Connect with us

Eveniment

Poştaşii din toată ţara sunt în grevă generală. Sindicaliştii acuză presiuni asupra greviştilor

Publicat

Publicitate

Poştaşii din toată ţara sunt în grevă generală. Mii de angajaţi protestează, nemulţumiţi de salarii. Au protestat şi în urmă cu două săptămâni, însă conducerea companiei nu a răspuns solicitărilor, aşa cum şi-au dorit sindicaliştii. Conducerea Poştei Române dă asigurări că, în ciuda protestului, pensiile vor fi distribuite la timp.

Poştaşii din toată ţara sunt de astăzi în grevă generală. Angajaţii au protestat, fără succes, din punctul lor de vedere, şi în urmă cu 2 săptămâni. Solicitările lor nu au primit răspunsul dorit. Conducerea companiei da asigurări că pensiile voi veni la timp, în ciuda protestului.

Spiritele s-au încins la Buzău când în faţa oficiului unde se aflau greviştii au ajuns mai multe persoane cu misiunea să medieze conflictul de muncă.

Oamenii se plâng că după zeci de ani de muncă în condiţii grele au ajuns să aibă salariul mai mic decât pensiile pe care le distribuie.

Tensiuni au fost şi la Târgovişte, iar sindicaliştii au reclamat presiuni din partea echipei trimise de la Bucureşti.

Activitatea Poştei Române se derulează în mod normal, în cele mai multe judeţe ale ţării, precizează reprezentanţii companiei, în contextul în care Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a anunţat declanşarea grevei generale începând cu ora 00:00.  “La această oră, activitatea Poştei Române se derulează în mod normal în cele mai multe judeţe ale ţării. Conducerea Companiei monitorizează situaţia şi vom reveni cu informaţii pentru public”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.

Vicepreşedintele Sindicatului Poştaşilor din Timişoara, Gheorghe Iliesi: La 6.30, directorul a coborât printre noi cu presiuni şi cu ameninţări. Noi ne cerem drepturile salariale. Am înţeles că s-a negociat la minister şi s-au găsit resurse pentru a ni se mări 400 de lei net. Cei din vârful companiei nu vor să semneze această mărire de 400 de lei net. Eu doresc să fie chemaţi la raport, să fie întrebaţi, cei de la conducere, de ce nu vor să semneze.

Publicitate

„Au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024. De atunci şi până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenţie de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relaţiile de muncă dintre angajator şi angajaţi şi menţine pacea socială într-o companie. Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment şi notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acţionarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziţia sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, date şi informaţii pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poşta Română. Este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie. Astăzi, după primirea informaţiilor şi când ştim de la guvernanţi că salariul minim va deveni din luna iulie 2024, 3.700 de lei, vedem cât de gravă este situaţia în realitate. 18 mii dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie. Aceasta este nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00:00!”, se menţionează în comunicat.

Revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România- sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt creşterea cu 400 lei net a salariilor şi majorarea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.

„Conducerea Companiei a răspuns la aceste revendicări prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei şi fost consilier al actualului director general, împreună cu care a semnat un acord prin care li s-au promis poştaşilor creşteri salariale pe care de fapt le impune legea în luna iulie 2024. Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă. Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente, rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre”, se mai arată în comunicat.

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România îşi exprimă disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate.

Pe de altă parte, CN „Poşta Română” informează, printr-un comunicat, că managementul companiei a luat la cunoştinţă decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale începând de luni şi subliniază că au fost puse la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

Potrivit sursei citate, compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română precizează că va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă.

„Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs. Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. Îi asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul”, se subliniază în comunicat.

De asemenea, Compania Naţională „Poşta Română” precizează că „majoritatea covârşitoare”, peste 80% dintre salariaţi, „îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum” şi menţionează că la conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii companiei.

„Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Reprezentanţii companiei susţin că au fost luate toate măsurile necesare, la nivelul conducerii, şi se vor depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă.

„Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă”, punctează sursa citată.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Codul Galben de ger, prelungit la Botoșani: Temperaturi de până la -20 de grade, iar frigul persistă și ziua

Publicat

Publicitate

Botoșaniul rămâne sub asediul iernii. Meteorologii au actualizat prognoza și au decis prelungirea Codului Galben de ger pentru județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până marți seară, la ora 20:00.

Potrivit estimărilor, minimele vor coborî între -20 și -4 grade Celsius, iar frigul va fi resimțit puternic nu doar pe timpul nopții, ci și pe parcursul zilei, în condițiile unui ger persistent.

În acest context, pentru a gestiona rapid eventualele situații de urgență generate de temperaturile extreme, pompierii botoșăneni rămân în alertă, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare ori de câte ori va fi nevoie.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a transmis informări către unitățile administrativ-teritoriale din județ privind fenomenele prognozate și a comunicat măsurile ce trebuie aplicate pentru prevenirea incidentelor care ar putea pune în pericol siguranța populației sau ar putea produce pagube materiale.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările inutile în perioadele cu temperaturi extreme, să acorde atenție persoanelor vulnerabile și să ia măsuri pentru protejarea locuințelor și instalațiilor împotriva înghețului.

În aceste condiții ISU Botoșani reamintește:

Publicitate

– continuarea misiunilor de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportarea acestora către spații de cazare special amenajate, după evaluarea medicală în unitățile de primiri urgențe;

– verificarea clădirilor dezafectate sau aflate într-o stare avansată de degradare, utilizate ca adăpost improvizat, în vederea reducerii riscului de incendiu;

– monitorizarea persoanelor vulnerabile (dializate, dependente de oxigen, imobilizate, persoane singure sau izolate, gravide în ultimul trimestru), astfel încât, la nevoie, să poată fi transportate în unități medicale sau evacuate;

– identificarea locuințelor cu risc crescut de incendiu, în special cele aparținând persoanelor vârstnice, familiilor cu mulți copii sau celor care folosesc mijloace de încălzire improvizate.

Totodată, va continua informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;

– nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi cu soba aprinsă;

– verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate.

De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări:

– îmbrăcați-vă gros;

– pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;

– evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

– mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;

– protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;

– purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile;

– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În municipiile Botoșani și Dorohoi, pompierii în cooperare cu polițiștii locali vor intensifica misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost. Acestea vor fi transportate la unitățile de primiri urgență pentru evaluarea stării de sănătate. Ulterior, vor fi duși la spațiile de cazare special amenajate.

De asemenea, la întoarcerea din fiecare misiune echipajele SMURD vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost.

Totodată, adresăm rugămintea de a anunța autoritățile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniți sau despre care aveți cunoștință.

Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră sau de vecinii în vârstă, care au rămas singuri sau au rudele plecate departe. Vizitații cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că au probleme de sănătate.

Citeste mai mult

Eveniment

Legea care garantează accesul gratuit la vaccinul anti-HPV pentru persoanele între 11 și 26 de ani a fost promulgată

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care este aprobată o ordonanță a Guvernului, act normativ ce garantează continuarea accesului la vaccinarea gratuită împotriva HPV pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani.

În paralel, legea garantează și accesul la servicii medicale gratuite periodice pentru depistarea cancerului de col uterin.

„Acest tip de cancer, care afectează grav viața mult prea multor femei, este cauzat, în aproape toate cazurile, de infecția cu HPV”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook, relatează cluj24.ro.

Potrivit acestuia, screeningul și controalele medicale regulate reprezintă principalul instrument de prevenție. Nicușor Dan a subliniat că accesul larg la aceste analize, compensate de la buget, trebuie să rămână un obiectiv central al politicilor de sănătate publică.

„Încurajez toate femeile să profite de aceste servicii medicale gratuite și să includă testarea periodică în grija pentru propria sănătate. Un control la timp poate face diferența dintre boală și viață”, a transmis președintele.

De ce este important vaccinul anti-HPV?

Deputatul PNL de Cluj, Ovidiu Cimpean, este cel care a inițiat legea ce extinde vaccinarea gratuită.

Publicitate

„Programul se extinde și pentru cohorta 19–26 de ani, ceea ce înseamnă că aproximativ 1,5 milioane de persoane devin eligibile pentru vaccinare gratuită. Vaccinarea anti-HPV este sigură, eficientă și salvează vieți”, a spus Ovidiu Cimpean.

Virusul HPV este responsabil pentru 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, dar și pentru alte tipuri de cancer, precum cel vaginal, vulvar, anal, penian, precum și pentru verucile genitale.

În România, rata mortalității prin cancer de col uterin este de peste patru ori mai mare decât media europeană. Doar 12,5% dintre femeile eligibile s-au vaccinat până acum, însă Bucureștiul, Clujul și Ilfovul se află peste media națională, cu o acoperire de 28,5%.

Schema de vaccinare prevede două doze pentru copiii și adolescenții între 11 și 14 ani și trei doze pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani.

Citeste mai mult

Educație

Performanță și pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut: Locul III la Cupa ING Under 14, etapa de la Darabani

Publicat

Publicitate

Echipa de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut, coordonată de profesor Tudor Grădinaru, a obținut un rezultat remarcabil în cadrul competiției ONSS – Cupa ING Under 14 Băieți, reușind să urce pe podium și să câștige Locul III la etapa desfășurată în zona Darabani.

Competiția a avut loc la Darabani, iar diploma care certifică această reușită este datată 17 ianuarie 2026, confirmând parcursul bun al elevilor și ambiția unei echipe care a luptat până la final pentru un loc fruntaș.

Rezultatul aduce încă o dată în atenție munca depusă de elevi la antrenamente, seriozitatea cu care au abordat meciurile și implicarea cadrelor didactice care susțin performanța sportivă în școală. Pentru o comunitate locală precum Rădăuți-Prut, astfel de reușite contează enorm: sunt o dovadă clară că talentul și disciplina pot duce la rezultate frumoase, indiferent de mărimea localității.

Prin această clasare, echipa școlii demonstrează că sportul rămâne o parte importantă din educație, iar competițiile școlare sunt nu doar despre medalii, ci despre caracter, fair-play și spirit de echipă.

„Felicitări elevilor pentru determinare și implicare, și pentru munca din spatele acestui rezultat, care merită toată aprecierea”, a transmis profesorul coordonator Tudor Grădinaru.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Zilele Eminescu 2026: Botoșaniul a respirat cultură timp de patru zile, cu dezbateri, spectacole și întâlniri în licee

Publicat

Publicitate

Ediția ianuarie 2026 a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale”, organizată în perioada 13-16 ianuarie 2026 de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, a înscris numeroase conferințe și dezbateri, ateliere și lecturi în licee, întâlniri cu scriitorii, expoziții de artă contemporană, spectacole, vizite la atelierele artiștilor, având invitați poeți, scriitori, critici literari, muzicieni, artiști vizuali, jurnaliști, personalități ale culturii, decidenți politici și antrenând un public numeros.

O masă rotundă a fost dedicată educației culturale și discuției despre datele Barometrului de consum cultural, avându-le ca participante pe Carmen Croitoru și Anda Becuț-Marinescu (INCFC), iar moderatori – pe Claudia Șerbănuță și Ștefan Teișanu.

Dezbaterea publică despre noua Lege a managementului cultural, la care a participat ministrul Culturii Demeter András István, a fost găzduită de Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” pe 14 ianuarie, avându-l moderator pe Ștefan Teişanu și reunind profesioniști din sectorul cultural din toată țara.

La atelierele colaborative pentru profesioniști, pe 13 și 14 ianuarie, Corina Bucea, Raluca Iacob, Andreea Mercea, Claudia Șerbănuță, Octavian Popa, Iulia Iordan, Mona Timofte, Eugenia Bejan, Dan Lungu, Dana Lungu, Adina Rosetti, Constantin Iftime au discutat despre cum arată astăzi domeniul medierii culturale în România, despre proiecte și inițiative care apropie publicul de lectură.

La Casa Corpului Didactic din Botoșani, a avut loc o discuție cu autorii de literatură pentru copii – Iulia Iordan, Adina Rosetti, Dan Lungu –, iar la Inspectoratul Școlar, dezbaterea „15 minute cu Eminescu. O actualitate în criză?”, la care au participat Ion Pop, Bogdan Crețu, Adrian Popescu, Matei Vișniec, Iulian Costache, Emil Hurezeanu și Mircea A. Diaconu.

Pe marginea diplomației culturale și a patrimoniului culturii române, în cadrul unei conferințe susținute de Emil Hurezeanu, urmată de o masă rotundă, au discutat acad. Ion Pop, Matei Vișniec, Marin Cazacu, András István Demeter (Ministerul Culturii), Gheorghe Vlad Nistor (IDR), Liviu Jicman (ICR), Andrei Luca (Direcția Diplomație Culturală, Educație și Știință, MAE), Constantin Ursu (Institutul Levant), Andrei Ioniță, Cătălin Șerban (Germania), Ștefan Teișanu (CCC – Asociația Nord), Mihai Cojocaru (Filarmonica „George Enescu”), Iulian Costache, alături de alți invitați.

Publicitate

La diverse activități cu elevii, au participat poeții și scriitorii invitați la această ediție a Zilelor Eminescu: Ion Pop, Adrian Popescu și Varujan Vosganian – la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani; Andrei Gamarț și Oana Cătălina Ninu, la Liceul „Regina Maria” Dorohoi; Matei Vișniec și Daniela Varvara, la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani; Lucian Vasilescu și Angelica Stan, la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani; Adina Rosetti, la Școala Gimnazială nr. 7 din Botoșani. Atelierele de poezie „Sburătorul” s-au desfășurat la Fundația „Hand of Help” și la Școala Gimnaziala „Tiberiu Crudu” Tudora, la Școala Gimnaziala Nr. 1 Bălușeni și Școala Gimnaziala „Octav Băncilă” Corni, la Școala Gimnazială Nr. 1 Blândești, la D.A.S. Botoșani, iar atelierele „Povești din Ipotești”, coordonate de Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas au fost organizate în Sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani. Elevii au vizitat atelierele câtorva scriitori: Victor Teișanu, la Darabani; Stelorian Moroșanu, la Dorohoi; Dan Sociu, la Botoșani.

De „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale”, pentru vizitatori au fost deschise mai multe expoziții: „Tot ce ai văzut se va împlini” de Andrei Gamarț, în Sala „Horia Bernea”, Memorialul Ipotești; „Secvențe ipoteștene” de Aurel Azamfirei, în Sala Portaluri, Memorialul Ipotești; „Fototeca literară Ion Cucu, episod pilot”, prezentată de Doru Ionescu, în Parcul „Mihai Eminescu” din Botoşani; Expoziţie interactivă cu Sergiu Negulici, în Holul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani și la Memorialul Ipotești.

Pe 13 ianuarie, a avut loc Gala Premiilor Culturii Naționale, la care s-au acordat, în baza deciziei unui juriu național:

  • Premiul Național pentru excelență în cultură – acad., prof. univ. dr. Ion Pop, poet, critic și istoric literar, pentru care a ținut Laudatio Bogdan Crețu, prof. univ. (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), scriitor;
  • Premiul Național pentru literatură și promovarea dialogului intercultural – lui Matei Vișniec, scriitor, jurnalist, dramaturg, membru de onoare al Academiei Române – premiu acordat cu susținerea Institutului Cultural Român și înmânat de Liviu Jicman, președinte ICR; Laudatio – prof. univ. dr. Călin Ciobotari, director Școala Doctorală de Teatru Iași;
  • Premiul Național pentru promovarea culturii române și a excelenței muzicale – maestrului Marin Cazacu, profesor al Universității Naționale de Muzică din București și director general al Filarmonicii „George Enescu” din București, premiu susținut financiar de Electroalfa și înmânat de directorul Gheorghe Ciubotaru, în prezența directorului IDR Constantin Vlad Nistor și a reprezentantului MAE – Andrei Luca; Laudatio – maestrul Cristian Mandeal.

Gala a fost urmată de un recital de muzică clasică susținut de Andrei Ioniță (violoncel) & Cătălin Șerban (pian) / (Germania).

Pe 14 ianuarie, a avut loc spectacolul Cabaretul cuvintelor, regia – Matei Vișniec, spectacol susținut de trupa Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, iar pe 15 ianuarie, la Cinematograful „Unirea”, a fost proiectat filmul Fără ieșire. Aici viața se bea (documentar despre poetul Ioan Es. Pop) – producător: Casa de Pariuri Literare, film prezentat de poetul Lucian Vasilescu.

Ediția 2026 a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale” a fost organizată cu susținerea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Primăria Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Asociația Nord, cu sprijinul instituțiilor de cultură și învățământ și a mediului privat.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending