu membrii juriului despre poezia de debut în anul 2024, un recital al poeților nominalizați la ediţia din acest an, urmat de ceremonia de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu – Opus Primum”. Gala se va încheia cu un recital de muzică clasică.

Începând cu ora 12:00, vor avea loc alte manifestări din seriile de evenimente ale ediției iunie 2025 a Zilelor Eminescu: la Memorialul Ipotești, Vânătoarea de carte (între orele 12:00 și 17:00) și Versul preferat din Eminescu (între orele 13:00 și 17:00) și festivitatea de premiere a activității de proiect „Eminescu, azi” (în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, de la ora 13:00).

Pe Pietonalul Unirii de la Botoșani, se vor desfășura atelierele pentru copii: desen, semne de carte, versuri preferate (între orele 12:00 și 16:00) și va avea loc prezentarea aparițiilor editoriale.

La Cafeneaua Artelor din Botoșani, de la ora 16:30, Poezia la cafea îi va avea ca protagoniști pe Liviu Apetroaie și pe invitatul său botoșănean, Mihai Babei, iar de la ora 18:00, participanții vor asista, în același local, la prezentarea unui proiect colaborativ cu Dan Sociu (lectură) și Ana Maria Micu (proiecție video). Între orele 10:00 și 20:30, se va putea degusta, la Restaurantul Cherry, din lista de bucate preferate de Eminescu și Creangă.

Ora 18:00 va marca închiderea Târgului de carte pe Pietonalul Unirii.

Publicitate

De la ora 19:00, Emil Boroghină (Teatrul din Craiova) va susține recitalul „De la Ovidiu la Eminescu” (regia Alina Hiristea) la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Proiectul „Zilele Eminescu, ediția iunie” este finanțat de Ministerul Culturii prin axa de proiecte prioritare. Ediția din iunie 2025 a Zilelor Eminescu este organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu susținerea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Cinematograful „Unirea” și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Botoșani, al Casei Corpului Didactic, al liceelor și școlilor din oraș și al mediului privat. Programul desfășurat al Zilelor Eminescu poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești: http://www.eminescuipotesti.ro/

comunicat de presa

 

Citeste mai mult

Eveniment

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Arabe Egipt a ‘Marșului Global către Gaza’.

Evenimentul – neoficial – este organizat de către multiple organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă civică, la care s-au raliat cetățeni ai mai multor state și care presupune o deplasare în grup în Peninsula Sinai, până la punctul de trecere a frontierei Rafah (Egipt-Fâșia Gaza), pentru a atrage atenția asupra situației umanitare extrem de dificile din enclava palestiniană, precizează MAE, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

MAE reamintește cetățenilor români existența unui avertisment de călătorie emis pentru Egipt. Nivelul de alertă pentru această țară este 7 din 9, respectiv ‘Evitați orice călătorie în anumite regiuni!’. Acesta poate fi consultat pe site-ul https://www.mae.ro/travel-alerts/2906.

MAE recomandă ca astfel de deplasări să fie evitate în mod deosebit în regiunea de frontieră cu Fâșia Gaza. Totodată, instituția descurajează ferm implicarea cetățenilor români în acțiuni ce pot genera situații de urgență consulară dificil de gestionat în acest context și reiterează importanța respectării regulilor stricte de acces în zona de frontieră cu Fâșia Gaza.

De asemenea, MAE subliniază că România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, prin mecanisme concrete, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi instituționali naționali și internaționali. Ministerul de Externe reafirmă necesitatea identificării imediate a unor soluții care să conducă la reducerea tensiunilor, o încetare permanentă a focului, eliberarea tuturor ostaticilor, protejarea populației civile și reluarea ajutorului umanitar pentru civilii afectați.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: +202 2735 53 26, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Publicitate

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: +202 2735 95 46.AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Proroc Elisei

Publicat

Publicitate

Sfântul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiască, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelația dumnezeiască și a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, că îndoit să-i dea acestuia harul prezent în el. Elisei și-a părăsit casă și familia și a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul, dar și darul profetic.

De la naștere s-a arătat mare făcător de minuni, pentru că o junincă de aur din Silom, căreia israelitenii îi aduceau jertfele lor, a murit în ceasul nașterii lui Elisei și a mugit așa de tare, încât glasul ei s-a auzit până la Ierusalim.

Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despărțit apele Iordanului precum odinioară Moise despărțise apele Marii Roșii; a făcut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apă tranșeele de apărare excavate în războiul cu Moabitenii; a înmulțit untdelemnul din vasele văduvei cea săracă; l-a înviat pe fiul femeii sunamite; a hrănit o sută de oameni cu douăzeci de pâini mici, l-a vindecat pe Neeman, căpetenia de oști de boală leprei; a lovit cu lepra pe slugă lui Gehazi din pricina că acesta s-a mândrit; a orbit toată oștirea siriană, iar altă oștire a pus-o pe fugă; a prorocit multe care aveau să se întâmple. A murit în jurul anului 839 i.d.H. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea:

– Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului;

– Sfintei Cuvioase Iulita;

Publicitate

– Sfântului Iustin Popovici;

– Sfântului Cuvios Nifon;

– Sfântului Sfințitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei (Cipru);

Mâine, facem pomenirea Sfântului Proroc Amos.

Citeste mai mult

Actualitate

Noi reguli privind examenul pentru obținerea permisului de conducere

Publicat

Publicitate

Noi reguli privind examenul pentru obținerea permisului auto

 

În data de 11.06.2025 a fost adoptată legea pentru modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Actul normativ vizează modificarea legislației rutiere, în sensul instituirii unor măsuri de simplificare și facilitare a obținerii permisului de conducere, astfel încât persoanele care dețin permis de conducere categoria B1, obținut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, să fie exceptate de la susținerea probei teoretice la obținerea permisului de conducere categoria B, fiind necesară doar promovarea probei practice.

 

Totodată, actul normativ adoptat prevede că persoanele care au obținut permisul de conducere pentru categoria A1 și solicită obținerea categoriei A2 sau A, să fie exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesară doar promovarea probei practice. Legea va produce efecte după publicarea în Monitorul Oficial.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending